Share

neagusp33.jpgÎn perioada 30-31 mai, Buzăul va fi gazda unei reuniuni informale, care va prilejui o aplicaţie a mai multor grupuri de lucru la nivel european, ce au propuse spre dezbatere Chestiuni Comerciale în contextul asigurării funcţionării sistemului european pe palierele economice. Iniţiativa se înscrie în exerciţiul preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, ce revine României în perioada ianuarie-iunie 2019.

Pentru judeţul Buzău o astfel de acţiune reprezintă o deosebită oportunitate de imagine, iar pentru preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Neagu, şi aparatul său de lucru va fi un exerciţiu aplicat la proiectele în lucru şi programe de dezvoltare cu perspectivă medie şi lungă, care implică autorităţile judeţene. La eveniment participă 85 de persoane, reprezentanţi ai statelor membre, reprezentanţi ai Comisiei Europene, reprezentanţi ai Secretariatului General al Consiliului European şi reprezentanţi ai Ministerului Român pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.

Dincolo de obiectivul strict al grupurilor de lucru, conform protocolului încheiat între Ministerul Mediului de Afaceri şi Consiliul Judeţean Buzău, înţelegere ratificată de consilierii judeţeni, o menţiune importantă se referă chiar la interesul autorităţilor judeţene pentru promovarea imaginii şi a valorilor culturale locale, precum şi încurajarea de activităţi social-economice şi de cooperare între toţi factorii prezenţi în cele două zile la Buzău. Prima zi de lucru va fi rezervată interacţiunilor, grupurile de lucru urmând a fi însoţite de elevi de la Colegiul Naţional „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, utilizatori de limbă engleză şi franceză.