Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ECO Buzău 2009 (ADI Eco Buzău 2009), aflată în subordinea Consiliului Judeţean, intenţionează să demareze, în cel mai scurt timp, două proiecte importante pentru implementarea unor politici eficiente în ce
Sistemul Bike-sharing, alternativă ecologică în programele de mobilitate implementate în aglomerările urbane, a fost pus în funcţiune şi la Râmnicu Sărat. Chiar dacă la cote sensibil reduse, serviciul public prin care pot fi împrumutate
Autorităţile judeţene au anunţat demararea procedurii de recepţie, odată cu finalizarea lucrărilor de reabilitare a obiectivului de patrimoniu naţional Biblioteca Judeţeană „Vasile Voiculescu”. Clădirea de pe bulevardul Unirii a fost obiectul unui proiect
Centrul Multifuncţional de Sănătate de la Pârscov este una dintre unităţile medicale ce ar putea fi vizată de reforma în administraţie, pentru care Guvernul Bolojan pregăteşte reguli clare, dar care ar putea avea efecte dintre cele mai nedorite,
Executivul Primăriei Mărăcineni instaurează un nou tip de relaţionare în binomul Serviciu Local de Salubrizare – cetăţeni (producători de deşeuri menajere şi reciclabile) şi anunţă crearea unei pagini virtuale dedicată, prin intermediul
Autorităţile judeţene se pregătesc pentru o primă abordare a megaproiectului pentru aducţiunea apei potabile din nordul judeţului, Barajul Siriu, în partea de sud, un demers investiţional care va rezolva problema apei potabile pentru cel puţin 19 localităţi de pe teritoriul judeţului.
Scandalul microbuzelor şcolare, deja o ştire de prime time pe canalele media naţionale, afectează şi imaginea Consiliului Judeţean Buzău, chiar dacă Executivul deliberativului buzoian nu şi-a dat acordul final pentru punerea în funcţiune a
În contextul îngrijorător al creşterii numărului de cazuri de violenţă domestică, judeţul Buzău face un pas important spre construirea unui mecanism local de intervenţie eficient şi coordonat. Ieri, la iniţiativa deputatului Romeo Lungu, a avut
*** „Locuitorii comunei noastre nu au, toţi, oportunitatea de a merge, măcar o dată pe lună, sau la un an, la un eveniment teatal, la un film, sau la un spectacol de divertisment.
Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a făcut, duminica trecută, un popas de rugăciune în Parohia Potoceni din comuna buzoiană Mărăcineni. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica din localitate, cu
Preşedintele interimar al Consiliului Judeţean, Adrian Petre, este iniţiatorul unui nou proiect de investiţii, de data aceasta pentru achiziţia de materiale şi de tehnică de specialitate pentru dotarea secţiei destinată cardiacilor critici, din