Share

asfaltare2.jpgDupă aproape doi ani de drumuri la Constanţa, acolo unde se află sediul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, City-managerul Constantin Dumitru şi primarul în funcţie Victor Potoceanu sunt cât se poate de bucuroşi: la jumătatea lunii mai a fost semnat

 primul contract pentru asfaltarea străzilor laterale în comuna Mărăcineni, pentru ca după doar două săptămâni şi cel de-al doilea proiect să primească liber la finanţare, astfel că până la sfârşitul toamnei 47 de străzi să fie asfaltate. Cele două proiecte au fost depuse la AFIR Constanţa pe două programe de cuprindere naţională: PNDR (Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală) şi PNDL (Programul Naţional pentru Dezvoltare Locală).

De altfel, cele două investiţii finanţate cu bani de la bugetul consolidat al statului vin în continuarea altor lucrări asemănătoare executate în urmă cu doi ani, atunci când, în regie proprie, Titel Măleanu şi echipa sa asfalta aproape 20 de străzi.

asfaltare4.jpgIată care sunt străzile care vor fi asfaltate în prima etapă: Depozitului, Mălăieşti şi Focşenei, în satul Mărăcineni, Izlaz, Prelungirea Dascăl, Fundătura Bornaci, Şcolii, Bălţii, Prelungirea Balastierei şi Balastierei, în satul Căpăţâneşti, iar în satul Potoceni – Fermei, Morii, Bisericii, Mijlocie, Tudorie Petruş, Ion Bogdan, Căminului, Legumiculturii, Viciu şi Dache.

În a doua etapă vor continua lucrprile în Potoceni cu străzile: Preot Dobrescu, Bordei, Luntraru, Viciu, Mijlocie, Dafin, Pacă, Învăţător Văduva, Cascadei, Bisericii şi Omizii, în satul Căpăţâneşti străzile: Recunoştinţei, Trandafirilor, Şcolii, Nistor, Spiridon, Agaua, Zambilelor, Lalelelor, Uliţa Şoricel, iar în satul Mărăcineni străzile: Noua, Albanopol, Shell, Principală, Pieţei, Obor, Cazărmii. În total este vorba despre aproximativ 15 kilometri de asfalt, valoarea celor două proiecte fiind de aproximativ 10 milioane de RON.

În paralel, managerul Constantin Dumitru a mai obţinut finanţare din partea Electricii, în valoare de 3,5 milioane de euro, pentru lucrări de modernizare la reţeaua de electricitate şi iluminat public, lucrări care se execută în această perioadă în satele Potoceni şi Căpăţâneşti. Ulterior, Primăria Mărăcineni va derula un program de investiţii pentru extinderea reţelelor de iluminat public în zone rezidenţiale nou constituite, cu finanţare de la bugetul local.