Share

rg.jpgAlegerile pentru noua conducere a Partidului Naţional Liberal scot în prim plan diverşi lideri, care aleg să se poziţioneze, la vedre, de o parte sau de cealaltă, într-una dintre cele două tabere formate. De pildă, senatorul liberal Alina Ghorghiu l-a atacat zilele trecute,

 pe un post naţional de televiziune, pe actualul preşedinte al PNL, Ludovic Orban, spunând că este nevoie de o schimbare la vârful partidului.

„Este nevoie de o schimbare a conducerii PNL. partidul trebuie să se primenească. Principalul motiv pentru care trebuie schimbat liderul este faptul că, în decembrie anul trecut, PNL a pierdut alegerile. Dacă vă uitaţi pe cifre, în 2020 am luat maxim 70.000 mai mult ca în 2016. Florin Cîţu este un personaj care a confirmat în domeniul economic, a fost în echipa care a guvernat într-o perioadă dificilă. Nu a făcut nici un secret din parteneriatul cu preşedintele Klaus Iohannis",a spus Alina Gorghiu.

De cealaltă parte a eşichierului politic, liderii social democraţi nu scapă astfel de prilejuri, în speţă cel oferit de ieşirea senatorului liberal, pentru a reaminti celor din Coaliţia la guvernare că PSD este adevăratul câştigător la urne, în urma alegerilor din iarna anului 2020. În acest sens, senatorul social democrat buzoian, Lucian Romaşcanu, remarcat pentru ieşirile sale la tribună cu texte nuanţat formulate, a postat şi de data aceasta un răspuns plastic, pe pagina personală de socializare, la declaraţia colegei sale de Senat:

ESEU

MOTTO 1- "PNL a pierdut alegerile", Alina Gorghiu, VP PNL

MOTTO 2- "Plecaţi acasă!", bunul simţ

Se întâmpla în iarna anului 2020. Nu era frigul iernilor de altă dată, nici zăpada aşteptată. Vreme tocmai bună să mergi la vot.

Prin ţară bântuia o pandemie care, ca prin min(ci)une, şi-a redus virulenţa pentru a lăsa poporul să-i dea preşedintelui, la pachet, parlamentul şi guvernul lui.

Poporul a zis "nu prea" şi a dat câştigător un alt partid (PSD). Dar voinţa poporului e facultativă iar din pieptul PNL a răsunat un strigăt: "am învins!”

Nu, n-au învins, dar ce mai conta, trebuiau să justifice gestul care stătea să urmeze al preşedintelui, încredinţarea guvernării.

Şi aşa, prin a doua min(ci)une, ne-am trezit cu o coaliţie a pierzătorilor uzurpând puterea.

Dar, vine vremea adevărului. O entuziastă a falsului câştig şi-a revenit şi a cântat: PNL a pierdut alegerile

Repet noul şi adevăratul adevăr: PNL A PIERDUT ALEGERILE

Plecând de la acest adevăr enunţat de un vicepreşedinte al PNL, doamna Gorghiu este cea care a ales pocăinţa, se impune un singur lucru, URGENT:

PNL + USR + UDMR PLECAŢI DE LA GUVERNARE

Sunteţi ilegitimi, incompetenţi şi antinaţionali!