booked.net

Share

neagu2.jpgDe altfel, problema ridicată de preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, economistul Petre Neagu, în faţa consilierilor judeţeni, la ultima rectificare a bugetului judeţean, nu era necunoscută. Din contră, impasul financiar era anticipat şi, s-a dovedit, că era doar o problemă de timp

 până ce lucrurile aveau să reclame gravitate. La Direcţia generală de Asistenţă Socială pentru Protecţia Copilului nu mai sunt bani pentru funcţionare! Nu sunt bani suficienţi pentru acoperirea salariilor şi a cheltuielilor de funcţionare până la sfârşitul anului. Problemele au fost semnalate de şeful Executivului judeţean încă de la începutul anului, când bugetul judeţului a fost alimentat de Guvern, pentru funcţionarea normală a instituţiei amintite, cu doar 30 de procente din necesar.

Situaţiile delicate apărute din primăvara acestui an au fost soluţionate de specialiştii Consiliului Judeţean punctual, astfel încât angajaţii să-şi poată primi salariile, iar copiii să poată beneficia de serviciile de care au nevoie, obligaţii pe care statul şi le-a asumat. 

La acest moment, însă, situaţia pare fără rezolvare, pe termen lung, pentru că nici la ultima rectificare a bugetului naţional nu s-au alocat banii necesari până la finele anului, iar asta în timp ce volumul de muncă la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului aproape s-a dublat în ultimul an. Petre Emanoil Neagu, preşedintele Consiliului Judeţean, în subordinea căruia se află instituţia de protecţia copilului şi asistenţă socială, a spus că aşteaptă ajutor de la Guvern.

„Trebuie bani pentru salarii, dar şi pentru celelalte cheltuieli necesare asigurării asistenţei beneficiarilor”,a fost semnalul de alarmă tras de preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, în urmă cu câteva zile când a fost aprobată o nouă rectificare bugetară, locală, prin care s-au alocat noi sume către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău. Însă, în ciuda celor peste 1,24 de milioane alocate recent, instituţia tot mai are nevoie de bani pentru a putea fi acoperite salariile şi cheltuielile de funcţionare până la finalul anului. Neagu a reamintit că toate aceste probleme financiare sunt rezultanta faptului că suma primită la alocarea bugetului, la începutul anului 2021, a reprezentat doar 30% din necesar.

„Probleme cu fondurile nu sunt numai la DGASPC Buzău, sunt la toate direcţii le similare din ţară, şi aşteptăm să vedem ce soluţii se vor găsi şi de la minister. Trebuie bani pentru salarii, dar şi pentru celelalte cheltuieli necesare asigurării asistenţei beneficiarilor. Până acum am reuşit să mai rezolvăm cu nişte sume din fondul de rezervă al judeţului, dar nu putem să facem asta la infinit. Am făcut demersuri către Guvernul României pentru că aşa este firesc. Am primit o adresă de la Ministerul Dezvoltării, noi am centralizat ce nevoi sunt acolo până la finalul anului. În primul rând ne trebuie bani pentru salarii şi funcţionare. Foarte clar! La începutul anului nu ni s-au alocat decât 30% din sumele necesare. S-a mai făcut acum o rectificare dar nu ajung banii nici pentru o lună. La Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Pentru Protecţia Copilului nu se plătesc doar salarii. Acolo avem cheltuieli şi cu copiii instituţionalizaţi cărora, ca la orice copil, le trebuie rechizite, îmbrăcăminte, medicamente. Avem şi căminele de bătrâni”,a spus Petre Emanoil Neagu, preşedintele CJ Buzău.

 

Joker-ul de la Prefectură
Nu cu prea mult timp în urmă, reţelele de socializare erau pline de… grija liberalilor buzoieni pentru confortul negustorilor din târgurile şi pieţele din judeţ, drept pentru care purtătorii de săgeată albastră pe fond galben au derulat campanii în teritoriu, pentru ca cetăţenii să vadă că liberalilor le pasă. Într-o postare a lor, de la Ruşeţu, în târg, am observat cum prefectului i se pasase un teanc de ziare (liberale!) sub braţ. Evident, pentru a fi distribuite. Da, tocmai de prefect?!!
...........................................
Liberalul Avrămescu
se dă, din nou, prieten
al social democraţilor
Zilele trecute, liderul liberalilor buzoieni a formulat o declaraţie cel puţin uimitoare, la un post local tv, prin care recunoştea zonele de comunicare eficientă cu adversarii săi politici (dar) colegi la guvernare: în Comisia pentru Administraţie Publică şi Amenajarea Teritoriului, unde este coleg cu social democratul buzoian Romeo Lungu, iar pentru teritoriu, pe lângă Instituţia Prefectului (conducere liberală) aprecia deschiderea din partea preşedintelui Consiliului Judeţean, economistul Petre Emanoil Neagu
..............................................
Romeo Lungu, deputat PSD:
 „Patru comune buzoiene
au primit finanţare
pentru reţele
de gaze naturale”
Unul dintre cei mai activi parlamentari buzoieni, social democratul  Romeo Lungu, a postat pe pagina personală de socializare un anunţ, din care aflăm că patru comume buzoiene, trei în apropierea oraşului Buzău, iar cea de-a patra pe Valea Nişcovului, au primit aviz favorabil la finanţare pentru proiectele de investiţii ce vizează înfiinţarea reţelellor de gaze naturale.
...........................................
Supraimpozitarea
pensiilor speciale

*Propunerile PSD pentru un nou sistem fiscal bazat pe echitate și solidaritate socială
Având în vedere principiile de echitate și solidaritate socială care trebuie să fundamenteze reforma sistemului fiscal din România, în viziunea PSD este necesară o diferențiere a regimului fiscal aplicat contribuabililor în funcție de veniturile acestora. Prin urmare, noul model fiscal trebuie să introducă impozite mai mari pentru cei cu venituri mari și impozite mai mici pentru cei cu venituri mici.

.......................................

ACHIZIŢII DE EXCEPŢIE - Cioran şi Eliade pentru Biblioteca Naţională

"Azi, 25 martie 2022, de ziua sfântă a Buneivestiri, am reuşit, împreună cu echipa din Ministerul Culturii, să achiziţionăm în beneficiul Bibliotecii Naţionale, un lot de manuscrise inestimabile aparţinând lui Cioran şi Eliade."

........................................

PRIORITĂŢI

SOCIAL DEMOCRATE

LA GUVERNARE

PSD salută decizia Comisiei Europene de a adopta un cadru temporar de criză care permite statelor membre să extindă ajutoarele de stat/compensaţiile pentru daunele suferite de companii în actualele „circumstanţe excepţionale pe care le trăim”.
Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

.............................................

Pagini din
istoria fascinantă
a bibliotecii publice
din Buzău

Fondată de cărturarul Basil Iorgulescu în 1893, primind donaţii importante de la Alexandru Marghiloman şi de la Academia Română, peregrinând în timp prin diverse clădiri, biblioteca publică din Buzău şi-a croit o istorie impresionantă şi un fond de carte, manuscrise, fotografii şi documente demn de lăudat. Din dialogul cu directorul Bibliotecii Judeţene „V. Voiculescu”-Buzău, Sorin Burlacu, putem constata atât importanţa acestei instituţii în istoria culturală a locului, avatarurile prin care a trecut de la fondare până în zilele noastre, cât şi menţinerea bibliotecii într-un spaţiu viu, de întâlnire a scriitorilor cu publicul, a tinerilor cu cartea.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)