Share

maracineni-300x240.jpgÎn judeţul Buzău, localitatea Mărăcineni va fi primul beneficiar al măsurii luate de Agenţia Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), demers ce urmează să fie publicat în zilele următoare în Monitorul Oficial.

De asemenea, având în vedere etapele consumate pentru obţinerea avizelor tehnice şi apropierea momentului pentru organizarea de şantier (execuţia subtraversării râului Buzău: Verneşti - Mărăcineni), comuna Mărăcineni ar putea fi chiar prima localitate la nivel naţional care va beneficia de programul lansat încă de pe vremea guvernului social democrat condus de Viorica Dăncilă.

În paralel cu măsura luată la nivelul agenţiei pentru reglementarea preţului la consumul de gaze naturale, antreprenorul la nivel naţional – TRANSGAZ – are în pregătire procedurile tehnice pentru organizarea licitaţiei de  adjudecare a lucrărilor din judeţul Buzău, concret realizarea subtraversării râului Buzău, între Verneşti şi Mărăcineni, pentru instalarea conductei de alimentare şi montarea staţiei de distribuţie pe malul stâng al râului, în satul Potoceni.

Data de 19 octombrie a.c. este fixată pentru deschiderea licitaţiei, la nivelul TRANSGAZ, şi timp de 20 de zile vor fi evaluate ofertele constructorilor. Cum în domeniul gazelor nu sunt admise contestaţii, tot ce este posibil ca încă din cursul lunii viitoare să fie dat şi ordinul pentru organizarea de şantier de către constructor.

contor_gaz.jpgÎn ce priveşte consumatorii casnici, vestea bună este că lucrările pentru branşare vor fi executate, până la primul foc, în casă, pe cheltuiala constructorului. Cât despre recuperarea cheltuielilor de către constructor (n.a. – cel mai probabil executantul şi viitorul concesionar al reţelei de distribuţie a gazelor va fi Distrigaz) tot ce este posibil ca acesta să fixeze o taxă ce va fi inclusă în factura lunară.vine-o-iarna-grea-rusia-taie-din-livrarile-de-gaze-naturale-catr.jpg