Share

conf.jpgPolitica mare se face prin concesii. Pe româneşte, a lăsa de la tine pentru a atinge un scop comun, de altfel, dar pentru care nu prea era loc de orgolii. Preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, a câştigat şi cea de-a doua înfruntare directă, în plan politic, cu primarul Toma,

 iar şeful organizaţiei judeţene, deputatul Marcel Ciolacu a dat încă un examen al maturităţii politice, cu câteva zile înaintea alegerilor pentru funcţia supremă în PSD.

Primarul Toma reprezintă, într-adevăr, o componentă în puzzle-ul politic judeţean de care nu te poţi dispersa, pentru că are: viziune, capacitate, anduranţă, carismă, exuberanţă. Păcătuieşte, în schimb, când etalează orgolii, percepute de cele mai multe ori ca fiind fără suficienţă.

Pe de altă parte, grupul politic în care astăzi activează Marcel Ciolacu, Petre Neagu sau Constantin Toma, şi-a conturat imaginea unei formaţiuni „în viaţă”, într-o organizaţie ce are la îndemână soluţii, în primul rând pentru o ofertă electorală credibilă şi pliată aproape perfect pe cerinţele de moment, dar şi „tratamente” în cazul convulsiilor.

Zona metropolitană- motivul unei oferte inedite

Acţiunile şefilor de administraţii publice trebuie orientate, imediat după alegerile locale de la sfârşitul lunii septembrie, cu preponderenţă către atragerea de fonduri europene, în condiţiile în care economia românească şi-a încetinit motoarele, în principal din cauza pandemiei. De altfel, planuri pentru o asemenea perspectivă sunt pregătite, o parte cerute chiar de către Comisia Europeană. Nu cu mult timp în urmă, judeţul şi municipalitatea supunea atenţiei publice o serie de oportunităţi de zonă, care transpuse în proiecte să poată avea acces la finanţări externe. Se vorbea la acel moment despre constituirea unei zone metropolitane (conurbaţie centrată pe municipiul Buzău), dar şi despre idei de investiţii în zona Buzăului.

O astfel de listă de proiecte, structurată în şase puncte a fost prezentată presei de către preşedintele Neagu şi primarul Toma la momentul de relaxare prezentat sub forma unei conferinţe de presă lângă statuia poetului- medic (militar) Vasile Voiculescu:

  „-Realizarea unui centru en gros pentru produse agroalimentare şi meşteşugăreşti, având ca furnizori gospodăriile şi minifermele din toate localităţile judeţului Buzău (colectare, ambalare, prelucrare şi valorificare);
-Cooptarea Consiliului Judeţean ca membru în ADI Transport şi ca acţionar în TRANSBUS SA, pentru dezvoltarea transportului în comun în tot judeţul Buzău;
-Implicarea Consiliului Judeţean alături de Primăria Buzău pentru realizarea zonei metropolitane Buzau-(30 km);
-Buzăul turistic - integrarea într-un plan comun de dezvoltare a tuturor obiectivelor turistice la nivel judeţean, având ca pol principal municipiul Buzău;
-Înfiinţarea Teatrului de Artă Buzău, teatru de repertoriu.
-Cooperarea pentru integrarea meşterilor şi artiştilor populari din judeţul Buzău în procesele de educaţie şi regenerare a Buzăului prin cultură populară şi tradiţii.
-Susţinerea în comun a echipei SCM Gloria Buzău pentru evoluţia în Liga I de fotbal”.

conf1.jpg

 

conf2.jpg

 

conf3.jpg