booked.net

Share

nica1.jpgDan Nica: Renegocierea PNRR este permisă de Regulamentul UE. PSD nu va gira angajamente contrare interesului cetăţenilor

Şeful Delegaţiei Române PSD din Parlamentul European, Dan Nica, atrage atenţia că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, negociat de PNL şi USR, nu poate rămâne în forma actuală dacă ne dorim ca această mare oportunitate pentru economia României să nu fie ratată.

Mai mult, eurodeputatul PSD arată că o renegociere făcută în interesul cetăţenilor nu este una teoretică, având în vedere că articolul 21 din Regulamentul UE, privind modificarea planului de redresare şi rezilienţă al unui stat membru, permite acest demers. Astfel:

În cazul în care planul de redresare şi rezilienţă, inclusiv jaloanele şi ţintele relevante, nu mai poate / pot fi îndeplinit(e), în totalitate sau parţial, de către statul membru în cauză, ca urmare a unor circumstanţe obiective, statul membru în cauză poate înainta Comisiei o cerere motivată ca să elaboreze o propunere de modificare sau de înlocuire a deciziilor de punere în aplicare ale Consiliului prevăzute la articolul 20 alineatele (1) şi (3). În acest scop, statul membru poate propune un plan de redresare şi rezilienţă modificat sau un nou plan. Statele membre pot solicita sprijin tehnic pentru pregătirea unei astfel de propuneri în cadrul Instrumentului de sprijin tehnic.

„Este absolut necesar să mergem la Comisia Europeană pentru a renegocia anumite capitole din PNRR, chiar alături de cei din PNL. Realitatea politică, dar şi cea economică cer ajustări ale acestui plan negociat prost de USR şi PNL. Trebuie să înţeleagă şi liberalii că ceea ce este sustenabil rămâne, ce nu este, noi nu putem gira. Nu putem păcăli poporul. Nu putem susţine angajamente ce se dovedesc a fi împotriva interesului cetăţenilor. România este deja în pierdere după ce PNL şi USR au dat undă verde dezafectării unor centre de producţie de energie electrică, fără a exista vreo alternativă de noi surse de energie care să asigure nevoile cetăţenilor în plină iarnă. Când scoţi din funcţiune mai mult decât pui, oare nu se numeşte prostie cu acte în regulă? Când ţări precum Spania adoptă măsuri concrete şi necesare pentru a-şi proteja poporul în faţa celei mai grele perioade economice, iar noi nici măcar nu luăm în calcul să facem acelaşi lucru şi cu fonduri din PNRR, oare nu arată ca şi cum am avea o altă agendă cu aceşti bani? PSD nu va susţine un plan fără viziune şi în care sunt prevăzute inclusiv angajamente care au rolul de a bloca majorarea veniturilor românilor în plină criză economică. Putem şi trebuie să renegociem PNRR în favoarea oamenilor”,a punctat eurodeputatul PSD. 

 

,,Eu salvez!", proiectul prin care profesorii şi elevii Şcolii Gimnaziale ,,Constantin Ivănescu” din Poşta Câlnău învaţă să acorde primul ajutor
Joi, 18 aprilie 2024, în sala de festivităţi a Şcolii Gimnaziale ,,Constantin Ivănescu” din Poşta Câlnău, s-a desfăşurat prima activitate din cadrul proiectului ,,Eu salvez!”, conceput din necesitatea de a forma şi dezvolta, în rândul elevilor și al cadrelor didactice, abilităţi de acordare a primului ajutor.
...................................
Deputatul buzoian
Andi Cristea
îşi menţine
activitatea politică
la standarde europene
Andi Cristea, fost europarlamentar din partea social democraţilor, actualmente deputat în Parlamentul României din partea electoratului buzoian, are o activitate susţinută, fiind prezent cu teze proprii în diverse comisii de lucru, cele mai multe angrenând teme de interes european, dar şi internaţional.
.......................................
Răzvan Stoica şi
vioara Stradivarius 1729,
un nou eveniment
din turneul baroc la Buzău
Joi, 11 iunie 2023, de la ora 18.00, la sala „Amfiteatru” a Muzeului Judeţean din Buzău va avea loc un nou eveniment muzical de excepţie!
Răzvan şi Andreea Stoica revin în atenţia publicului din România cu un prim turneu naţional dedicat repertoriului baroc.

..................................

Marcel Ciolacu

ţinteşte parteneriate
pentru revitalizarea
industriilor româneşti
În aşteptarea momentului în care PSD va prelua guvernarea, conform protocolului în cadrul alianţei cu PNL, deputatul buzoian Marcel Ciolacu, liderul social democraţilor la nivel naţional, deja lucrează pentru România ca un premier. Într-una dintre ultimele sale postări pe pagina personală de socializare, social democratul anunţă primele semne de concretizare a discuţiilor pe care le-a avut în Coreea de Sud (n.r.- în preajma Sărbătorilor de Iarnă 2022, în postura de şef al unei delegaţii economice, în care au fost şi miniştri din Guvernul României) pentru revitalizarea unui parteneriat strategic cu această ţară.
...........................................
Variantă de ocolire
pentru
decongestionarea
traficului rutier
în comuna Verneşti,
Buzău
Deputatul social democrat, Romeo Lungu, şi-a propus să monitorizeze parcursul birocratic al proiectului 
„Ideea construirii unei variante ocolitoare în comuna Vernești va rezolva, cu siguranță, problema traficului din zonă. Am găsit această soluție împreună cu secretarul de stat PSD, Bogdan Mîndrescu, căruia îi mulțumim pentru propunerea de parteneriat între Consiliul Județean Buzău și Primăria Vernești”.Acesta este mesajul deputatului buzoian social democrat, Romeo Lungu, pe pagina personală de socializare.
...........................................
Supraimpozitarea
pensiilor speciale

*Propunerile PSD pentru un nou sistem fiscal bazat pe echitate și solidaritate socială
Având în vedere principiile de echitate și solidaritate socială care trebuie să fundamenteze reforma sistemului fiscal din România, în viziunea PSD este necesară o diferențiere a regimului fiscal aplicat contribuabililor în funcție de veniturile acestora. Prin urmare, noul model fiscal trebuie să introducă impozite mai mari pentru cei cu venituri mari și impozite mai mici pentru cei cu venituri mici.

.......................................

ACHIZIŢII DE EXCEPŢIE - Cioran şi Eliade pentru Biblioteca Naţională

"Azi, 25 martie 2022, de ziua sfântă a Buneivestiri, am reuşit, împreună cu echipa din
Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

.............................................

Daţi copiilor aripi
În luna aprilie a fiecărui an, alegem cu bucurie să omagiem pe unul dintre cei mai iubiţi autori de basme pentru copii, Hans Chriastian Andersen. Scriitorul danez, născut pe 2 aprilie, 1805 la Odense, a oferit generaţiilor de copii multe povestiri precum Răţuşca cea urâtă, Fetiţa cu Chibrituri, Crăiasa Zăpezilor şi Micuţa Sirenă. Ziua Internaţională a Cărţii pentru copii a fost iniţiată de Consiliul Internaţional al Cărţilor pentru Tineret, IBBY, International Board on Books for Young People, pentru a promova schimbul de cărţi pentru copii, a uşura accesul copiilor la carte şi a publica şi distribui cărţi pentru copii, de bună calitate.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)