booked.net

POLITICĂ

Share

muguriiveseli1.jpgS-a mai consumat încă un episod „Râmnicu Sărat”, s-a mai lăsat încă o dată cortina peste Festivalul Dramaturgiei Buzoiene. Şi, în sfârşit, ediţia a zecea, consumată în a noua zi de decembrie, a confirmat că „Mugurii Veseli”, din Limpeziş, s-au înscris definitiv pe orbita teatrului de comedie buzoian.

 Bogdan Olteanu & Company au fost declaraţi campioni la cea de-a zecea ediţie a Festivalului de la Râmnicu Sărat, primind din partea organizatorilor Premiul cel Mare al Festivalului şi Locul I la Secţiunea Comedie.

A doua zi, acasă, tinerii actori şi îndrumătorul lor, preotul Ionuţ Emanuel Tudose, erau adulaţi de prieteni, părinţi, enoriaşi pentru succesul de la Râmnicu Sărat, dar se vedea pe faţa admiratorilor că bucuria izvora dintr-un suflet cât satul de mare, pentru că, de la mic la mare, ştiau că eroii lor realizaseră mult mai multe până atunci. Ei ştiau că actorii de la Mugurii Veseli, copiii lor, elevi la şcoala din sat, ori chiar plecaţi la şcoli înalte, făcuseră cunoscut Limpezişul nu numai în judeţ, chiar şi în ţară, pentru că reprezentanţii lor fuseseră felicitaţi de însuşi Patriarhul României! Din uşa Altarului, preotul Ionuţ Tudose îşi îmbrăţişa cu privirea copiii, gândindu-se că de un astfel de moment ar fi fost mândru şi poetul Gheorghe Istrate, fiu al satului, căruia parohul i-a orânduit cele pentru veşnicie nu cu mult timp în urmă.

Dar Mugurii Veseli erau necăjiţi până la aflarea veştilor de la Râmnicu Sărat. Pentru că acel trofeu lipsea într-o panoplie de „Cutezători”. Cu aproape zece ani în urmă urcaseră pentru prima dată pe scena de la Râmnic. La fel de determinaţi, la fel de încrezători în forţele lor, la fel de cinstiţi în etalarea actului artistic. De şapte ori au urcat pe scenă, de şapte ori au răspuns la biss-urile publicului, de şapte ori au simţit gustul neîmplinirii. Au mers mai departe, şi la şcoală, şi pe alte scene, pentru că nu aveau timp să discearnă: de unde atâta „rezistenţă”, de unde atâta orgoliu… Pentru ei viaţa era simplă şi la fel trebuia trăită. Fără ranchiună. Pentru că aşa erau sfătuiţi! Aşa erau pregătiţi de preotul lor, Ionuţ Emanuel Tudose. Momentul împlinirii avea să vină, indiferent cât de lungă avea să fie calea până la el! Aşa au înţeles că mentorul lor le vorbea despre tenacitate.

muguri_rimnic.jpg

La festivalul de la Râmnic, din 9 decembrie a.c., Mugurii Veseli din Limpeziş au participat cu două piese: „Când a fost să moară Ştefan” (dramă) şi „Detectivi cu greutate” (comedie), ambele texte scrise şi aranjate în scenă de preotul Ionuţ Emanuel Tudose. Asta în ce priveşte evoluţia „Mugurilor” mari. Vedetele festivalului au fost secondate de „Mugurii Veseli” junior, 20 la număr, pentru care preotul Tudose a pus în scenă piesa „Lacrimile doamnei Brâncoveanu”. Şi pentru ca succesul celor din Limpeziş să fie înţeles la cotele scenei din Râmnic, să mai spunem că „Mugurii Veseli” au surclasat trupe abonate ani în şir la podium: Liceul Ştefan cel Mare, Liceul Alexandru Vlahuţă, ambele din Râmnic, sau Colegiul Naţional Mihai Eminescu din Buzău.

