Share

dimian_prefect.jpgDe altfel, măsura pe care a adoptat-o omul numărul unu de la Prefectură ar fi de toată lauda. El scoate pieptul în faţă la Nelu Tătaru, Orban şi Johannis! Dacă nu s-a opus Firea, de fel pesedistă şi în Opoziţie, de ce nu s-ar opune el, că e din tabăra lui Băsescu, chiar dacă e pe la Putere!

„ (…)analizând oportunitatea restrângerii activității între anumite

intervale orare de către operatorii economici care desfășoară activități în spații special destinate dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfășoară activități de preparare, comercializare   și   consum   al   produselor   alimentare   și/sau   băuturilor   alcoolice   și nonalcoolice, cum sunt terasele, cluburile, barurile, se consideră că această măsură nu se impune momentan. (…”)

 

Prefectul Leonard Dimian a considerat că la Buzău nu dă nimeni drumul la Covid după 12 noaptea, aşa că a ignorat măsura luată la Bucureşti şi a dat liber la afaceri pentru HORECA. Dar, pentru că trebuia luată o măsură în ton cu semnalul de la Bucureşti, prefectul Dimian s-a uitat urât la bănci. Şi, a văzut că la bancomate e totală debandadă şi mai ales înghesuială. Mai ceva ca la Costineşti sau la Vama Veche! 

Şi a Hotărât:

„Art.1. (1)  Montarea   de către   societățile   bancare   de   dispensere   cu   dezinfectant pentru   mâini   la   aparatele   automate   bancare   și   informarea   cetățenilor cu privire la dezinfectarea mâinilor imediat după folosirea acestora.

(2) Inițierea de operațiuni periodice de dezinfectare a aparatelor automate

bancare de către societățile bancare.”

 

Acuma, că omul s-a hotărât să le arate şefilor de la Bucureşti că are de ce şi poate să-şi scuture izmenele când şi unde vrea el, e doar treaba lui. Partea bună, pentru noi, purtătorii de măşti, e că ne putem vedea liniştiţi de bere şi după 12 noaptea. Unii spun că gestul prefectului de Buzău ar putea să fie chiar fondat, adică venit din partea unuia cu… Putere, din moment ce are în subordine directori de deconcentrate de aceeaşi culoare politică!

Alţii, care nu sunt proprefect, spun că nu este altceva decât o tactică, la care apelează prefectul Dimian, pentru a-şi pregăti retragerea, onorabil, din scenă!