* La Buzău, liberalul Gabi Avramescu tocmai ce a contestat public proiectul, pe motiv că primarul Toma ar face afaceri imobiliare!!
* În schimb, şeful său, premierul liberal Câţu, laudă iniţiativa primarului Toma!
Asociaţia Municipiilor în România (AMR) condusă de primarul Clujului, Emil Boc, cere ajutor Guvernului şi partidelor parlamentare pentru susţinerea unui proiect de lege care să faciliteze unificarea administrativă a municipiilor cu unităţile administrativ-teritoriale limitrofe.
Mesajul a fost transmis de primarul Boc chiar premierului Câţu, care a participat la ultima şedinţă a Asociaţiei Municipiilor din România, unde a fost prezent şi primarul de Buzău, Constantin Toma. După cum se ştie, primarul buzoian are a doua funcţie în Asociaţie. Iniţiativa lui Boc face trimitere, de altfel, la aşa numita reorganizare administrativă sub forma Zonei Metropolitane.
„Astăzi avem pe ordinea de zi, un proiect de rezoluţie prin care vrem să ne adresăm Guvernului şi partidelor parlamentare pentru a susţine un proiect de lege în parlament pentru a facilitata unificarea administrativ voluntară a municipiilor cu una sau mai multe UAT limitrofe. Până când se finalizează reforma administrativă a ţării nu putem rămâne pe loc. (...) Acest proiect de rezoluţie propune ca în cazul reunificării voluntare a unei UAT cu municipiul reşedinţă de judeţ în vederea realizării zonei metropolitane să se acorde anumite facilităţi administrative”,a declarat Boc.
Prezent la şedinţa AMR, premierul Florin Cîţu a încurajat iniţiativa.
„Tot ce e voluntar, nu pot să fiu împotrivă dacă ajută la atragerea de fonduri europene sau investiţii. Deci, dacă este o formulă care face atragerea de fonduri europene mai uşoară, bineînţeles că nu mă voi opune, până vom avea o altfel de legislaţie (...) Atâta timp cât e voluntar nu prea am cum să mă opun”, a spus şeful Guvernului.
„Sunt mai mulţi lideri în PNL care împărtăşesc această opinie. Încă nu a fost ridicată la nivel de coaliţie, dar mie mi se pare o idee interesantă. Arată progres”,a declarat Florin Cîţu în cadrul unei conferinţe de presă.