Share

autobuz2.jpgChiar dacă nu este vestea pe care o aşteptau cetăţenii comunei Săgeata, în special navetiştii – elevi, persoane care merg zilnic la locuri de muncă în Municipiul Buzău, dar şi cadrele didactice „externe”, se pare că proiectul  numit generic de primarul Sorin Tănase 

„Trans Buss pentru Săgeata” va fi amânat pentru începutul anului viitor, cel puţin. Informaţia vine de la cea mai abilitată sursă, primarul Municipiului Buzău, Constantin Toma, care a fost, pe cât de concis, pe atât de ferm: „Deocamdată suntem blocaţi! Municipiul nu se mai poate implica în investiţii privind achiziţia de autobuze”.

Frustrant este, atât pentru cetăţenii comunei Săgeata, dar şi pentru Executivul Primăriei, că propunerea pentru înfiinţarea unui traseu Trans Buss până la Săgeata venise tocmai din partea edilului buzoian, aceasta întâmplându-se la începutul anului în curs. La acel moment, primarul Sorin Tănase, de bună credinţă, a realizat chiar şi un sondaj în rândul populaţiei, rezultatele venind în întâmpinarea propunerii primarului Toma. În ce priveşte administraţia locală, s-a luat la cunoştinţă inclusiv despre faptul că Primăria Săgeata ar fi trebuit să contribuie financiar, pe de o parte, cu o taxă lunară de aproximativ 50 de milioane de lei vechi, pentru funcţionarea ADI „Buzău-Mărăcineni” (Asociaţie de Dezvoltare Comunitară, organism cerut de legislaţia europeană în domeniul trasnportului de persoane, prin care Trans Buss poate înfiinţa trasee în afara Municipiului Buzău), dar şi cu o subvenţie la preţul biletelor, tot lunară, care ar putea să depăşească 100 de milioane de lei vechi.

sorintanase.jpgChiar dacă serviciul Trans Buss ar presupune cheltuieli însemnate de la bugetul local, primarul Sorin Tănase consideră că efortul financiar ar putea fi acoperit. În schimb, acesta ar fi cerut conducerii Trans Buss să fie înfiinţate staţii pentru preluarea călătorilor în toate cele şapte sate ale comunei, mai ales că toate localităţile sunt aşezate de-a lungul DJ 203K. Totodată, primarul Tănase şi-a asumat inclusiv acoperirea cheltuielilor de la bugetul local pentru amenajarea staţiilor.

Pe site-ul de prezentare a societăţii Trans Buss ultimele informaţii despre intenţiile de extindere a traseelor extra municipale se referă la comunele Ţinteşti şi Stâlpu , dar nici pentru acestea nu a fost avansată o dată certă.