Share

georgescu2.jpgPentru mulţi dintre noi este clar că primarul Toma supune oraşul Buzău unui proces de transformare care generează, aşa cum e normal, comentarii şi opinii ce pot identifica acele două tabere consacrate: pro şi contra. În funcţie de acţiunile edilului, grupul celor situaţi de partea cealaltă a „baricadei” 

opiniei publice se manifestă şi, prin diferite mijloace de comunicare, reclamă atitudinea autoritaristă a celui care ocupă primul fotoliu în Palat.

Scandalul „Maxi Taxi”, început de primarul Toma cu un an în urmă, ţine, acum, capul de afiş al evenimentelor cu impact public din oraşul Buzău. Şeful administraţiei municipale şi-a anunţat intenţia de a „face ordine” (n.a. – într-o concepţie proprie) pe piaţa transportatorilor publici de persoane, cu scopul de a eficientiza activitatea economică la Trans Buss, societate comercială specializată pe astfel de servicii publice, care se află sub patronajul Primăriei. De curând, Toma anunţa faptul că cel târziu până la 1 august agenţii econmomici care operează pe piaţa (liberă?!) a transporturilor publice de persoane, în regim de maxi-taxi, trebuie să înceteze activitatea pe raza municipiului Buzău. Urmărind, strict, să aducă Trans Buss pe profit, primarul Toma refuză să se gândească la impactul social al unei astfel de măsuri. Câteva sute de persoane – proprietarii de maxi-taxi şi familiile acestora, angajaţii şi familiile acestora – pot fi condamnate la sărăcie.

Aşa cum v-am obişnuit, atunci când este vorba despre subiecte şi acţiuni importante, cu un anume impact la nivel social (n.a. – subiectul lalelelor l-am ratat(!) pentru că nu am anticipat că acestea nu vor dura mai mult de un/o selfie) invităm la dezbatere un personaj cu imagine publică. Ziarul Muntenia a prezentat, în ediţiile trecute, intervenţii ale unui tânăr buzoian, Marius Georgescu, un politician care acum nu mai este înregimentat, dar care este convins că la orice demers politic există o alternativă.

 

Red.:Domnule Marius Georgescu, ce ar putea înţelege buzoienii dintr-o declaraţie a primarului Toma, în forma celei prezentate mai jos: „Vom face din Trans Buss o societate profitabilă. Vom rupe contractele proprietarilor de maxi-taxi (...) să aplicăm directiva care prevede existenţa unui singur operator de transport pe traseu”, spunea primarul Toma în decembrie 2017!

Marius Georgescu:Declaraţia a fost făcută, totuşi, la un an şi jumătate de la preluarea mandatului. Zic asta pentru că textul este, mai degrabă, un mesaj electoral decât o decizie îndelung şi suficient cântărită, eventual aprobată şi de plenul Consiliului Municipal… Pe de altă parte, nu aş zice că mă surprinde o astfel de declaraţie, mai ales că ştim despre cine este vorba. Actualul primar al oraşului Buzău se pare că a ales o astfel de manieră de comunicare şi de lucru: heirupistic şi autoritarist. Eu îi doresc primarului Toma să realizeze dezideratul propus – transformarea Trans Buss într-o societate comercială profitabilă, pentru că asta ar însemna şi servicii specifice de calitate pentru buzoieni, dar un astfel de nivel de piaţă nu poate fi obţinut chiar după descrierea făcută în a doua parte a declaraţiei. Cum să rupi contractele?! De parcă oraşul Buzău ar fi curtea Metalurgicii! Şi, ca să acoperim tot textul mesajului, cred că este necesar să aplicăm acele norme europene, dar nu la maniera în care am putea face rău unora dintre concetăţenii noştri! Am urmărit presa locală în ultimele zile, legat de acest subiect al eliminării de pe piaţă a agenţilor economici particulari, m-am interesat şi de eventuale urmări şi am înţeles că aplicarea măsurii în felul propus de primarul Toma ar afecta foarte multe familii buzoiene. Vorbesc, în primul rând, de siguranţa financiară sau alimentară. Patronii de microbuze au angajat credite bancare tocmai pentru a răspunde unor cerinţe europene, angajamente care presupun plăţi lunare pentru leasinguri chiar şi de 5000 de euro! Angajaţii, şoferi, vor rămâne pe drumuri peste noapte, la vrerea primarului Toma, de aceea ar trebui să se întrebe ce se va întâmpla cu familiile lor?! Probabil că pe el nu l-a interesat de soarta muncitorilor disponibilizaţi, în diverse etape, de la Metalurgica şi alte firme din Romet, dar în acest caz răspunderea va fi colectivă, şi mă refer inclusiv la consilierii municipali.

 

Red.:Primarul Toma promite de aproape doi ani o bază auto competitivă la TransBuss, dar se pare că l-ar încurca unele contracte…

„Chiar dacă ei şi-au făcut contracte până în 2021 – 2023, noi vom ajunge la 90 de autobuze. Avem 32, mai vin 30 second hand, plus altele 30 pe fonduri europene”,spune de aproape doi ani primarul Toma.

Marius Georgescu:Pe înţelesul nostru, patronii de microbuze au încheiate contracte cu Primăria Buzău până în 2021 şi chiar 2023, iar primarul Toma spune că de la 1 august 2018 el va înceta orice colaborare cu respectivii agenţi economici! Pare a fi un scenariu dintr-un film cu proşti… Înseamnă că la Buzău CONTRACTUL în sine nu are nici o valoare juridică?!  Pe de altă parte, mă gândesc dacă primarul Toma nu ar avea o justiţie proprie (!), care să funcţioneze undeva prin subsolurile Palatului!!! Eu cred că soluţia normală şi legală va fi dată de Instanţă, de către un judecător imparţial, de la Judecătoria Buzău sau de la oricare altă Curte de rang superior.

Cât despre autobaza de la TransBuss, înţeleg de la specialişti că pe traseele din oraşul nostru circulă autobuze ce îmbătrânesc şi mai mult la fiecare cursă completă a volanului, iar o astfel de stare de lucruri nu ar putea duce spre o altă direcţie decât cea a falimentului! Aşa spun specialiştii! Soluţia ar fi, aşa cum spune şi Toma, achiziţionarea de autobuze noi, iar soluţia de rezervă pentru buzoieni nu pare a fi alta decât păstrarea microbuzelor!