booked.net

Share

Stoica_Nicolae_Panatau.jpgÎn ultimul timp, la Ministerul Dezvoltării au fost semnate noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. În total este vorba despre 44 de finanțări noi, în sumă totală de peste 392 de milioane de lei.

 Iar printre localitățile ce urmează să primească bani de la Ministerul Dezvoltării pentru proiecte importante pentru comunitate se află și trei comune din Buzău. Cea mai mare sumă, peste 20,5 milioane de lei, peste 200 de miliarde de lei vechi, va ajunge la Pănătău, pentru înființarea sistemului de alimentare cu apă potabilă în localitățile Sibiciu de Jos și Pănătău și înființarea sistemului de canalizare a apelor uzate în Sibiciu de Jos.

„Cele două reţele, spune primarul comunei Pănătău, Nicolae Stoica, vor fi construite în cele două sate – Sibiciu de Jos şi Pănătău şi vor fi executate pe o lungime de aproximativ şase kilometri. Este pentru prima dată când comunitatea noastră beneficiază de astfel de investiţii. Am depăşit momentul semnării contractului pentru achiziţia lucrărilor, acum urmează îndeplinirea procedurilor pentru proiectare şi execuţia efectivă”.

retea_apa_panatau.jpg

Primarul Stoica aduce în discuţie o realitate specifică localităţilor din zona de munte a judeţului, conform spuselor acestuia fiind vorba despre aproximativ 25 de localităţi, acolo unde administraţiile publice cu greu reuşesc să convingă ordonatorii de credite şi finanţatorii de proiecte să aprobe documentaţii tehnice pentru reţele de apă potabilă şi canalizare. Aşezarea geografică, diferenţele mai de nivel şi dispersarea zonelor locuite sunt factori care scumpesc lucrările pentru astfel de investiţii. Puşi în faţa unor astfel de situaţii, primarii din comunele montane încearcă să obţină punctaje maxime şi finanţări doar pentru o parte din zonele locuite. Aşa s-a întâmplat şi în cazul satului Pănătău, localitate de reşedinţă a comunei cu acelaşi nume, unde, conform spuselor primarului Stoica, vor fi amenajate cele două tipuri de reţele doar în proporţie de 60% din zona locuibilă a satului.

În contextul celor spuse mai sus, primarul Stoica a abordat inclusiv problematica administrării reţelelor, după implementarea investiţiei. Dacă în zonele de câmpie sau chiar deal a judeţului, Compania de Apă se arată interesată să ia în administrare reţelele de apă şi canalizare, în zonele de munte, unde instalaţiile sunt amenajate pe porţiuni reduse şi eventuala preluare în administrare ar aduce profituri reduse, operatorul nu s-ar arăta interesat pentru preluare. În condiţiile expuse, primarul Stoica spune că la finalul investiţiilor cele două reţele vor face obiectul exploatării şi administrării în cadrul unui serviciu local, coordonat de Primăria Pănătău.

 

PRIMPĂRIA

MĂRGĂRITEŞTI

- Anunţ public -

Primăria Mărgăriteşti anunţă începerea următoarelor lucrări:

1. Autorizaţia nr. 56 din 24 mai 2024, se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru: Construire împrejmuire teren sport.

 

2. Autorizaţia nr. 655 din 12 iunie 2024, se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru: Amenajare parcare şi spaţiu de joacă copii, sat Fântânele, comuna Mărgăriteşti, judeţul Buzău.

....................................

ANUNŢ PUBLIC PRIVIND DEZBATEREA PUBLICĂ

Comuna Săpoca, cu sediul în comuna Săpoca, sat Săpoca, str. Principală, nr. 121, judeţul Buzău, în calitate de titular al Planului Urbanistic Zonal -”Dezvolatrea unei zone ID – Industrie şi depozitare, prin introducerea în intravilan,a 3 terenuri din domeniul privat al comunei Sapoca”, cu amplasamentul în comuna Săpoca, sat Săpoca
.....................................
Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

............................................

OPINIE

Sănătate, Minte&Corp,

Educație, Social

 

Nivelul precar al sănătății mintale, o problemă tot mai acută

JW.org, resursă gratuită de informații utile

Citeşte mai departe...

................................................

Articol de opinie

Agresiunile împotriva femeilor.

Vor lua vreodată sfârșit?

„Violența împotriva femeilor și a fetelor este una dintre cele mai sistematice și mai frecvente încălcări ale drepturilor omului la nivel mondial. Țările UE nu fac excepție. Din păcate, o femeie din trei a fost victima unor violențe fizice sau sexuale.” (Consiliul Europei, 4 martie 2024)

Citeşte mai departe...

.............................................

 

Daţi copiilor aripi
În luna aprilie a fiecărui an, alegem cu bucurie să omagiem pe unul dintre cei mai iubiţi autori de basme pentru copii, Hans Chriastian Andersen. Scriitorul danez, născut pe 2 aprilie, 1805 la Odense, a oferit generaţiilor de copii multe povestiri precum Răţuşca cea urâtă, Fetiţa cu Chibrituri, Crăiasa Zăpezilor şi Micuţa Sirenă. Ziua Internaţională a Cărţii pentru copii a fost iniţiată de Consiliul Internaţional al Cărţilor pentru Tineret, IBBY, International Board on Books for Young People, pentru a promova schimbul de cărţi pentru copii, a uşura accesul copiilor la carte şi a publica şi distribui cărţi pentru copii, de bună calitate.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)