Share
negrescu2.jpgÎn cadrul reuniunii Parlamentului European de la Strasbourg, eurodeputatul Victor Negrescu, raportor alternativ al Grupului S&D privind bugetul pe anul 2022, a solicitat creşterea fondurilor pentru Garanţia Europeană pentru Copii şi obţinut 700 de milioane de euro suplimentare pentru copii în propunerea de buget european susţinută de Parlamentul European.
„Solicităm implementarea rapidă în 2022 a Garanţiei europene pentru copii, asigurându-ne astfel că niciun copil nu este lăsat în urmă şi nu suferă efectele negative ale pandemiei. Cererea noastră pentru o alocare suplimentară de 700 de milioane de euro pentru garanţia pentru copii reprezintă o realizare cheie a grupului nostru politic”,a declarat eurodeputatul Victor Negrescu, în plenul Parlamentului European.
 
Europarlamentarul român a solicitat mai multă responsabilitate din partea liderilor europeni şi a propus o creştere de 2,7 miliarde de euro a bugetului faţă de propunerea Comisiei Europene.
 
„Liderii europeni trebuie să dea dovadă de responsabilitate şi să acţioneze în conformitate cu acordul care a fost încheiat cu privire la Cadrul Financiar Multianual. Reducerile propuse de Consiliu ne împiedică să ne îndeplinim obiectivele pe care le avem pentru Europa, să implementăm politicile agreate de liderii europeni şi să planificăm o redresare socială puternică pentru viitorul Europei.
În viziunea Parlamentului European şi a grupului nostru politic, credem că este important să arătăm mai multă ambiţie atunci când vine vorba de bugetul pentru viitor.
Trebuie să oferim resurse adecvate pentru a face faţă crizei din sănătate, dar şi provocărilor sociale şi economice pe care le ridică. Solicităm o creştere a bugetului UE cu 2,7 miliarde de euro, păstrând în acelaşi timp marje şi resurse suficiente pentru instrumentele speciale.
Aceste fonduri vor permite UE să facă mai multe pentru fiecare european, fiecare stat membru şi fiecare politică europeană”, a explicat eurodeputatul social democrat.
 
Reprezentantul României în Parlamentul European a cerut ca anul 2022 să fie un an de implementare total în contextul în care anul acesta a fost pierdut în ceea ce înseamnă desfăşurarea programelor europene.
 
„Pentru aceasta, avem nevoie din partea Comisiei să facă din 2022 un an complet de execuţie a bugetului. Nu mai putem pierde timp. 2021 a fost un an pierdut pentru actualul CFM. Şi asta nu este vina noastră. Statele membre şi Comisia ar fi trebuit să facă mai multe pentru a accelera implementarea.
 
Socialiştii şi democraţii din Parlamentul European au trei priorităţi cheie:
- susţinem o redresare socială, cu accent pe tineret, ocuparea forţei de muncă, educaţie, coeziune, IMM-uri şi startup-uri pentru care solicităm fonduri suplimentare de 1,2 miliarde de euro
- dorim să investim într-un viitor durabil, incluzând clima, cercetarea şi inovarea, sănătatea, digitalizarea, transporturile şi agricultura, pentru care credem că este nevoie de 2 miliarde de euro în plus
- credem că Europa ar trebui să promoveze solidaritatea şi valorile democratice în UE şi în întreaga lume şi, pentru aceasta, Parlamentul solicită fonduri suplimentare de peste 600 de milioane de euro
Aceste priorităţi se reflectă în consolidarea şi creşterea tuturor programelor UE”, a precizat europarlamentarul Victor Negrescu.
 
La propunerea raportului alternativ la bugetul pe anul 2022, eurodeputaţii au votat creşteri substanţiale pentru mai multe linii bugetare.
 
„De asemenea, suntem bucuroşi să vedem câteva dintre solicitările noastre integrate în propunere, cum ar fi:
- o nouă linie bugetară pentru turism de 42 de milioane de euro,
- 24 de milioane de euro suplimentare pentru IMM-uri şi startup-uri,
- 5 milioane de euro pentru dialogul social şi 7,5 milioane de euro pentru reducerea şomajului,
- 90 de milioane pentru parteneriatul estic şi sudic
(...) Discuţia noastră de astăzi este esenţială.
 
Dacă vrem să facem lucrurile mai bine la nivel local, naţional şi european şi să ne respectăm priorităţile, trebuie să alocăm resurse adecvate pentru bugetul UE.
 
În acest sens, propunerile noastre sunt constructive şi clare şi pot reprezenta punctul de plecare al unui buget european care să corespundă aşteptărilor cetăţenilor”, a conchis deputatul în Comisia pentru bugete a Parlamentului European.