Share

cuza voda fintini.jpg  Numai cei care sunt intenţionat răutăcioşi, ori personajele politice care se află pe poziţii de adversitate cu actuala echipă a Executivului din Palatul Comunal, nu ar putea fi de acrod că la această oră imaginea oraşului Buzău este foarte aproape de a unei zone urbane cu amprentă occidentală.

  Proiectele de amploare au fost iniţiate încă din cel de-al doilea mandat al primarului Constantin Boşcodeală, 2000-2004, însă implementarea lor a fost posibilă abia începând cu anul 2004, ştiut fiind faptul că utilizarea fondurilor europene presupune exerciţii financiare şi administrative în etape riguroase. Dezvoltarea pe orizontală a municipiului a urmărit diverse strategii aprobate de „miniparlamentul local”, cosmetizarea oraşului şi modernizarea serviciilor de interes public mergând la pas cu (re)structurarea economiei, în mare parte  pe structura fostei zone industriale. Paşaportul european poate fi obţinut în special cu proiecte de investiţii de tipul celui tocmai aflat în derulare în zona de centru, istorică, a oraşului.

vice buzau.jpgReabilitarea străzii Cuza Vodă este o lucrare importantă pentru municipiul Buzău pentru că este una dintre cele mai vechi străzi şi dintre cele mai pline de istorie din municipiul Buzău. Vorbim despre o investiţie de aproximativ 3,5 milioane de RON ce cuprinde reabi­litarea completă, atât la partea de infrastructură – apă curentă, canalizare, telefonie, fibră optică, alimentare cu energie electrică, parte de infrastructură a căii de rulare. În final va fi acoperită cu dale de granit. În momentul de faţă inclusiv partea de acoperire este într-un stadiu destul de bun, fiind realizat în jur de 30% din suprafaţa străzii. Deja au început să fie montate şi corpurile de iluminat. Lucrările ar putea fi terminate undeva în luna iunie a anului viitor, cu tot mobilierul stradal, cu acele băncuţe şi ronduri de flori, care vor fi realizate din mozaic turnat. Sunt lucruri de fineţe de realizat şi aceasta face ca termenul final să fie la începutul verii viitoare. Despre alte proiecte în derulare sau viitoare am vorbit cu viceprimarul municipiului, Sebastian Radu.

-Dacă este să ne referim la municipiu, în ansamblu, avem finalizate în proporţie de 85-90% lucrările din cartierul Mihai Viteazul – au mai rămas doar câteva tronsoane care vor fi finalizate în primăvara anului viitor, pentru că pe timpul rece nu mai poate fi turnat asfalt, fiind vorba de câteva porţiuni pe ultimele patru străzi din acest cartier. Am desfăşurat lucrări de reparaţii curente la un număr important de străzi, s-a amenejat parcajul din centrul oraşului, din spatele Cinema Dacia şi cred că a ieşit destul de bine. Strada Frăsinet, aşa cum am promis, a fost reabilitată şi lărgită la trei benzi şi au fost create peste 100 de locuri de parcare adiacente acestei străzi.

- Vor mai fi executate şi alte sensuri giratorii?

- Avem deja proiecte pentru două sensuri giratorii care ar trebui să fie amplasate la intersecţia străzilor 1 Decembrie şi Unirii – unul amplasat în zona podului de la Drăgaică, cel de-al doilea în intersecţia mare, două proiecte pentru care sperăm să dispunem şi de banii necesari. Dorim ca în bugetul anului viitor să avem prinsă o sumă cu care să realizăm un studiu de trafic la nivelul întregului municipiu, pentru ca problema circulaţiei să fie tratată unitar şi care să ne dea soluţii şi pentru organizarea mai bună a locurilor de parcare, pentru viitoarele piste pentru biciclişti, sensuri unice şi eventuale alte sensuri giratorii, acolo unde va fi nevoie.

- În urmă cu câţiva ani se vorbea de construirea unei parcări supraetajate în zona de centru a municipiului. Care sunt demersurile făcute până acum?

- Vorbim despre o parcare care va fi amplasată în zona adiacentă clădirii Finanţelor Publice. S-a făcut un schimb de proprietate între municipalitate şi un investitor privat, care va construi această parcare. Din câte ştiu, acum se lucrează la partea de proiect.

