Interviu aniversar, ce face onoare ziarului Muntenia să-l găzduiască. Un demers convenit cu fiul domniei sale, Eduard Nicolescu. Întrebările au fost transmise ca fiind concepute de redacţia ziarului. În realitate, cele cinci provocări adresate maestrului sunt devoalate, mai jos, drept curiozitate (jurnalistică!) a cinci dintre personalităţile Buzăului, de azi. LA MULŢI ANI maestre!

Depărtarea fizică poate „instala” uitarea, renunţarea la multe dintre relaţiile avute în perioada locuirii la Buzău. Cum se văd acum oamenii de la Buzău, cât şi în ce fel vi se prezintă Buzăul de astăzi?

 

 

Prof. Valeriu NICOLESCU: Depărtarea fizică (au trecut numai doi ani) nu înseamnă că nu avem po­sibilitatea să ținem legătura cu adevărații noștri prieteni, că nu urmărim emisiuni, interviuri, întâmplările din viața po­li­tică, nenumăratele situații care ne îngrijorează și ne mâhnesc, mai ales că se re­la­tează zilnic despre atâtea accidente, traume so­ciale etc.  Așa că pot spune că în timp real, reușesc să aflu despre ce se întâmplă la instituțiile de cultu­ră în special și nu numai. De altfel, prin me­ssenger (audio și video) am contact permanent cu persoane care mă țin la cu­rent cu tot ce mă interesează.

În afară de aceasta, de peste un an și jumătate sunt implicat în trei „proiecte europene” care se numesc Dominik, Matej și Mihael. Ei sunt ljekul (medicamentul, remediul, leacul – în limba croată) meu naturist care mă remon­tează psihic și fizic, „meseria” de bunic fiind un excelent tonic în orice situație. Ei mi-au permis să pot reveni la preocupările mele. Cu ajutorul fiului meu și al unei foarte bu­ne și pricepute prietene de la  Buzău, în condițiile în care, se știe, am dificile probleme oftalmologice, am reluat colaborarea cu prietenii de la do­uă publi­cații (la care am colaborat ani buni, când eram acasă), care au acceptat să le trimit articole, ceea ce mă onorează și mă face să mă simt util. Totodată, am bucu­ria să fiu acceptat să-mi aduc contribuția la câte­va proiecte pe teme importante de istorie locală, ce se deru­lează prin Centrul Cul­tu­ral „Alex­andru Marghiloman”.

 

Prof. CONSTANTIN COMAN, inspector şcolar,

(despre istoricul Valeriu Nicolescu)

Încă din perioada studenției, a anilor ”80, l-am cunoscut pe istoricul , cercetătorul avid de trecut, muzeograful  și, mai ales, arhivistul, Valeriu Nicolescu. Cu răbdare, îngăduință, înțelegere mi-a acordat nenumărate sfaturi, trimiteri, materiale, studii și lucrări, într-un cuvânt sprijin calificat pentru a-mi redacta tezele de licență , de grad I, dar și nenumăratele articole ,studii și lucrări pe care nu aș fi reușit să le finalizez fără ajutorul său. Asemenea mie au fost zeci de alți tineri absolvenți ai facultăților de istorie care s-au bucurat de ajutorul domnului Valeriu Nicolescu, încât putem spune că a fost un adevărat tutore al cercetătorilor din domeniul istoriei buzoiene. Nici nu se putea altfel, orice bibliografie  privind istoria buzoiană nu este posibilă fără a te raporta la enorma sa operă de cercetare. Am avut privilegiul de a participa alături de domnia sa la numeroase simpozioane având drept temă istoria plaiurilor buzoiene dar, mai ales, să lucrăm împreună la un manual de Istoria Județului Buzău, care nu ar fi fost posibil fără bogatele sale trimiteri bibliografice îndeosebi pentru epocile modernă și contemporană. La acest moment aniversar  îi urez din suflet -,, La mulți ani cu sănătate!” cu mențiunea că atunci când deschid orice carte de istorie imediat gândul mă duce la figura istoricului Valeriu Nicolescu. Aș vrea să profit de acest moment aniversar și să-l întreb:

Care a fost cel mai dificil subiect de istorie buzoiană pe care l-a cercetat?

