booked.net

Share

ciolacu2.jpgDupă ce a fost acceptat şi la nivel de Coaliţie, programul propus de social democraţi pentru susţinerea în special a celor care resimt mai mult efectele crizei economice este prezentat în detaliu de liderul PSD, deputatul buzoian Marcel Ciolacu.

„În ultimele săptămâni s-a discutat foarte mult despre procente și cifre, dar mai puțin despre viața oamenilor. Pentru PSD nu a fost niciodată vorba de cifre sau procente, ci despre oameni și despre ceea ce au ei nevoie acum. Despre echitate, despre a-i ajuta pe cei care au cel mai mult nevoie de ajutor. În total, vom veni cu un pachet social de 26,65 miliarde de lei de Sprijin pentru România.

Am considerat că fiecare categorie trebuie ajutată diferit, iar susținerea din partea statului trebuie să meargă în proporție mai mare la cei care resimt din plin efectele crizei economice. Și aici mă refer atât la persoanele active - salariații cu salariu minim - prin creșterea salariului minim la 3.000 lei (din care 200 de lei scutiți de taxe), cât și la cei care au muncit o viață și cu toate acestea au acum pensii mici. În plus, vrem să continuăm să încurajăm sectorul construcțiilor să se dezvolte și de aceea vom crește salariul minim în acest domeniu la 4.000 de lei, cu scutirile de taxe existente și în prezent.

Am spus încă din septembrie că majorarea pensiilor trebuie făcută diferențiat, sprijinindu-i mai mult pe cei care au pensii mai mici. Am fost consecvenți și am reușit să-i convingem și pe partenerii de Coaliție de justețea propunerii PSD. Astfel, de la 1 ianuarie toate pensiile vor crește cu un procent de 12,5%, respectiv punctul de pensie va fi de 1.784 de lei. Totodată, vom continua acordarea unui sprijin țintit pentru pensionarii cu pensii sub 3.000 lei astfel: 1000 de lei până în 1.500 de lei, 800 de lei până în 2.000 de lei și 600 de lei până în 3.000 de lei. Acest sprijin va fi împărțit în două tranșe pe parcursul anului 2023.

De asemenea, se va acorda un sprijin de 1.400 de lei împărțit în două tranșe semestriale ca sprijin pentru plata facturilor la energie pentru pensionarii cu vârsta de peste 60 de ani și care au pensii mai mici de 2.000 de lei. În plus, persoanele cu venituri de până la 1.700 de lei vor primi carduri pentru alimente în valoare de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului 2023. În ceea ce privește protejarea persoanelor cu handicap, se va acorda cea de-a 13-a indemnizație. Totodată, se va actualiza cu rata inflației indemnizația pentru veteranii și văduvele de război – aceste indemnizații fiind înghețate din anul 2018, creșterea fiind de aproximativ 30%. De la 1 ianuarie 2023, alocațiile de stat pentru copii vor fi indexate cu rata inflației”.

 

Deputatul
Laurențiu Țepeluș
la finalul
celei de-a treia
sesiuni parlamentare
Profesorul buzoian Laurențiu Țepeluș reprezintă județul Buzău în Parlamentul României din partea Partidului Social Democrat și deține funcția de secretar al Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților.
............................................
Joker-ul de la Prefectură
Nu cu prea mult timp în urmă, reţelele de socializare erau pline de… grija liberalilor buzoieni pentru confortul negustorilor din târgurile şi pieţele din judeţ, drept pentru care purtătorii de săgeată albastră pe fond galben au derulat campanii în teritoriu, pentru ca cetăţenii să vadă că liberalilor le pasă. Într-o postare a lor, de la Ruşeţu, în târg, am observat cum prefectului i se pasase un teanc de ziare (liberale!) sub braţ. Evident, pentru a fi distribuite. Da, tocmai de prefect?!!
...........................................
Liberalul Avrămescu
se dă, din nou, prieten
al social democraţilor
Zilele trecute, liderul liberalilor buzoieni a formulat o declaraţie cel puţin uimitoare, la un post local tv, prin care recunoştea zonele de comunicare eficientă cu adversarii săi politici (dar) colegi la guvernare: în Comisia pentru Administraţie Publică şi Amenajarea Teritoriului, unde este coleg cu social democratul buzoian Romeo Lungu, iar pentru teritoriu, pe lângă Instituţia Prefectului (conducere liberală) aprecia deschiderea din partea preşedintelui Consiliului Judeţean, economistul Petre Emanoil Neagu
..............................................
Romeo Lungu, deputat PSD:
 „Patru comune buzoiene
au primit finanţare
pentru reţele
de gaze naturale”
Unul dintre cei mai activi parlamentari buzoieni, social democratul  Romeo Lungu, a postat pe pagina personală de socializare un anunţ, din care aflăm că patru comume buzoiene, trei în apropierea oraşului Buzău, iar cea de-a patra pe Valea Nişcovului, au primit aviz favorabil la finanţare pentru proiectele de investiţii ce vizează înfiinţarea reţelellor de gaze naturale.
...........................................
Supraimpozitarea
pensiilor speciale

*Propunerile PSD pentru un nou sistem fiscal bazat pe echitate și solidaritate socială
Având în vedere principiile de echitate și solidaritate socială care trebuie să fundamenteze reforma sistemului fiscal din România, în viziunea PSD este necesară o diferențiere a regimului fiscal aplicat contribuabililor în funcție de veniturile acestora. Prin urmare, noul model fiscal trebuie să introducă impozite mai mari pentru cei cu venituri mari și impozite mai mici pentru cei cu venituri mici.

.......................................

ACHIZIŢII DE EXCEPŢIE - Cioran şi Eliade pentru Biblioteca Naţională

"Azi, 25 martie 2022, de ziua sfântă a Buneivestiri, am reuşit, împreună cu echipa din
Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

.............................................

Pagini din
istoria fascinantă
a bibliotecii publice
din Buzău

Fondată de cărturarul Basil Iorgulescu în 1893, primind donaţii importante de la Alexandru Marghiloman şi de la Academia Română, peregrinând în timp prin diverse clădiri, biblioteca publică din Buzău şi-a croit o istorie impresionantă şi un fond de carte, manuscrise, fotografii şi documente demn de lăudat. Din dialogul cu directorul Bibliotecii Judeţene „V. Voiculescu”-Buzău, Sorin Burlacu, putem constata atât importanţa acestei instituţii în istoria culturală a locului, avatarurile prin care a trecut de la fondare până în zilele noastre, cât şi menţinerea bibliotecii într-un spaţiu viu, de întâlnire a scriitorilor cu publicul, a tinerilor cu cartea.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)