Share

devoratori.jpgÎncepând din luna decembrie 2021, Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu”, prin Secţia pentru copii, este partener în proiectul „Devoratorii de cărţi”, proiect iniţiat de profesor pentru învăţământ primar Georgeta Chiriac, de la Şcoala Gimnazială „Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu” Buzău.

„Ideea proiectului s-a născut din dorinţa de a forma cititori încă de la vârste fragede, activitatea principală fiind clubul de lectură, tocmai pentru a transforma cititul într-o rutină zilnică”,declară prof. Georgeta Chiriac.

Gândit să fie implementat la nivel judeţean, proiectul a fost foarte bine primit de cadrele didactice şi copiii de ciclul primar, astfel că, în timp, ideea a prins contur şi în alte judeţe precum Oradea, Constanţa, Galaţi, Covasna şi Bacău.

Proiectul se derulează în perioada decembrie – iunie, sub forma unui club de lectură. În cadrul clubului, „Devoratori de cărţi” din ciclul primar trebuie să parcurgă cărţile ce sunt propuse la începutul fiecărei luni. Lista cu titlurile de citit, ce îmbină clasicul cu modernul, autorii străini cu cei români, este anunţată cadrelor didactice pe grupul de Facebook „Devoratorii de cărţi” în data de 1 a fiecărei luni, iar în ultima zi lucrătoare din lună copiii trebuie să completeze, online, chestionarele de evaluare special concepute pentru fiecare titlu în parte, link-urile către acestea fiind distribuite cadrelor didactice tot pe grupul de Facebook. Fiecare chestionar completat aduce „devoratorului” maximum 10 puncte, cu cât citeşte şi completează corect mai multe chestionare, cu atât acumulează mai multe puncte. La finalul proiectului, cei care au adunat cele mai multe puncte vor fi recompensaţi cu premii, diplome şi surprize.

devoratori2.jpgRolul Bibliotecii Judeţene „V. Voiculescu” în acest proiect este de a concepe lista cu propuneri de lectură pentru fiecare lună, de a oferi pentru împrumut cărţile propuse, de a colabora îndeaproape cu  cadrele didactice  iar la final, bibliotecarii Secţiei pentru copii vor face parte din juriul care va desemna câştigătorii.  Demn de menţionat este faptul că „în jurul acestui proiect s-a creat o adevărată comunitate formată din profesori care vin cu propuneri şi elaborează chestionare de evaluare, din bibliotecari, părinţi şi copii”, a mai precizat Georgeta Chiriac, sufletul acestui proiect. Faptul că în proiect s-au înscris peste 1.800 de elevi de ciclul primar iar  grupul de Facebook numără 950 de membri, cadre didactice şi bibliotecari, dă măsura succesului acestui proiect. Tocmai de aceea, proiectul va continua cu siguranţă, în anii viitori.