Şi în cazul comunei Verneşti se poate spune că mediul de afaceri s-a dezvoltat, pe orizontală, înaintea altor sectoare, a căror emancipare ţinea, aproape în totalitate, de deciziile administraţiei publice locale. Situată în aria metropolitană a oraşului Buzău,
Verneşti s-a dezvoltat în principal în zona tampon, în nordul oraşului Buzău, dar şi pe arterele importante ce străbat localitatea. Din fericire, erau create premisele implementării unui serviciu public important: reţeaua de gaze naturale, element ce a sporit gradul de atractivitate pentru investiţiile private.
Mai trebuia dezvoltate şi celelalte servicii publice, în principal reţelele de apă şi canal, dar şi infrastructura rutieră. În această perioadă se fac cei mai importanţi paşi pentru modernizarea drumurilor de interes local, fiind în derulare trei proiecte cu finanţare europeană, cu o valoare totală de aproape 50 de miliarde de lei vechi.
Dezvoltarea serviciilor publice pe toate palierele
Comuna Verneşti are o comunitate importantă de romi, pentru care administraţia locală a accesat un proiect cu finanţare europeană, ce se află în derulare la nivelul Şcolii gimnaziale din Cândeşti. De asemenea, tot în beneficiul generaţiilor tinere Primăria Verneşti a întocmit un studiu de fezabilitate pentru accesarea unei finanţări, prin Compania Naţională de Investiţii, pentru construirea unei săli de sport cu 102 locuri în tribune. În cursul acestui an vor putea începe lucrările pentru construirea unei grădiniţe, pentru două grupe de copii, în satul Verneşti.