muguriiveselijunior.jpg

Iată şi distribuţia, nu numai a ultimului moment de la Râmnic, pentru că este vorba despre un grup de prieteni, care de peste 10 ani îşi regăsesc liniştea în poiana din faţa casei praznicale a bisericii din Limpeziş, un grup de tineri care au făcut deja primul pas în viaţă sub imperiul cuvântului asumat, studenţi sau deja cu angajamente contractuale, care îşi ordonează agendele în funcţie de chemarea scenei: Bogdan Olteanu, Adelin Corbu, Dănuţ Glodeanu, Adelin Leonte, Alex Enache, Adrian Frigea, Răzvan Olteanu, Alex Duţă, Teodora Corbu, Adriana Duţă, Andreea Florentina Stanciu, Elena Bănuţă, Claudia Alexandru, Monalisa Cojocaru, Adriana Ştefania Dobre, Bianca Rătunzeanu si Gabriela Mihăilă.

andreea_stanciu.jpgLa Râmnic i-a venit rândul Andreei Florentina Stanciu să susţină proba de monolog, „Cura de slăbire”, cu care a intrat în topul festivalului.

 

 

Actori consacraţi şi obişnuiţi cu travaliul pe orice fel de scenă, pe Mugurii Veseli i-am (re)descoperit la doar o zi după succesul de la Râmnic, chiar acasă la ei. Dar nu oricum, ci chiar în biserica din Limpeziş, unde am descoperit o mare casă, în care copiii preotului Tudose păreau că fac legea... O casă mare în care copii de şase ani îşi căutau din priviri părinţii tineri, care aşteptau, pe scaune, ca într-o sală de spectacol, evoluţia micilor actori. În urmă cu zece ani am avut misiunea să vestesc lumea despre apariţia Mugurilor Veseli. Atunci se mai numeau şi „bizantini”, pentru că inimosul preot Ionuţ Emanuel Tudose a ţinut să plece la drum... de la origini! Peste un  deceniu de muncă, de multe ori nu îndeajuns apreciată. Un deceniu dedicat: comunităţii, copiilor, tinerilor, susţinerii talentelor pentru scenă. Un deceniu în care biserica poetului Gheorghe Istrate a recuperat „Măştile timpului pierdut” (n.a. – lucrare de licenţă a poetului Gheorghe Istrate, la Universitatea Bucureşti) şi pe lângă care acum cresc generaţii cu potenţial. Acum asistam la debutul celei mai mici generaţii din Mugurii Veseli ai Limpezişului: „Babby Team”.

baby_team.jpg

Pentru că aşa au fost obişnuiţi, juniorii mici de la Mugurii Veseli s-au manifestat în Casa Domnului.... ca la ei acasă! După nota maximă, am notat pe foaia de jurizare o observaţie: de ce nu ar fi preocupat statul român ca fiecare biserică să fie dotată cu un minim decent de costume populare?!! Cu excepţia festivităţilor dedicate zilei de 1 Decembrie, doar în Biserica de la Limpeziş mă simt cu adevărat român, aşa cum a fost şi pe 10 decembrie, când Casa Domnului păstorită de preotul Tudose a răsunat de glasurile copiilor, aproximativ 100 de copii, de grădiniţă, elevi de gimnaziu şi tineri liceeni, toţi îmbrăcaţi în costume populare, pentru care preoţii organizatori: Ionuţ Tudose, de la Limpeziş, Dumitru Tudor, de la Movila Banului şi Georgică Chinţoiu, de la Colţăneni, Mihăileşti, au făcut multe plecăciuni pe la uşile unor instituţii ale statului.

muguriiveseli3.JPG

În multe dintre bisericile buzoiene, prin implicarea preoţilor, în special cei tineri, se primeşte şi împărtăşania românismului, spirit care în şcoli se află într-un proces de disoluţie, ideea globalizării estompând atitudini legitime, de pământ. De aceea, pentru preoţi a fost cu adevărat îmbucurător că aproape fiecare copil era însoţit de părinţi. Tineri, cu respect faţă de preoţii care îi invitaseră la spectacol, iar ei au venit de la prima oră a dimineţii şi la slujba de duminică.

muguriiveseli2.JPG

Cel puţin la Limpeziş, reacţia familiilor tinere vine şi ca un răspuns la atitudinea pe care familia preotului Tudose o manifestă în relaţiile directe cu comunitatea. Aproape jumătate dintre Mugurii Veseli sunt foşti şi actuali elevi la Liceul Alexandru Marghiloman, din Buzău, unde sunt pregătiţi de profesoara de limba şi literatura română Ecaterina Tudose, preoteasa Parohiei Limpeziş. Iarna, în casa parohială, sau vara pe băncile din parcul bisericii, profesoara de limba română acordă meditaţii gratuit.

