booked.net

Share

bulivita_ok.jpgLa Beceni s-au terminat săracii! În ţara lui Buliviţă Vodă nu contează regulile europene! Acestea ar părea a fi, în aceste zile, logo-urile uzitate la colţ de stradă prin Beceni, dar şi în localităţile componente. De ce? Subiectul, pe cât de frapant, pe atât de credibil,

 pentru că el deja „musteşte” la nivel de comunitate şi face trimitere la un gest reprobabil făcut de actualul primar, Adrian Burlacu, zis Buliviţă. Despre ce este vorba? Aşa cum sugerează titlul materialului, şeful administraţiei locale din Beceni pare că şi-a permis mai mult decât i-ar fi oferit regulamentele UE, în ce priveşte gestionarea proiectelor cu investiţie europeană şi ar putea fi descoperit că a deturnat fonduri destinate, prin proiect, unei clase sociale defavorizate.

Mic istoric de proiect

Proiectul „ŞANSA pentru Beceni – Împreună reuşim” a avut ca obiectiv general reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială din comunitatea marginalizată a comunei Beceni, judeţul Buzău, prin implementarea de măsuri integrate.

primaria_beceni.jpg

Proiectul a fost finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman, codul proiectului fiind 114909. Prin acest proiect se urmărea să se acopere obiective tematice de dezvoltare UE pentru creşterea inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii Europa 2020, vizate prin POCU: promovarea sustenabilităţii şi calităţii locurilor de muncă şi sprijinirea mobilităţii forţei de muncă (prin crearea a 110 locuri de muncă); promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei şi a oricărei forme de discriminare (prin conferinţele pe tematica nediscriminării şi tratamentului egal, activităţile extra curriculare, a taberelor şi excursiilor pe aceeaşi tematică cu elevii); investiţiile în educaţie, formare şi formare profesională pentru competenţe şi învăţare pe tot parcursul vieţii (prin cursurile de formare profesionala, şi prin sesiunile de orientare si consiliere).

Proiectul are o vechime de cel puţin trei ani de implementare. Până la acest moment, demersurile şi iniţiativele managerilor de proiect sau ale administraţiei locale au fost apreciate, iar la nivel de comunitate s-a vorbit despre locuri de muncă nou create, cursuri de instruire profesională, acţiuni şi activităţi educaţionale destinate categoriilor de copii, tineri şi elevi de condiţie socială precară. Cel puţin, aceasta era percepţia comunităţii în ce priveşte implementarea proiectului european amintit.

De ceva timp, însă, apele au început să se tulbure. Şi nu pentru că ar fi venit Slănicul mare! Localnicii, în special cei care aveau aşteptări de la proiectul european, au început să spună că au fost înşelaţi, mai ales în faza de finalizare. De cine? De actualul primar, liberalul Adrian Burlacu. Concret, ei spun că „premiile” acordate de managerii proiectului „Şansă pentru Beceni – Împreună reuşim” nu au respectat criteriile programului şi, dimpotrivă, tocmai categoriile sociale defavorizate au fost eliminate!

Pentru că subiectul va fi prezentat de ziarul Muntenia într-o anchetă jurnalistică amplă şi, mai ales, detaliată, pentru această ediţie vă semnalăm doar faptul că, într-adevăr, la nivelul comunităţii din Beceni se manifestă, la suprafaţă, nemulţumiri. O anumită categorie socială a avut aşteptări: de la proiectul european, dar şi de la administraţia locală! În comunitatea Beceniului, este cunoscut faptul că actualul primar, liberal, Adrian Burlacu, a gestionat o etapă finală a proiectului menţionat pentru a direcţiona majoritatea fondurilor puse la dispoziţie de programul european către apropiaţi, cunoştinţe şi cei care i-au fost alături în campania pentru cucerirea fotoliului de primar, la alegerile din decembrie 2020.

Comunitatea locală ştie că multe (dacă nu toate – n.r.) dintre „premiile” date prin proiectul european au şi „dedicaţii”, în sensul că o parte din bani ar trebui să se întoarcă la cel care i-a acordat! Ancheta jurnalistică are şi un „cap de pod”! Se spune că unii dintre săracii Beceniului ar fi cei din familia Berechet, care au primit două „premii” de câte 450 de milioane de lei vechi, pentru că sunt colegi de partid cu primarul, sau cei din familia Bercaru, care, de asemenea, au primit din partea primarului Burlacu & „Şansă pentru Beceni – Împreună reuşim” alte două premii de câte 450 de milioane de lei vechi, probabil recompensă pentru capul familiei că este consilier local, ori cei din familia Tănăsescu, unde fiul şi concubina acestuia au fost gratulaţi de primarul Burlacu cu alte două premii de câte 450 de milioane de lei vechi, o familie în care regula morală ar fi trebuit să primeze. Şi apropo la regula morală, spun oamenii, şi noi tindem să credem, cum câte unul dintre cele două premii acordate pe bază de prietenie politică sau pur şi simplu de grup, în cazul de faţă 135 de milioane de lei vechi, s-au întors în buzunarul personal al primarului! S-au terminat săracii la Beceni?! Vom vedea!

