Share

Secţia exterioară a Spitalului Judeţean, de la Smeeni, este unul dintre multele exemple în care administraţia judeţeană şi-a asumat un proiect major pentru reabilitarea sistemului de sănătate în tot ceea ce înseamnă infrastructură pe orizontală, fie că vorbim

 de reţeaua patrimonială sau de calitatea dotărilor medicale, care să asigure actul medical la standarde europene. Specialiştii din Consiliul Judeţean au promovat, în ultimii 8-12 ani, proiecte de investiţii ale căror finanţări erau acoperite de la bugetul statului sau prin intermediul programelor europene. Unul dintre proiectele europene implementate în sistemul de sănătate buzoian a vizat unitatea medicală de la Smeeni, de curând vizitattă şi de fostul premier al României, Marcel Ciolacu, de data aceasta în calitate de candidat al PSD pentru funcţia de preşedinte la Consiliul Judeţean Buzău, la alegerile organizate în data de 7 decembrie, luna viitoare.

„Am văzut la spitalul din Smeeni un model de unitate medicală cu dotări dintre cele mai moderne, pe care îmi propun să-l replicăm şi în alte locuri din judeţ!

Acesta este exemplul pe care trebuie să-l urmăm – parteneriatul dintre Consiliul Judeţean şi primăria locală pentru a accesa fonduri europene, cu care se pot construi în doar doi ani centre medicale de nivel înalt. Asta a funcţionat la Smeeni, un loc pe care Băsescu şi Boc voiau să-l desfiinţeze în 2010 şi care azi a devenit un spital condus de un manager de excepţie, unde vin la tratament şi recuperare mulţi pacienţi din alte judeţe.

De aceea, accesul buzoienilor la servicii de sănătate publică performante este una dintre priorităţile programului meu. O nouă clădire pentru blocul operator al Spitalului Judeţean, complet utilată şi un Spital Municipal cu 350 de paturi sunt proiecte care pot conta enorm pentru toţi buzoienii. Modelul Smeeni arată că putem finaliza investiţii în sănătate care să aibă un impact major în vieţile locuitorilor judeţului şi asta vreau să facem în continuare”!, este mesajul lui Marcel Ciolacu.