Şi autorităţile locale au înţeles că echilibrul într-o comunitate este condiţionat de activitatea preoţilor parohi, de aceea primarul Romeo Moise a fost de fiecare dată, la evenimentele organizate de preotul Ionuţ Tudose, sau de preotul Dumitru Tudor, unul dintre susţinători.

Gigi Manole

 

Deputatul buzoian
Andi Cristea
îşi menţine
activitatea politică
la standarde europene
Andi Cristea, fost europarlamentar din partea social democraţilor, actualmente deputat în Parlamentul României din partea electoratului buzoian, are o activitate susţinută, fiind prezent cu teze proprii în diverse comisii de lucru, cele mai multe angrenând teme de interes european, dar şi internaţional.
.......................................
Răzvan Stoica şi
vioara Stradivarius 1729,
un nou eveniment
din turneul baroc la Buzău
Joi, 11 iunie 2023, de la ora 18.00, la sala „Amfiteatru” a Muzeului Judeţean din Buzău va avea loc un nou eveniment muzical de excepţie!
Răzvan şi Andreea Stoica revin în atenţia publicului din România cu un prim turneu naţional dedicat repertoriului baroc.

..................................

Marcel Ciolacu

ţinteşte parteneriate
pentru revitalizarea
industriilor româneşti
În aşteptarea momentului în care PSD va prelua guvernarea, conform protocolului în cadrul alianţei cu PNL, deputatul buzoian Marcel Ciolacu, liderul social democraţilor la nivel naţional, deja lucrează pentru România ca un premier. Într-una dintre ultimele sale postări pe pagina personală de socializare, social democratul anunţă primele semne de concretizare a discuţiilor pe care le-a avut în Coreea de Sud (n.r.- în preajma Sărbătorilor de Iarnă 2022, în postura de şef al unei delegaţii economice, în care au fost şi miniştri din Guvernul României) pentru revitalizarea unui parteneriat strategic cu această ţară.
...........................................
Variantă de ocolire
pentru
decongestionarea
traficului rutier
în comuna Verneşti,
Buzău
Deputatul social democrat, Romeo Lungu, şi-a propus să monitorizeze parcursul birocratic al proiectului 
„Ideea construirii unei variante ocolitoare în comuna Vernești va rezolva, cu siguranță, problema traficului din zonă. Am găsit această soluție împreună cu secretarul de stat PSD, Bogdan Mîndrescu, căruia îi mulțumim pentru propunerea de parteneriat între Consiliul Județean Buzău și Primăria Vernești”.Acesta este mesajul deputatului buzoian social democrat, Romeo Lungu, pe pagina personală de socializare.
...........................................
Supraimpozitarea
pensiilor speciale

*Propunerile PSD pentru un nou sistem fiscal bazat pe echitate și solidaritate socială
Având în vedere principiile de echitate și solidaritate socială care trebuie să fundamenteze reforma sistemului fiscal din România, în viziunea PSD este necesară o diferențiere a regimului fiscal aplicat contribuabililor în funcție de veniturile acestora. Prin urmare, noul model fiscal trebuie să introducă impozite mai mari pentru cei cu venituri mari și impozite mai mici pentru cei cu venituri mici.

.......................................

ACHIZIŢII DE EXCEPŢIE - Cioran şi Eliade pentru Biblioteca Naţională

"Azi, 25 martie 2022, de ziua sfântă a Buneivestiri, am reuşit, împreună cu echipa din
Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

.............................................

Daţi copiilor aripi
În luna aprilie a fiecărui an, alegem cu bucurie să omagiem pe unul dintre cei mai iubiţi autori de basme pentru copii, Hans Chriastian Andersen. Scriitorul danez, născut pe 2 aprilie, 1805 la Odense, a oferit generaţiilor de copii multe povestiri precum Răţuşca cea urâtă, Fetiţa cu Chibrituri, Crăiasa Zăpezilor şi Micuţa Sirenă. Ziua Internaţională a Cărţii pentru copii a fost iniţiată de Consiliul Internaţional al Cărţilor pentru Tineret, IBBY, International Board on Books for Young People, pentru a promova schimbul de cărţi pentru copii, a uşura accesul copiilor la carte şi a publica şi distribui cărţi pentru copii, de bună calitate.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)