Share

Gaze_m.jpgDe când proiectul pentru aducţiunea gazelor pe Valea Slănicului, asumat de Trans Gaz, a devenit certitudine, nu a trecut mai mult de o jumătate de an şi, iată că se vorbeşte despre ultima etapă în realizarea acestuia: joncţiunea între cele două maluri ale râului Buzău

(prin tragerea şi montarea efectivă a conductei în zona de subtraversare a albiei majore a râului) şi racordarea la SRM (staţia de distribuţie), obiectiv ce va fi amplasat la intrarea în satul Potoceni, dinspre comuna Săpoca. La această oră vorbim de mai puţin de 100 de metri de foraj, care să încheie misiunea utilajelor pentru operaţiunea de subtraversare.

Este cunoscut faptul că lucrările pentru amplasarea subterană a conductei de gaz a necesitat asumarea unor termene de execuţie, din partea constructorului, care să nu afecteze activităţile agricole de sezon în Bazinul Legumicol Mărăcineni. Şi aşa a fost. Traseul conductei de gaz intersectează, în două zone, cursul a două canale pentru irigaţii. Constructorul a predat cele două „zone deranjate” la timp, pentru ca apa să fie folosită la culturile de ceapă înfiinţate, în acest sezon, pe suprafeţe record.

Pe de altă parte, primarul Titel Măleanu mulţumeşte legumicultorilor şi proprietarilor de terenuri, care au înţeles importanţa unui astfel de proiect şi au colaborat în favoarea implementării cât mai rapide a proiectului, în timp ce autoritatea locală a fost dispusă la compensaţii, în cazul proprietarilor care au ratat sezonul agricol.    

Gaze_m_prima.jpg

A doua etapă majoră…

… cea în care este vorba despre aşteptările efective ale locuitorilor comunei Mărăcineni în ce priveşte realizarea reţelei locale pentru distribuţia gazelor naturale, se află într-un aşa zis „pole position” la nivel naţional, după ce primarul Constantin Dumitru (Titel Măleanu) a reuşit să impună un proiect viabil într-o competiţie cu alte 247 de localităţi din ţară.

În comuna Mărăcineni vor fi realizaţi 44 de kilometri de reţea pentru gaze naturale şi aproximativ 4.600 de familii vor fi beneficiare. Racordarea la gaze se va face cu branşament gratuit, inclusiv montarea contorului, la poartă. Numărul de focuri va fi stabilit, la nivel de gospodărie, la momentul branşării. Orice gospodărie, în funcţie de utilităţile instalate va decide câte focuri va avea. Constructorul poate accepta, acolo unde cererile sunt exprese, ca un foc să fie rezervat inclusiv cazanului de ţuică!

Unul dintre atuurile proiectului de investiţii la Mărăcineni, pentru realizarea reţelei locale pentru distribuţia gazelor naturale, este şi faptul că în localitate funcţionează peste 300 de agenţi economici, iar zona rezervată investiţiilor de acest tip are o dinamică pozitivă.

Conductele principale vor traversa cele trei sate ale comunei, de la Potoceni spre Mărăcineni, inclusiv „Zona Shell”, pe DN 85, şi vor fi folosite cele două trotuare. Vor fi realizate două inele principale, unul în imediata apropiere a Staţiei de Distribuţie şi Măsurare de la Potoceni, iar cel de-al doilea în zona Pod Mărăcineni, pentru deservirea consumatorilor pe ambele laturi ale DN 85, precum şi a gospodăriilor şi firmelor de pe strada Focşănei. În ce priveşte străzile laterale, conducta va fi amplasată pe una dintre laturi, racordarea gospodăriilor de pe cealaltă parte urmând să fie făcută prin subtraversarea străzii, pe cheltuiala constructorului.

Pentru a oferi constructorului „datele la zi”, administraţia locală a decis să reactualizeze lista beneficiarilor, activitate în care sunt invitaţi locuitorii comunei să completeze, la sediul Primăriei, formularele de precontract.