Share

neagu1.jpgPodul cu poveste... electorală

Înainte să intre în atenţia politicienilor, proiectul pentru refacerea/consolidarea podului rutier de la Vadu Paşii nu era decât o simplă pretenţie a localnicilor de a se folosi, ca şi înaintaşii lor, de o cale de acces mai la îndemână, pentru a ajunge, în primul rând, la Oborul Buzău şi de acolo, pentru cine avea nevoie, în oraş. 

Crescătorilor de animale sau cultivatorilor de cereale din cele 15 sate înşirate pe malul stâng al râului Buzău, de la Vadu Paşii la Robeasca, le era mai uşor să ajungă la Obor pe podul parte a ansamblului construit de inginerul Anghel Saligny, decât să folosească, acum, Drumul European E 85, pe unde, de altfel, nici nu mai au voie cu atelajele!

Asta, până când politicienii au început să observe evoluţia demografică  în special la nivelul comunei Vadu Paşii. S-ar părea că primul care pusese ochii, din punct de vedere electoral, pe Vadu Paşii, a fost (încă) deputatul Cezar Preda. Acesta a fost şi primul care a avut curajul să vină în faţa cetăţenilor şi, din faţa Primăriei, să le promită că refacerea podului va fi pentru el o prioritate. Peste alţi patru ani, în comuna Vadu Paşii erau cei mai mulţi alegători din zona rurală a judeţului. Alături de Cezar Preda avea să apară şi fostul senator de Buzău şi preşedinte al Consiliului Judeţean, Victor Mocanu. Acesta  a plusat şi le-a arătat votanţilor un fel de document oficial care ar fi certificat o înţelegere între autorităţile judeţului şi Ministerul Culturii (de care aparţinea ansamblul construit peste râul Buzău, la Vadu Paşii). Era momentul 2012. Peste patru ani politicienii nu s-au mai înghesuit să iasă în faţa electoratului de la Vadu Paşii, dar din fericire pentru cei care aveau să preia administraţia judeţeană lucrurile evoluaseră astfel încât să dea speranţă că povestea electorală avea să devină un proiect adevărat, pregătit de implementare.

pod1.jpg

Finanţat pe... lista de aşteptare

Autorităţile centrale au recunoscut necesitatea implementării proiectului pentru că reabilitarea şi consolidarea pudului rutier însemna prelungirea duratei de existenţă a podului pentru transportul pe calea ferată, legătură strategică cu Estul României, dar şi mai departe. Chiar dacă necesitatea a fost recunoscută, nu au putut fi depăşite „metehnele” sistemului legate de procedurile birocratice. Când şi acestea au fost depăşite, s-a ajuns ca proiectul „Podul de la Vadu Paşii” să fie transferat de pe lista eligibilă, pe cea a finanţărilor, dar... în aşteptare.

După ce şi seria de contestaţii la licitaţia pentru adjudecarea contractului de execuţie a fost depăşită, odată cunoscut şi constructorul, administraţia judeţeană şi-a intrat în rol. Fără a face mult tam-tam, preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Neagu, care timp de două mandate observase şi studiase problematica implementării unor proiecte de asemenea calibru din funcţia de vicepreşedinte în instituţia amintită, a considerat că este timpul să se intre într-o altă etapă.

De data aceasta, Petre Neagu, din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, avea să facă echipă cu deputatul Marcel Ciolacu, actualul preşedinte al Camerei deputaţilor şi preşedinte interimar al Partidului Social Democrat. Înainte ca parlamentarul buzoian să preia cea de-a doua funcţie politică amintită, judeţul Buzău şi instituţia Consiliului Judeţean avea să resimtă la modul pozitiv influenţa poziţionării lui Marcel Ciolacu în funcţia de vicepremier în Guvernul României, condus la acea vreme de Mihai Tudose. Către Buzău aveau să fie direcţionate, sub diverse forme de finanţări, cele mai multe fonduri de la momentul 1989 . De altfel, primarii buzoieni au fost primii care au spus că echipa formată din Marcel Ciolacu şi Petre Neagu au transformat judeţul Buzău într-un adevărat şantier, în special din 2018 până în prezent.

pod1_2.jpg

Strategie specială pentru finanţarea podului de la Vadu Paşii

Primele finanţări pentru lucrările ce începuseră la podul de la Vadu Paşii au început să vină de pe timpul guvernării social democrate. Însă, odată cu schimbarea politică la nivel de Guvern, inclusiv lucrările la podul de la Vadu Paşii au intrat în zona de aşteptare. Situaţia de pe şantierul de la Buzău devenea pe cât de tensionată, pe atât de incertă, cunoscută fiind atitudinea constructorului, care nu concepea să avanseze lucrările dacă nu erau respectate, de partea Guvernului, termenele de decontare a facturilor.

Într-o astfeld e situaţie, preşedintele Petre Neagu a avansat propunerea ca lucrările (facturile curente) să fie plătite din fondul de rezervă al judeţului, urmând ca Guvernul să facă decontările către instituţia publică. Ajutat de la Bucureşti şi de preşedintele Marcel Ciolacu, strategia lui Petre Neagu a dat roade. Unele termene întârziate, inclusiv din cauze neprevăzute (fenomene naturale), au fost recuperate, iar în momentul de faţă, la ultima vizită a preşedintelui Neagu pe şantier, se poate spune că în toamnă podul va fi dat în folosinţă. De altfel, aceasta a fost şi ultima declaraţie a preşedintelui Petre Neagu, la prima întâlnire cu presa locală după pandemia Covid-19, când şi-a anunţat şi candidatura pentru încă un mandat la şefia Consiliului Judeţean Buzău.

După aproape trei ani în care s-a lucrat continuu, firma constructoare a reușit să reabiliteze podul vechi, devenit monument istoric, urmând a fi folosit doar pentru circulaţia pietonilor, și să construiască un nou pod, care va fi destinat circulației rutiere. Costul total al lucrărilor depășește 6 milioane de euro.

pod1_3.jpg