Share

viorel_holban.jpgÎn primă instanţă, propunerea organizaţiei liberalilor de la Buzău fusese respinsă, decizia Centrului fiind că fostul primar al Râmnicului ar fi suferit (tocmai) la imaginea publică. Aceasta pentru că în CV-ul politic al liberalului figurează o anchetă a inspectorilor DNA,

 aceştia fiind interesaţi de modalitatea în care fostul primar ar fi gestionat o finanţare europeană de aproximativ 500 de mii de euro! De asemenea, preotul Holban a fost declarat incompatibil la capitolul moralitate şi din cauza prestaţiilor fratelui său, fostul deputat Titi Holban, care a fost prins umblând cu şpaga.

gabriel_avramescu.jpg„Salut numirea domnului Viorel Holban în funcția de subprefect al județului Buzău!

Este o numire așteptată și mult apreciată atât de mine, cât și de toți colegii mei din PNL Buzău. Îl așteaptă o misiune grea pe domnul Holban, având în vedere timpurile pe care le trăim, respectiv perioada de pandemie Covid-19, din cauza căreia suferim cu toții de mai bine de 1 an.

Pe de altă parte, am încredere în capacitatea domnului Holban de a coordona, împreună cu echipa, activitatea Instituției Prefectului Județului Buzău cu același profesionalism cu care o face și cu echipa de liberali de la Râmnicu- Sărat.

Felicitări domnule Holban! Mă bazez pe dumneavoastră și sunt convins că veți contribui cu eficiență la activitatea instituțională și vă veți valorifica pregătirea și experința profesională în realizarea atribuțiilor dumneavoastră!”,a postat liderul liberalilor buzoieni pe pagina personală de socializare.