 

Prof. Valeriu NICOLESCU: Nu se pune problema dificultăților, decât că trebuia respectat Regulamentul de ordine interioară și mai ales legislația specifică acelui timp, în primul rând Legea Arhivelor. Nimic nu mi s-a părut dificil, deși a trebuit să cercetez documente din peri­oada când se folosea alfabetul chirilic, majoritatea documentelor, în spe­cial cele în­dosariate, fiind contaminate cu ciuperci (se distingeau prin petele ro­șiatice sau verzulii, hârtia fiind realizată din deșeuri textile) care, în contact cu pielea, erau nocive, majoritatea arhiviș­tilor având serioase probleme de care nici eu nu am scăpat, iar problemele oftal­mologice sunt o consecință activităților în acest domeniu.

Dar o dificultate am avut de întâmpinat când am mers la Ar­hivele Naționale Istorice Centrale și am solicitat, în calitate de angajat al Filialei Arhivelor Sta­tului Buzău, să mi se permită să cercetez arhiva Serviciului de Siguranță și după anul 1909, al cărei inventar era depus la Sala de studiu. Custodele sălii, care ne fusese în­drumător de practică viitorilor arhiviști, m-a sfătuit să solicit apro­­bare unuia dintre directorii generali. La insistențele mele, că este vorba doar des­pre dosare ale socialiștilor din Buzău și Râmnicu Sărat, cel căruia m-am adresat, foarte iritat, și pe un ton amenințător, mi-a atras atenția că dacă mai insist pot avea probleme. Așa că am abandonat tema, folosind doar datele din dosarele care se puteau cerceta în sala de studiu, presa socialistă de la Sala III de la Biblioteca Academiei (unde aveai acces cu permis special obținut pe baza adeverinței de la serviciu), astfel că am putut realiza studii și articole pe teme admise de istoriografia timpului.

Și pentru că nu era permis să valorificăm arhivistic date din dosarele referitoare la marile proprietăți, moșierii vremii, mari personalități pre­cum Grigore C. Monteoru, Constantin Angelescu, Alexandru Marghiloman, Con­stantin Garoflid etc., deoarece aveam ca obligație să realizez fișe tematice, cu aju­torul indigoului am realizat și câte un exemplar pentru mine, astfel că după 1990, aveam deja o bază de date, care mi-a folosit la întocmirea volumelor „Buzău-Râmnicu Sărat. Oameni de ieri, oameni de azi” și la multe alte lucrări de istorie locală, precum și mono­grafii comunale. Cel puțin câte un exemplar se află în Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” Buzău, biblioteca Muzeului Județean, biblioteci școlare etc.

Un alt episod neplăcut s-a consumat la Arhivele din Buzău, prin anul 1973, deoarece șeful Filialei mi-a făcut raport și a cerut să fiu sancționat pentru că am avut îndrăzneala de a cerceta diferite dosare ce priveau istoria locală (publicam deja din 1968,  articole în ziarul „ Viața Buzăului”) în timpul programului, deși îmi rea­lizam toate sarcinile de serviciu. Răspunsul nu a fost pe placul șefului, deoa­rece de la Bucu­rești, directorul general, originar din Buzău, general MAI, a răspuns că ar fi un câștig pentru cercetarea istorică dacă  fiecare arhivist din țară ar cerceta măcar un dosar pe  zi.

În concluzie, pot afirma că subiecte dificile era tot ceea ce nu se încadra în tiparele istoriografiei oficiale, mai ales că a fost o perioadă în care funcționa cenzura, cel însărcinat cu această obligație (de altfel am rămas buni amici), atenționându-mă prietenește la un moment dat, că se pare că unele in­formații sugerau că în perioada la care se făceau referiri, „era mai bine”, dar răspunsul a fost că nu am avut nicio intenție în acest sens, dar redactorul paginii de istorie va avea grijă să încheie astfel articolul încât să nu fie probleme, așa cum se întâmpla de fiecare dată.

 

DANIEL COSTACHE, directorul  Muzeului Judeţean Buzău

Cu siguranţă, aţi vizitat Muzeul de istorie din Zagreb.   V-aţi propus să vă implicaţi în activităţile instituţiei de acolo?

