Share

bigiusibotezatu.jpgCodurile de iarnă violentă au „înroşit” zăpada la Buzău cu „sângele” a două victime colaterale, dar absolut obligatorii.

Comentam zilele trecute despre modul în care Ponta şi Dragnea, primii doi lideri ai Partidului Social Democrat, au dat cu bâta în balta politicii de partid, trimiţându-şi acasă propriul prefect.

Chiar dacă fostul prefect de Buzău, Gabriel Baltă, a fost neinspirat în anumite momente de... mondenitate jurnalistică, despre el nu putea spune nici măcar Ponta sau Dragnea, care a fost de mai multe ori la Buzău şi a fost implicat în scandaluri mult mai serioase, că funcţionarul respectiv nu ar fi fost loial, în primul rând şefului politic direct, adică preşedintelui PSD Buzău, primarul Constantin Boşcodeală şi implicit partidului. Ponta a permis (de ce oare?) fenomenului galben la Buzău să-şi înfigă săgeata într-un alt punct vital, vizavi de derularea propriilor strategii şi politici de partid.

În săptămâna care tocmai se încheie, liberalii, prin voinţa preşedintelui Bîgiu, au mai descifrat un cod al onoarei de campanie anunţând „demisia” încă unui inamic în gândire şi simţiri. Cătălin Botezatu, şeful Compartimentului Achiziţii Publice şi Investiţii a fost ejectat. De altfel soarta scaunului respectivului funcţionar fusese decisă în primele cinci minute de la câştigarea alegerilor în 2012, când fusese fixat tributul învingătorului.

Era tânăr, profesionist, deci cu perspectivă. Aparent avea cam toate calităţile unei echipe ipotetice care fusese prezentată buzoienilor în campania de la fostele locale tocmai de cel care i-a aprobat demisia. Numai că, neşansa lui Botezatu a fost că el lucra deja, ca funcţionar public, sub comanda altui politician, de aceea nu avea cum să intre în socotelile noilor câştigători. În anume contexte, mai cu seamă cele cu implicaţii politice, nu contează experienţa.

Personal nu l-am cunoscut pe Cătălin Botezatu decât cu ocazia a două interviuri, ambele pe teme economice. În schimb, am fost atent la scandalurile mediatice în care era amintit şi numele său. În timp mi-am format o idee proprie vizavi de calitatea şi moralitatea unui om cu care la un moment dat am venit în contact şi dacă ar fi să-i construiesc o vină pentru modul în care a lucrat în Consiliul Judeţean, ar fi tocmai că fiind un profesionist a fost folosit de alţii să identifice racile ale diverselor texte de lege, care să le permită să folosească un numit mod de lucru. Un avocat care apără un hoţ sau chiar un criminal îşi face doar meseria, aşa cum ştie şi poate mai bine. Dacă, folosindu-se de lacune ale legilor ori de incompetenţa adversarilor chiar şi câştigă, înseamnă că el, avocatul, este hoţ sau chiar criminal? Îmi amintesc cum prin anul 1995, o foarte cunoscută judecătoare, care nu cu mult timp înainte trecuse la avocatură, apăra un grup de ţigani care, urmăriţi naţional fiind, fusese prins la Buzău, unde au şi vrut să fie judecaţi. Era vorba de crimă organizată, dar fosta judecătoare i-a apărat, ba chiar se pare că unii dintre făptaşi au fost achitaţi. Unii funcţionari publici, cei din „vina” cărora se mişcă treburile, nu fac politică, ei îşi fac treaba cu profesionalism.