Toată lumea ştie, o afacere pusă pe picioare cu bani europeni, pentru că tot suntem în campanie europarlamentară (!), nu este la îndemâna oricui, de aici, de la noi. Se întâmplă în multe locuri, în toată România, în diverse domenii de activitate, dar Bruxelles-ul vrea să fie sigur că banii lui vor produce!
De aceea, pentru astfel de investiţii, cu sprijin financiar european, sunt preferate propunerile de afaceri care la rândul lor sunt generate de o plus valoare. Punct.
Afacerea de familie, singura resursă... tradiţională
Cătălin este un mic antreprenor local, în Mărăcinenii de Buzău. Lucrează pământul, în satul Potoceni, cu hărnicia moştenită în familie. Chiar dacă este „mecanizat”, acceptă şi munca cea mai de jos: plivitul. Pentru că ceapa, în cultură semănată, în câmp, presupune şi astfel de lucrări.
Cât de greu este, se poate deduce cu uşurinţă. Cât de costisitor, să reţinem doar că plata unui zilier este cam o treime dintr-un ajutor social. Cu alte cuvinte, pentru cei vizaţi mai sus, o astfel de îndeletnicire de sezon ar fi mană cerească.
La o primă vedere, agricultura românească ar părea că moare. Dar nu se predă! A fost distrus un sistem (de organizare) şi nu a fost înlocuit cu nimic. Au fost distruse sisteme de irigaţii şi nu se construieşte nimic în loc. Au fost experimentate politici pentru revigorarea „inimii” României – Agricultura, şi toate au falimentat. Exemplele singulare, afacerile particulare au ajuns repere pentru un domeniu vital unei naţii.
Afacerea de familie reclamă, totuşi, un sprijin de bun simţ din partea statului. Pentru că, pământul este al ţăranului, dar apa pentru irigat, de exemplu, este o resursă gestionată de stat. În bazinul legumicol Mărăcineni, de Buzău, apa pentru irigaţii este un serviciu oferit de Ministerul Agriculturii în regim gratuit. Asta şi datorită organizării la nivel de comunitate, unde autorităţile locale au înfiinţat un OUAI (Organizaţia Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii), iniţiativă ce a permis Ministerului Agriculturii să acorde subvenţii la apa pentru irigat, pe sezon.
Din fericire pentru Cătălin, cheltuielile pentru irigarea prin picurare sunt sensibil reduse şi datorită prezenţei canalului de irigaţii în imediata apropiere a culturii înfiinţate. Singurul consum financiar se reduce doar la întreţinerea unei motopompe, pentru că apa pentru irigat este subvenţionată de Ministerul Agriculturii. De altfel, în cazul bazinului legumicol Mărăcineni, de Buzău, povestea apei pentru irigat are, într-adevăr, implicaţii ministeriale, ziarul Muntenia relatând, la momente oportune, iniţiativele actualului administrator public Constantin Dumitru, pentru reabilitarea sistemului de irigaţii şi, ulterior, implicarea directă şi eficientă a ministrului Petre Daia, pentru ca apa pentru irigaţii în acest bazin legumicol să fie gratis.
Anul acesta, Cătălin se regăseşte pe aceeaşi undă, antreprenorială, cu naşul său Mitel. Au pus la punct un plan ambiţios şi au înfiinţat un hectar de cultură de ceapă semănată. Pentru ei contează investiţiile iniţiale: preţul seminţelor, costul sistemului de irigare prin picurare, la care se adaugă alte cheltuieli contabilizate pe durata întregului sezon, dar promisiunea trebuie respectată. Nu şi-au luat vreun angajament, scris, nici măcar verbal, în faţa nimănui.
Dar bătrânii noştri se duc, unul câte unul. De la ei a învăţat naşul Mitel şi finul Cătălin cum trebuie menţinută, întreagă, fiinţa legumicultorului de la Mărăcineni. De la ei şi în numele lor această îndeletnicire trebuia dusă mai departe. Pentru Cătălin şi Mitel această afacere nu reprezintă o soluţie pentru revirimentul financiar al propriilor familii. Şi unii şi alţii au venituri anuale decente. Pur şi simplu este vorba despre tradiţie. Este vorba despre propriile destine alături de bătrâni, care au fost lângă ei şi acum sunt în Pământ. De unde, altundeva, să simtă ei, acum, ajutorul celor care nu mai sunt?!
P.S.
Acest articol este o promisiune făcută lui nea Gheorghiţă Sava, lui Gheorghe Vlăgea (al Verii), lui Dumitru Ene, din Potoceni, ... şi acum îndeplinită. (Gigi Manole)