Share

titel_maleanu_1.jpgOdată cu asumarea statutului de „comunităţi europene”, administraţiile locale au fost nevoite să se adapteze, din mers, pentru a deveni competitive la legislaţia europeană, dar mai ales să poată fi acceptate drept parteneri eligibili în relaţiile financiare. 

 Sursa unică de finanţare a investiţiilor de interes public – bugetul consolidat al statului - a fost dublată cu alternativa europeană a fondurilor de investiţii, unde primăriile aveau liber la atragerea de finanţări, parte din ele nerambursabile.

În judeţul Buzău, tonul în astfel de demersuri administrativ-financiare a fost dat de echipa de specialişti din Consiliul Judeţean, coordonată de preşedintele Petre Neagu. De altfel, profesionalismul celor de la CJ Buzău este recunoscut la nivel naţional, instituţia buzoiană fiind, de ceva ani, în Top 5 cele mai „productive” instituţii publice în materie de întocmire de proiecte pentru investiţii publice, precum şi la atragerea efectivă de finanţări europene.

La rândul lor, primarii din teritoriu au înţeles că varianta finanţărilor europene i-ar ajuta să realizeze mai multe dintre promisiunile cu care au câştigat inima electoratului, mai ales că astfel de proiecte, odată acceptate ca eligibile, deveneau cele mai sigure investiţii. Cât despre proiectele propuse spre finanţare din fonduri guvernamentale, procentul de reuşită, în varianta politicilor dâmboviţene, era dependent de apartenenţa sau culoarea politică.

Primarul comunei Mărăcineni, Constantin Dumitru – „Titel Măleanu” a dovedit, de la primul an de mandat, în 2008, că apartenenţa politică nu trebuie interpretată ca un impediment în realizarea proiectelor locale, şi că relaţiile umane trebuie să fie liantul, pe firul ierarhic al deciziilor. Cu toate acestea, primarul de Mărăcineni, recunoscut prin tenacitatea cu care urmăreşte fiecare demers în interesul comunităţii, a fost nevoit să accepte, cel puţin într-un caz, că indiferenţa unui politician poate aduce deservicii unei comunităţi.

Proiect „uitat” în sertarele ministeriale   

În mandatul 2012-2016, primarul de Mărăcineni a propus Consiliului Local programarea unei investiţii prin care iluminatul public local să fie modernizat, astfel încât să fie reduse costurile, iar sistemul, la nivel de comună, să beneficieze de un echipament tehnic la standarde înalte. Documentaţia tehnică, declarată eligibilă, corespunzătoare unui proiect ce putea fi trecut pe lista finanţărilor de la bugetul de stat, a fost înaintată la nivel de minister, demersuri ce erau făcute într-o perioadă de guvernare social - democrată. De atunci au trecut mai mult de cinci ani. Între timp, şi pentru că nu avea în obişnuinţă să aştepte, Titel Măleanu, cu susţinerea Consiliului Local, a trecut la implementarea investiţiei. Pentru că bugetul local nu permitea susţinerea financiară a proiectului formulat iniţial, s-a luat hotărârea ca investiţia să vizeze doar eficientizarea  iluminatului public, în sensul reducerii sumelor facturate de Electrica. Componenta de modernizare ar fi presupus o susţinere financiară importantă, din nefericire peste puterile bugetului local, chiar dacă Mărăcineniul nu este o comună săracă.  „În proiectul înaintat spre aprobare ar fi fost vorba despre un alt nivel de performanţă, în care întreg sistemul era controlat şi comandat din Primărie, precum şi alte componente digitalizate, ceea ce presupunea un consum financiar peste puterile bugetului local. Nu am fost băgaţi în seamă, de aceea am realizat modernizare doar pentru scăderea costurilor la facturile lunare”, spune primarul de Mărăcineni.   

La acest moment au fost înlocuite lămpile pentru iluminat public în satele Mărăcineni şi Căpăţâneşti, urmând ca anul viitor să fie eficientizată şi reţeaua publică din cel de-al treilea sat, Potoceni, astfel că la final am putea vorbi despre instalarea a peste 400 de lămpi economice pe teritoriul întregii comune.