Share

tinut_ok.jpg„Ţinutul Buzăului” va fi vizitat şi evaluat de experţii UNESCO, iar evaluatorii vor ajunge în România la jumătatea lunii viitoare, mai exact pe 15 septembrie . Echipa este formată din doi experţi, unul din Grecia şi celălalt Olanda, iar vizita pe meleagurile buzoiene va dura patru zile.

  Alexandru Andrăşanu, iniţiatorul proiectului şi evaluator UNESCO, a apreciat că este o „echipă foarte bună” pentru judeţul nostru mai ales că unul dintre cei doi evaluatori a mai fost prezent în România şi ştie  „ce înseamnă să fii într-o ţară din Balcani şi cum merg lucrurile”. Între timp, autorităţile de la Buzău sunt în plină operaţiune pentru montarea indicatoarelor către zonele turistice. După ani de aşteptare, cel mai important proiect de turism care va aduce o recunoaştere internaţională a judeţului nostru a ajuns la etapa de evaluare din partea evaluatorilor UNESCO. O echipă formată din doi experţi va ajunge pe 15 septembrie la Buzău, iar vizita va dura patru zile.

 Experţii trebuie să petreacă trei zile în teritoriu şi să aibă şansa să se întâlnească cu cât mai mulţi reprezentanţi ai partenerilor şi să vadă la faţa locului ce înseamnă geoparcul Ţinutul Buzăului, astfel încât să facă un raport complet pentru ca mai departe consiliul UNESCO pentru geoparcuri şi apoi UNESCO să decidă, pe baza rezultatelor acestui raport dacă lucrurile sunt pe drumul cel bun.

 tinut4.jpg

„Cei doi vizitatori au experienţă în domeniu. Este un expert senior, domnul Ilias Veliakos, din Grecia. Lucrează într-unul din geoparcurile fondatoare ale reţelei globale UNESCO, în Lesvos Geopark. A mai fost în România, ne-am întâlnit în România. E din Balcani, deci ştie ce înseamnă să fii într-o ţară din Balcani şi cum merg lucrurile şi este un expert cu foarte mare experienţă. Are câteva zeci de evaluări la activ. Doamna Gretha Roelfs lucrează pentru Geoparcul International UNESCO Hondsrug (Olanda). Este un foarte bun profesionist în domeniul geoparcurilor. Nu sunt sigur dacă a mai fost în România, dar sunt sigur că din întâlnirile anterioare pe care le-am avut cu ei în cadrul reţelei globale a geoparcurilor, ştiu că se pricepe la lucrurile acestea şi, pentru noi, mi se pare o echipă foarte bună”,a spus Alexandru Andrăşanu.

„Am început semnalizarea teritoriului Geoparcului Ţinutul Buzăului cu montarea indicatoarelor turistice şi a panourilor informative”,a scris preşedintele Neagu pe pagina de socializare.

tinut3.jpg

 „Ceea ce s-a realizat până acum a fost recunoscut prin dosarul trimis la UNESCO şi prin faptul că a fost acceptat să meargă mai departe şi să fie trimişi cei doi experţi UNESCO care să vadă la faţa locului ceea ce s-a realizat. E un pas normal, dar un pas extrem de important. Pentru noi, „Ţinutul Buzăului” înseamnă încă un teritoriu în România care ne reprezintă  la nivel internaţional şi care arată diversitatea naturală, culturală şi, bineînţeles, ambiţia oamenilor de a păstra şi de a utiliza aceste resurse naturale şi umane. Alături de Geoparcul Internaţional „Ţara Haţegului” UNESCO, ne-am bucura ca la anul să avem şi Geoparcul Internaţional UNESCO „Ţinutul Buzăului”, a mai spus preşedintele Neagu.  

Ţinutul Buzăului include o zonă rurală care aparţine administrativ de 18 comune din zona de deal şi munte din nord-vestul judeţului Buzău, fiind o zonă cu circa 450.00 de locuitori. Este vorba de comunele  Berca, Scorţoasa, Pârscov, Cozieni, Pănătău, Colţi, Bozioru, Brăeşti, Odăile, Căneşti, Chiliile, Lopătari, Mînzăleşti, Bisoca, Valea Salciei, Săruleşti, Vintilă Voda şi Beceni, iar suprafaţă ocupată este de 1035.9 km2.

Printre obiectivele turistice care fac parte din Geoparcul Ţinutul Buzăului, sunt Vulcanii Noroioşi, Muntele de Sare de la Mânzăleşti şi Platoul Meledic, Muzeul Chihlimbarului de la Colţi, Aşezările rupestre din Munţii Buzăului şi Trovanţii de la Ulmet.