Share

pod1.jpgLa sfârşitul săptămâni trecute, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, economistul Petre Emanoil Neagu, alături de constructor şi reprezentanţi ai autorităţilor locale – Primăria Buzău şi Primăria Vadu Paşii, a inaugurat noul pod peste râul Buzău care va face legătura

 cu localităţile comunei amintite, dar şi cu celelalte comunităţi în componenţa comunelor Săgeata şi Robeasca. La eveniment au fost prezenţi, pe lângă vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Petre şi parlamentarii social democraţi Romeo Lungu şi Lucian Romaşcanu. Primarul comunei Vadu Paşii, Gheorghe Firon, a organizat o slujbă religioasă, însoţit fiind de un grup de cetăţeni.

După patru ani de lucrări efective şi aberaţii administrative tipic româneşti obiectivul a fost dat în folosinţă. Lungimea totală a podului este de 689 de metri (350 de metri doar peste albia majoră a râului Buzău), este susţinut de cinci pile şi măsoară o lăţime de 7,8 metri. Pe ambele maluri au fost amenajate şi modernizate rampe de acces, de 178, respectiv 161 de metri, iar pentru timp de noapte este asigurat iluminat public. La momentul contractării lucrării, valoare de investiţie era de 26 de milioane de lei, pentru ca la momentul finalizării obiectivului valoarea totală a devizului să fie de 33.370.488 lei (31.712.537 lei finanţare prin PNDL, iar 1.657.950, procent de coplată asigurat de Consiliul Judeţean Buzău).

După cum se ştie, noul pod este amplasat în imediata apropiere a complexului edificat după planurile inginerului Anghel Saligny, de aceea o perioadă de timp vor fi continuate lucrări pentru conservarea podului rutier vechi, pentru refacerea pragului de fund, calamitat şi consolidarea cu gabioane a malurilor în imediata apropiere a celor trei poduri.   

Podul promisiunilor electorale

În anul 2005, viiturile formate pe râul Buzău au produs distrugeri materiale imense. Primul obiectiv important distrus a fost „Râma de la Măteşti”, o conductă de irigaţii cu un diametru de trei metri, care alimenta, din canalul hidroenergetic al râului, canalul de irigaţii parte a sistemului Siret-Bărăgan. La câteva ore de la producerea dezastrului, aflat la faţa locului, directorul de atunci al ANIF spunea că acel obiectiv nu va mai fi refăcut niciodată! Cel puţin până acum, acel mesaj este valabil! Aproximativ o lună mai târziu, la o viitură mult mai puternică, a căzut şi podul „nemţesc” de la Mărăcineni. Doar prezenţa aproape săptămânală a preşedintelui Băsescu la urechea podului a făcut ca obiectivul să fie refăcut în acelaşi an. După ce-a de-a treia viitură, cu un debit ce s-a apropiat de 800 de metri pe secundă, a fost închis şi podul rutier de la Vadu Paşii. De atunci, la fiecare alegeri organizate, fie locale, fie parlamentare, au fost promisiuni. Pediştii Cezar Preda şi Radu Berceanu au fost primii în sarabanda promisiunilor electorale. De asemenea, fostul preşedinte Traian Băsescu şi-a „revendicat” dreptul la voturile buzoienilor (n.a.- probabil, cel mai în drept), apoi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, Victor Mocanu, dar şi liberalul Cristi Bâgiu, susţinut în 2012 de formula USL. Tot atunci, fostul ministru al Finanţelor, social democratul Eugen Teodorovici, făcea băi de mulţime în zona podului de la Vadu Paşii, aşa cum în 2016 candidatul la prezidenţiale, Victor Ponta, promitea refacerea podului, sau construirea altuia nou.   

Preşedintele Neagu şi deputatul Marcel Ciolacu, adevăraţii promotori ai proiectului

pod4.jpgPentru primii beneficiari ai noului pod amplasat în imediata apropiere a Complexului rutier edificat la sfârşitul secolului XIX de inginerul Anghel Saligny, locuitorii comunelor Vadu Paşii, Săgeata şi Robeasca, cei care, într-adevăr, au mişcat lucrurile pentru finalizarea proiectului au fost actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu şi liderul PSD la nivel naţional, deputatul buzoian Marcel Ciolacu. În perioada în care cel de-al doilea deţinea poziţia de vicepremier al României, în „Guvernul Tudose” au fost alocate fondurile necesare contractării lucrărilor prin PNDL.

Mai mult, pentru că indiferent de culoarea guvernării la Centru lucrurile totdeauna se blocau, ori erau blocate într-un permanent exces birocratic, preşedintele Neagu şi deputatul Ciolacu au pus la cale o „strategie” care a dat roade. Astfel, pentru a da continuitate lucrărilor, preşedintele Neagu şi-a asumat plata majorităţii facturilor către constructor din bugetul judeţului, urmând ca acestea să fie decontate la Ministerul Dezvoltării.

Cu o astfel de abordare, proiectul a evoluat în etape până la schimbarea guvernării social democrate, în anul 2019. Din nefericire, o nouă viitură pe râul Buzău a produs pagube importante constructorului, dar cel mai important impediment devenise chiar guvernarea liberală, care nu mai dovedea ardoarea predecesorilor pentru finalizarea obiectivului de la Buzău! Bulversarea pieţei pe zona materialelor de construcţii a fost încă un motiv de întârziere a momentului de final pentru investiţia de la Vadu Paşii. Se pare că acum constructorul solicită ajutorul Instanţei pentru recuperarea pierderilor. Nu în ultimul rând, pentru că fostul premier Cîţu a dispus sistarea programului PNDL, dar a şi redus drastic alocările bugetare în teritoriu, ar trebui remarcat faptul că lucrările pentru instalarea iluminatului public pe podul de la Vadu Paşii au fost efectuate cu fonduri de la bugetul judeţului, investiţie asumată de preşedintele Neagu, împreună cu specialiştii din aparatul de specialitate din Consiliul Judeţean.

pod3.jpg

 

pod2.jpg