 

Joker-ul de la Prefectură
Nu cu prea mult timp în urmă, reţelele de socializare erau pline de… grija liberalilor buzoieni pentru confortul negustorilor din târgurile şi pieţele din judeţ, drept pentru care purtătorii de săgeată albastră pe fond galben au derulat campanii în teritoriu, pentru ca cetăţenii să vadă că liberalilor le pasă. Într-o postare a lor, de la Ruşeţu, în târg, am observat cum prefectului i se pasase un teanc de ziare (liberale!) sub braţ. Evident, pentru a fi distribuite. Da, tocmai de prefect?!!
...........................................
Liberalul Avrămescu
se dă, din nou, prieten
al social democraţilor
Zilele trecute, liderul liberalilor buzoieni a formulat o declaraţie cel puţin uimitoare, la un post local tv, prin care recunoştea zonele de comunicare eficientă cu adversarii săi politici (dar) colegi la guvernare: în Comisia pentru Administraţie Publică şi Amenajarea Teritoriului, unde este coleg cu social democratul buzoian Romeo Lungu, iar pentru teritoriu, pe lângă Instituţia Prefectului (conducere liberală) aprecia deschiderea din partea preşedintelui Consiliului Judeţean, economistul Petre Emanoil Neagu
..............................................
Romeo Lungu, deputat PSD:
 „Patru comune buzoiene
au primit finanţare
pentru reţele
de gaze naturale”
Unul dintre cei mai activi parlamentari buzoieni, social democratul  Romeo Lungu, a postat pe pagina personală de socializare un anunţ, din care aflăm că patru comume buzoiene, trei în apropierea oraşului Buzău, iar cea de-a patra pe Valea Nişcovului, au primit aviz favorabil la finanţare pentru proiectele de investiţii ce vizează înfiinţarea reţelellor de gaze naturale.
...........................................
Supraimpozitarea
pensiilor speciale

*Propunerile PSD pentru un nou sistem fiscal bazat pe echitate și solidaritate socială
Având în vedere principiile de echitate și solidaritate socială care trebuie să fundamenteze reforma sistemului fiscal din România, în viziunea PSD este necesară o diferențiere a regimului fiscal aplicat contribuabililor în funcție de veniturile acestora. Prin urmare, noul model fiscal trebuie să introducă impozite mai mari pentru cei cu venituri mari și impozite mai mici pentru cei cu venituri mici.

.......................................

ACHIZIŢII DE EXCEPŢIE - Cioran şi Eliade pentru Biblioteca Naţională

"Azi, 25 martie 2022, de ziua sfântă a Buneivestiri, am reuşit, împreună cu echipa din Ministerul Culturii, să achiziţionăm în beneficiul Bibliotecii Naţionale, un lot de manuscrise inestimabile aparţinând lui Cioran şi Eliade."

........................................

PRIORITĂŢI

SOCIAL DEMOCRATE

LA GUVERNARE

PSD salută decizia Comisiei Europene de a adopta un cadru temporar de criză care permite statelor membre să extindă ajutoarele de stat/compensaţiile pentru daunele suferite de companii în actualele „circumstanţe excepţionale pe care le trăim”.
Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

.............................................

Pagini din
istoria fascinantă
a bibliotecii publice
din Buzău

Fondată de cărturarul Basil Iorgulescu în 1893, primind donaţii importante de la Alexandru Marghiloman şi de la Academia Română, peregrinând în timp prin diverse clădiri, biblioteca publică din Buzău şi-a croit o istorie impresionantă şi un fond de carte, manuscrise, fotografii şi documente demn de lăudat. Din dialogul cu directorul Bibliotecii Judeţene „V. Voiculescu”-Buzău, Sorin Burlacu, putem constata atât importanţa acestei instituţii în istoria culturală a locului, avatarurile prin care a trecut de la fondare până în zilele noastre, cât şi menţinerea bibliotecii într-un spaţiu viu, de întâlnire a scriitorilor cu publicul, a tinerilor cu cartea.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)