- Ar mai putea veni la Buzău şi alte multinaţionale pe segmentul comercial?

- Există intenţia celor de la Kaufland de a mai construi încă un obiectiv la Buzău, de asemenea ştiu că ar vrea să vină la Buzău şi Selgros şi sper ca o asemenea investiţie să înceapă anul viitor. Cred că există şi o orientare pentru viitoarele locaţii şi vorbim de o zonă adicentă Barierei Ploieşti, iar o alte la ieşirea către Focşani.

-Se va continua cu pavoazarea trotuarelor?

- Din punctul meu de vedere, pavajul este o soluţie foarte bună, însă condiţia este ca acele pavele să fie de foarte bună calitate. Personal am în intenţie să propun pavarea unor suprafeţe din ce în ce mai mari, pentru că în cazul unor intervenţii la utilităţi se pot îndepărta uşor şi se permite recuperarea lor. Este preferabil şi din punct de vedere estetic, iar perspectiva financiară este mult mai favorabilă în comparaţie cu varianta asfaltului.

-Dumneavoastră aveţi în atribuţii sectorul investiţii. Ştiut fiind faptul că municipiul este asociat cu localităţile învecinate, puteţi vorbi despre dezvoltarea unor proiecte în perspectiva metropolitană a municipiului?

- Cred că este cam pretenţios spus „metropolitan”, mai degrabă aş prefera să spun zonă adiacentă a municipiului. Întradevăt, municipiul Buzău este partener în mai multe asociaţii de dezvoltare intercomunitară pe diverse direcţii – servicii de alimentare cu apă şi canalizare, transport în comun sau de viitoarea gestionare a deşeurilor. Zonele metropolitane se dezvoltă din ce în ce mai mult, pentru că sunt atrase fonduri mai uşor. Nu avem încă o propunere de zonă metropolitană, dar ar fi interesat să discutăm un astfel de aspect cu domnul primar... este o discuţie care poate fi deschisă. Orice încercare de a interconecta aceste localităţi ar putea fi în beneficiul tuturora, atât a municipiului cât şi a celor din imediata apropiere.

Am terminat strategia de dezvoltare a municipiului în perioada 2014-2020 şi sperăm să fie aprobată în plenul Consi­liului Local în şedinţa din ianuarie, anul

viitor. Avem propuneri îndrăzneţe, cu care sperăm să rezolvă măcar o parte din problemele municipiului. Conform calendarului, probabil că în luna martie a anului viitor va fi relansată procedura de achiziţie pentru reabilitarea celor 135 de străzi. Ne pro­punem să depunem, pe Programul PIDU, un proiect pentru reabilitarea unei zone de interes urban în care vor fi legate mai multe cartiere  - Micro V, Dorobanţi I, Dorobanţi II, Broşteni şi Micro III, unde vom încerca să reabilităm toate aleile dintre blocuri înpreună cu parcările şi spaţiile verzi. În cadrul aceluiaşi proiect vom reabilita centrul oraşului, cu Piaţa Dacia, iar cinematograful Dacia va fi transformat în Casă de cultură a municipiului, pentru că este nevoie de o asemenea instituţie. De asemenea, un proiect important va fi reabi­litarea stadionului de atletism şi multe proiecte pe parte de mediu, inclusiv reabilitări de clădiri care sunt în patrimoniului Primăriei. Dorim să introducem transportul public ecologic la nivelul municipiului, autobuze ecologice, dar şi câteva linii de troleibuz.

- Revenind la Cuza Vodă, după reabilitarea străzii, cum vor putea fi coordonate eventuale lucrări de reabilitare a clădirilor, pentru asortarea imaginii de ansamblu?

- Mare parte a acelor clădiri sunt proprietate privată a unor persoane fizice dar şi juridice. Ne gândim la impunerea unei anumite cromatici şi la obligativitatea de a fi reabilitate faţadele, iar pentru asta va trebui să elaborăm un proiect de hotărâre ce va fi aprobat de Consiliul Local. Ne va fi greu în hăţişul legislativ din România, dar cred că vom folosi un model deja aplicat în alte oraşe din ţară.