Share

Sedinta-CJ-Buzau-1.jpgConsilierii judeţeni au aprobat la ultima şedinţă documentația tehnică pentru reabilitarea, în perioada imediat următoare, a unui drum județean, respectiv DJ 103R, care face legătura între localitățile Scorțeanca și Vintileanca, prima pe teritoriul comunei Amaru, 

cea de-a doua fiind pe teritoriul comunei Săhăteni. Consiliul Județean a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții, iar porțiunea de aproape patru kilometri de drum care leagă cele două localități va beneficia de o investiție de 10.682.120,91 lei, durata execuției fiind de doi ani.

„Consiliul Județean Buzău implementează proiectul «Modernizare DJ 103R, km. 0+500-4+900, Scorțeanca – Vintileanca, județul Buzău», având ca scop realizarea lucrărilor de modernizare a unui sector de drum care este parte componentă a drumului județean DJ 103R. Proiectul are în vedere modernizarea drumului prin prevederea unei îmbrăcăminții rutiere moderne și a unui sistem de colectare și evacuare a apelor din zona drumului, astfel încât să se obțină îmbunătățirea circulației rutiere din punct de vedere al confortului utilizatorului și siguranța circulației rutiere și pietonale”,se arată în proiectul Consiliului Județean Buzău.