Share

IMG_6604.jpg    Pentru cei care urmăresc fenomenul politic, la nivel naţional dar şi local, prima conferinţă de presă organizată de Mişcarea Populară la Buzău a oferit jurnaliştilor două revelaţii... aşteptate. Dacă ar fi să vorbim despre importanţa subiectelor, cu siguranţă ....

că reapariţia senatorului Viorel Constantinescu la butoanele unei organizaţii politice locale surclasează informaţia referitoare la faptul că pentru alegerile europarlamentare de la începutul acestei veri, Nicu Cristian şi colegii activişti au primit misiunea să determine cât mai mulţi votavţi buzoieni să pună ştampila pe Elena Udrea.

    Fostul senator pedelist, Viorel Constantinescu a fost prezentat de şeful organizaţiei judeţene, Nicu Cristian, pe poziţia de prim-vicepreşedinte, cu completarea că renumitul politician a fost alături de organizaţie încă din toamna anului trecut, mai exact din luna noiembrie.

    Oficializarea fostului senator în structura de conducere a organizaţiei judeţene a Mişcării Populare are legătură, după cum a reconoscut chiar politicianul, cu apopierea perioadei „critice”, din punct de vedere electoral, a alegerilor europarlamentare. Pe de altă parte, faptul că i-a fost rezervată o funcţie de conducere, totuşi, în plan secund, a fost explicat ca făcând parte din strategia organizaţiei, fostului senator Viorel Constantinescu fiindu-i rezervată misiunea de a asigura „factorul de echilibru”, în momente de acţiune, dar mai ales când ar urma să fie adoptate decizii cu implicaţii majore în politica partidului. Nu în ultimul rând, s-ar părea că fostul senator Viorel Constantinescu ar urma să joace un rol important la momentul, anticipat în politica mare, la nivel naţional, când se vor produce mai multe fuziuni pe dreapta eşichierului politic, perspectiva fiind cea a alegerilor prezidenţiale.