Share

avramescu.jpgZilele trecute, liderul liberalilor buzoieni a formulat o declaraţie cel puţin uimitoare, la un post local tv, prin care recunoştea zonele de comunicare eficientă cu adversarii săi politici (dar) colegi la guvernare: în Comisia pentru Administraţie Publică şi Amenajarea Teritoriului,

unde este coleg cu social democratul buzoian Romeo Lungu, iar pentru teritoriu, pe lângă Instituţia Prefectului (conducere liberală) aprecia deschiderea din partea preşedintelui Consiliului Judeţean, economistul Petre Emanoil Neagu. Ieşirea publică a liberalului poate fi apreciată ca surprinzătoare, mai ales că el s-a remarcat, în Buzău, cel mai mult prin activitatea pe Facebook, unde posta, zilnic, prin excelenţă, critici la adresa activităţii primarului oraşului Buzău, social democratul Constantin Toma. Declaraţia de la postul local de televiziune, obţinută la insistenţele jurnalistului moderator, ar lămuri atitudinea tânărului politician pe parcursul celor două evenimente majore, recente, consumate în oraşul reşedinţă de judeţ: Vizita preşedintelui Johannis şi a unei suite de miniştri la Şcoala 11, cu ocazia Zilei Mediului şi semnarea primului contract de execuţie la un tronson din ceea ce va fi A7, autostrada Bucureşti – Moldova. Surprinzător, Avrămescu a evitat prim planul, lăsând impresia unei prezenţe incognito!

 În una din ultimele ieşiri pe pagina personală de socializare, deputatul liberal Avrămescu aduce în atenţie situaţia de pe piaţa carburanţilor, în România, şi se arată de acord cu eventuale măsuri de redresare, propuse la nivelul Coaliţiei chiar de colegii social democraţi!  

„Creșterea prețului carburanților poate fi temperată prin măsuri fiscale. Ministerul Finanțelor trebuie să analizeze pârghiile prin care poate să acționeze pentru a induce o scădere a prețului de la pompă.

În paralel, este nevoie de analize din partea Consiliului Concurenței și a ANPC. Însă guvernul, în urma acestor rapoarte, poate interveni asupra prețului NUMAI prin intermediul Ministerului Finanțelor (fie că vorbim de reducerea accizelor, a TVA, impozitarea profitului sau plafonarea prețurilor). Sunt măsuri ce țin de fiscalitate, nu de producție, nu de calitatea serviciilor.

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, trebuie să prezinte o analiză publică asupra scenariilor de intervenție rapidă asupra prețului. Sunt necesare și analizele Consiliului Concurenței și ale ANPC. E nevoie să privim toți cu responsabilitate și pragmatism problema prețurilor pe această piață și să ne asumăm cele mai bune măsuri fiscale în perioada imediat următoare”.

Ieşirea liberalului buzoian se aşează într-o logică total opusă fostului său şef de partid, „coleg în echipa câştigătoare”, care de fiecare dată când este întrebat, răspunde reporterilor: „PSD este urmaşul PCR, cu asemenea măsuri eu nu pot fi de acord…”.