 

 

 

 

Prof. Valeriu NICOLESCU: Întâmplător, nora mea are o foarte bună prietenă la această instituție, așa că am abordat-o, cu ajutorul Marijei și am aflat detalii despre viziunea lor în domeniu, despre activitățile organizate. Am vizitat și alte muzee -  Muzeul Paleoliticului de la Krapina (amenajat chiar în peștera unde au fost descoperite artefacte din Paleolitic), unde am fost impresionat de modalitățile mo­derne de a se prezenta, succint dar sugestiv, evoluția omenirii, un muzeu oarecum cu o tematică aparent bizară –Muzeul relațiilor sfărâmate, ce atrage nenumărați vizitatori, Casa muzeu Ivan Meštrović, sculptorul care a realizat statuia ecvestră a Regelui Carol I, inaugurată la 10 mai 1939. Așa că, deși este un domeniu care mă atrage, totuși sunt destule „ba­riere” care nu-mi permit să am vreo legătură cu muzeografia croată, în afară de aceea ca vizitator.

 

GEORGIANA VLĂDOIU, purtător de cuvânt Teatrul „George Ciprian” Buzău

Conceptul larg de CULTURĂ include şi cercetarea istorică. Activităţile culturale în general, precum şi cele pe palierul istoric, în teren sau la raft, au suferit din cauza pandemiei. Cum apreciaţi efectele unor astfel de „deturnări” în activităţile cultural-istorice?

 

 

Prof. Valeriu NICOLESCU: Personal nu am fost afectat de efectele pandemiei, dar îmi imaginez cum m-aș fi simțit în condițiile în care ar fi trebuit să mă izolez, în activitate fiind.  Așa că atunci când am aflat cum s-au descurcat foștii mei colegi de la Muzeul Județean, cu ce au înlocuit vi­zitarea directă, cum au rezolvat cu expozițiile de la Casa Vergu Mănăilă sau de la Muzeul Chihlimbarului de la Colți (am făcut parte din colectivul de muzeografi care au reamenajat colecția, vernisată la 14 iunie 1980, reorganizat apoi în multe etape), am fost încântat că tot colectivul s-a angrenat în efortul permanent pentru a găsi soluții și a depăși „deturnările” cu care s-au confruntat.

Efectele sunt dezastruoase, pentru că nu au mai permis efectuarea de cerce­tări arheologice, desfășurarea proiectelor ingenioase și cu priză la public, într-o etapă în care mobilitatea și posibilitățile tehnice de prezentare a ofertei muzeistice sunt din ce în ce mai atractive și în continuă  și rapidă schimbare. Ingenioasă și ideea cu microbuzul cu care se merge în comune pentru ca și cei care niciodată nu au avut posibilitatea să viziteze un muzeu, să afle despre expozițiile instituției. Iar în cazul colegilor de la Arhive, când s-a permis accesul la Sala de studiu, masca nu a fost  o problemă, deoarece specialiștii de aici folosesc de mult măști și mănuși pentru a se proteja de efectele nocive în timpul manipulării documentelor. Măsurile de protecție sunt folositoare și pentru sănătatea cercetătorilor, din aceleași motive.

 

CĂLIN BOSTAN, director ziar OPINIA Buzău

V-aţi propus un studiu aprofundat al istoriei locului în care acum trăiţi?

 

 

 

 

 

Prof. Valeriu NICOLESCU: Întrebarea este interesantă, incitantă, dar totuși retorică. Este nevoie de timp pentru a afla cât mai mult și mai multe despre locul în care, un moment nefericit, frustrant și chiar traumatizant din viață, m-a determinat să părăsesc Buzăul și să locuiesc în capitala Croației. Este o zonă deluroasă și împădurită din nord-estul Zagrebului, un fost sat care, în timp, a devenit zonă rezidențială, foarte căutată. Și mai este ne­voie să cunoști limba, iar eu, în doi ani abia am reușit să mă descurc acceptabil în con­versații simple, fără a avea pre­tenția să cunosc subtilitățile graiului.

Mai este vorba și de faptul că nici dacă mai eram în Buzău, nu mai aveam posibilitatea să frecventez Sala de studiu de la Arhive, pentru că, folosind doar un singur ochi, și acela operat de cinci ori (cataractă, decolare de retină și de alte trei ori pen­tru cataractă secundară) medicii specialiști din Buzău și București m-au sfătuit să am mare grijă. Așa că nu este o intenție în acti­vitatea viitoare pe acest palier, îmi rămâne să valorific, cât va fi posibil, informații  din ba­za de date, transferată integral la Zagreb pe su­port elec­tronic (cele pe CD și DVD, după ce au fost copiate, au fost oferite colegilor de la mu­zeele din Buzău și Râmnicu Sărat, urmând să fie folosite, la nevoie, conform nor­melor metodologice specifice cercetării știin­țifice).