Share

tevi_prima_copy.jpgS-a consumat încă un  episod cu final epic în derularea proiectului major „Gaze la Mărăcineni”. Au început să vină conductele pentru realizarea subtraversării albiei majore şi minore a râului Buzău. Conform constructorului, componentele nu vor fi aduse din Macedonia,

 aşa cum s-a lăsat de înţeles cu mai bine de două luni în urmă, ci de la o fabrică din Ucraina, la un preţ confortabil.

Doar pe segmentul de subtraversare, conducta va măsura peste 800 de metri, lucrarea de la Buzău fiind a doua ca lungime din ţară, după o alta asemănătoare executată în zona Zimnicea, acolo fiind vorba despre o subtraversare pe 1200 de metri.

Anunţul demontează comentariile pesimiste, în special pe reţelele de socializare, unde sunt criticate, la grămadă, atât autorităţile locale, în speţă Primăria Mărăcineni, cât şi cele de la nivel naţional. Chiar dacă explicaţiile, vorba românului, „nu ţin de cald”, redacţia ziarului Muntenia consideră că este normal şi moral ca lucrurile să fie analizate aşa cum ele s-au petrecut în realitate.

Mic istoric al proiectului „Gaze la Mărăcineni”

Prima documentaţie pentru aducţiunea de gaze naturale la Mărăcineni a fost întocmită încă de pe timpul primului mandat al primarului Ion Catinca, 1992-1996. O documentaţie distinctă a fost concepută şi de cel care a fost primarul Ion Drăghici, în mandatul 1996-2000. În acea perioadă lucrurile păreau atât de avansate, că administraţia locală a hotărât să aloce bani de la bugetul local pentru achiziţia unei staţii de distribuţii. Dar lucrurile s-au oprit la acel nivel.

Odată cu revenirea în cel de-al doilea mandat, 2000-2004, primarul Ion Catinca a început o a treia documentaţie, pentru că la Centru procedurile erau tot altele! La un moment dat, acesta povestea cum, în faza finală a perioadei de autorizare călătorea aproape săptămânal la sediul Trans Gaz de la Mediaş, unde trebuia să obţină avizul final. Numai că, în vara anului 2004 s-a produs privatizarea Petrom, moment în care compania austriacă OMV a sistat orice fel de investiţii, inclusiv în extinderi de reţele la nivel de comunităţi.

Pentru că legislaţia pe domeniu se modifica trimestrial, în primul său mandat, 2008-2012, primarul Constantin Dumitru „Titel Măleanu” a început o altă documentaţie. Totuşi, la acel moment prioritatea administraţiei locale era rezolvarea problemei apei pentru irigat, drept pentru care aproape tot primul mandat s-a lucrat la întocmirea documentaţiei şi la reabilitarea efectivă a canalului ce acum este alimentat din canalul hidroenergetic (partea amenajată a râului Buzău). În cel de-al doilea mandat au fost obţinute mai mult de jumătate din cele aproape 40 de avize şi autorizări necesare, pentru ca în mandatul 2016-2020, atunci când Titel Măleanu a deţinut funcţia de administrator public al comunei, acesta să rezerve cea mai mare parte a timpului finalizării proiectului pentru gaze. Pentru a surmonta obstacole birocratice, Titel Măleanu a pus în aplicare un plan propriu, angajând efort şi energie pentru identificarea factorilor de decizie, de unde putea primi garanţia obţinerii avizelor, în cele mai multe dintre cazuri fiind vorba despre angajamente şi relaţii de prietenie în zona particulară. Un exemplu în acest sens este relaţia de prietenie construită cu directorul Trans Gaz, Ion Sterian, în baza căreia unele termene au fost folosite în favoarea comunei Mărăcineni.  

tevi_gaze.jpg

Lucrurile păreau să intre pe un culoar favorabil României şi populaţiei, ca beneficiar al acestor tipuri de investiţii, când Guvernul Dăncilă (2019) a adaptat legislaţia pe domeniu cu cea europeană, în speranţa că vor putea fi atrase fonduri europene. Numai că, Uniunea Europeană considera că astfel de investiţii erau „de lux” pentru România şi au declinat propunerea. Cu toate acestea, acelaşi guvern a iniţiat un program naţional pentru aducţiunea gazului natural în cât mai multe localităţi şi aşa a intrat în scenă Trans Gaz, ca principal actor la efectuarea racordărilor la magistralele da gaz natural.

În ce priveşte comuna Mărăcineni, Trans Gaz a scos la licitaţie lucrarea de subtraversare în septembrie 2020. A trebuit să treacă un an până ca lucrurile să ajungă, efectiv, în teren!