Multe dintre expresiile populare, pe care eu azi încerc să le folosesc drept barometre morale, mi-au rămas de la tata. Chiar dacă a plecat la Dumnezeu de tânăr, la doar 44 de ani, a avut timp să-şi pună amprenta pe modul meu de a fi şi a exista.

În curtea şi casa noastră a intrat multă lume, pentru că tatălui meu îi plăcea să fie PRIETEN. De foarte multe ori, pentru că îmi era permis să asist la discuţii, auzeam folosindu-se expresii populare, care defineau, categoriseau… Ţin minte că, odată, tata i-a zis, cu năduf, secretarului de la Primărie (pe timpul comuniştilor) care venise să-l amendeze pentru o construcţie nouă (un coteţ pentru porci!): „A fi om e lucru mare, şi nu poate orişicare!”.

La omenie şi chiar prietenie m-am gândit atunci când am aflat că în procent de 99,99% autorul plângerii penale împotriva primarului oraşului Buzău, Constantin Toma, ar fi fostul judecător Constantin Florescu. Chiar dacă nu plec pe fentă atunci când vine vorba despre politică, nu am putut să şterg amintirea echipei social democrate care câştiga cele mai multe voturi de la buzoieni în 2016. Atunci, vârfurile de lance erau omul de afaceri (fost senator de Buzău) Constantin Toma şi judecătorul Constantin Florescu. O echipă ce se anunţa imbatabilă, dar mai ales pertinentă prin compoziţie: un întreprinzător şi un cunoscător al legii… Îmi amintesc, prin anul 1998, la Şansa, am documentat multe anchete jurnalistice în echipă cu un coleg absolvent de drept şi, în ciuda multor ameninţări, nimeni nu a formulat o plângere penală.

Nu la fel au stat lucrurile şi în „echipa” Toma – Florescu. Primarul avea să acapareze, pur şi simplu, primplanul. Prin impetuozitate, efervescenţă, viziune şi, aş mai zice eu, o uimitoare risipă de efort. Judecătorul Florescu, chiar dacă jinduia la titulatura „neoficială” a fostului său coleg, Gheorghe Pană, anume aceea de „Căpitan de judeţ”, nu şi-a descoperit resurse nici măcar să ţină pasul cu colegul de echipă. De aceea, a început să bage fitile… şi în scurt timp Opoziţia l-a adoptat. Pentru el nu conta în ce curte (politică) avea să intre, cum a dovedit-o, de altfel, în direct când habar nu avea de numele formaţiunii politice în care se aciuase. Odată ce primarul Toma i-a întors spatele şi partidul care-l propulsase în elita politică locală i-a dat cu „delete”. Lovituri prea directe şi grele pentru sensibilitatea unui orgoliu de judecător, care nu de puţine ori avusese la degetul mic rosturi şi vieţi îndosariate la comandă.

La comandă, aşa cum a făcut şi cu plângerea „penală” împotriva primarului Toma, demers ce avea să încremenească oraşul într-o ipostază nu tocmai confortabilă pentru cetăţeni, şi o acţiune care avea să resusciteze un sistem opresiv. Pentru orice buzoian sunt suficiente informaţiile din presă, despre funcţionarea sistemului judiciar românesc, ca să înţeleagă că plângerea cu dedicaţie a lui Florescu a rezonat conform aşteptărilor sale la Ploieşti (Teritoriala DNA), că procurorul s-a mişcat ca la ordin, în fine, prea se potrivesc multe ca noi să înţelegem că orgoliul unui fost judecător, fost preşedinte de Tribunal, ar putea închide, iremediabil, Buzăul!