Share

maracineni8.jpgLa acest moment, se poate spune  că prima Unitate Administrativ Teritorială în care s-a rezolvat problema eficientizării iluminatului public, în judeţul Buzău, este comuna Mărăcineni.

Tot mai multe primării au ales să investească în sisteme moderne de iluminat, pentru ca plata  facturilor să fie mai uşor de suportat de către bugetele locale, în cele mai multe cazuri insuficiente. Şefilor de  administraţii locale nu le-a luat mult timp să înţeleagă că una dintre oportunităţile pentru finanţarea unor astfel de investiţii de interes public o reprezintă zona fondurilor europene, o parte dintre acestea fiind distribuite, la nivel naţional, prin Administraţia Fondului de Mediu (AFM).  Autorităţile din sute de localităţi din ţară au depus proiecte pentru modernizarea sistemelor de iluminat public la respectiva agenţie a statului, care, la rândul ei, a dat publicităţii, recent, lista localităţilor norocoase. Este vorba despre un total de 470 de localităţi, 10 dintre acestea fiind comune din judeţul Buzău.

maracineni12.jpg

Revenind la comuna Mărăcineni, proiectul pentru modernizarea şi eficientizarea iluminatului public fusese întocmit şi păstrat în stand-by încă din primul an al mandatului în curs. De altfel, primarul Constantin Dumitru, care în timp a demonstrat că în orice moment este pregătit să acceseze diverse oportunităţi de finanţare, identificase, tot la nivelul Ministerului Mediului, un program cu tematică asemănătoare, ba mai mult, cu o componentă tehnică ce ar fi permis inclusiv automatizarea totală a sistemului public local. Din nefericire, un astfel de standard ar fi presupus şi cheltuieli pe măsură, un exerciţiu financiar greu de suportat de autorităţile publice din Palatul Victoria care, indiferent de culoarea politică, au dovedit că nu pot duce la bun sfârşit proiecte, iniţial, asumate. Primarul de Mărăcineni s-a văzut nevoit să abandoneze finanţarea guvernamentală şi să proiecteze, alături de aparatul propriu şi de Consiliul Local, trei etape de execuţie a noului sistem de iluminat public, care să poată fi susţinute financiar de la bugetul local.  

Modernizarea sistemului de iluminat public, la Mărăcineni, a fost gândit în trei etape, câte una pentru fiecare sat din componenţa comunei: Potoceni, Căpăţâneşti şi satul de reşedinţă. În anul care tocmai s-a încheiat a fost finalizată cea de-a treia etapă, modernizarea iluminatului public în satul Mărăcineni, numărul total al lămpilor cu LED fiind de 1.500. După modernizare şi eficientizare, Primăria Mărăcineni plăteşte mai puţin cu 40% din facturile vechi, spune primarul Constantin Dumitru.

În ce priveşte alăcările financiare către judeţul Buzău pentru modernizarea şi eficientizarea sistemelor de iluminat public, este vorba despre comunele Brădeanu, Brfeaza, Buda, Căneşti, Colţi, Marei, Pardoşi, Valea Râmnicului, Siriu, Scorţoasa, în total fiind alocate 9,2 milioane lei.