Mâine se împlinesc doi ani de la moartea fulgerătoare a tinerei Anca Bereveanu, fata accidentată mortal de primarul comunei Cernăteşti, Valerică Şercăianu, în ziua de prăznuire a Sf. Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena. Această tragedie a lăsat în sufletul celor care au cunoscut-o un gol imens

 care nu va mai fi umplut niciodată. Chiar dacă justiţia a făcut cât de cât dreptate în acest caz, amintirea victimei din cumplitul accident de la Potoceni va rămâne vie în amintirea părinţilor, buniclor, colegilor şi prietenilor. Ei sunt de acord cu decizia justiţiei, dar sunt de părere că judecata cea adevărată se află în mâinile lui Dumnezeu.

Timpul trece dar durerea niciodată nu se poate şterge din minţile şi din inimile noastre pentru că acest tragic eveniment a sensibilizat întreaga comunitate din Potoceni. S-au derulat în faţa noastră doi ani ai durerii de când Anca Bereveanu a plecat în ceruri, dar credem cu tărie că ea este şi acum printre noi. Cu sufletele întunecate ne aducem aminte că la comemorarea de un an a prietenei noastre am încercat să punem pe hârtie gândurile noastre pioase, încărcate de o profundă durere, de un întunecat destin care s-a frânt o dată cu ziua de 21.mai.2013, dar dorul de tânăra pierdută în acel tragic accident ne macină şi astăzi chipurile şi fiinţele noastre. Mormântul şi crucea din acel loc blestemat de soartă ne fac să ne imaginăm cum firavul său trup se zbătea între pământesc şi ceresc, între bucuria pământească şi extazul ceresc. Fotografiile de pe această cruce  ne fac să trăim sentimente de plângere, de jale, de viaţă pierdută prea devreme însoţite cu o multitudine de lacrimi amare.

Privind atent la destinul Ancăi Bereveanu conştientizăm că viaţa nu este decât un fir de nisip care se pierde în ireversibilitatea timpului. Toţi suntem predestinaţi morţii, toţi suntem trecători pe acest pământ şi fiecare dintre noi ne scurgem ca un râu de la izvoare până la gura de vărsare. Fiecare dintre noi ne desfăşurăm existenţa între cele două coordonate temporale, viaţa şi moartea. Încă de la naştere ne clădim veşnicia prin Taina Sf. Botez, apoi creştem, ne maturizăm şi începem să conştientizăm menirea noastră pe acest pământ, şi anume mântuirea. Încă de la cele mai fragede vârste trebuie să-L descoperim pe Dumnezeu urmând calea Bisericii lui Hristos ceea care ne ajută la clădirea noastră morală. În cazul Ancăi Bereveanu Bereveanu moartea a venit mai devreme decât ne-am fi aşteptat cu toţii, trecând ca un fulger, ca o secetă aducătoare de durere prin inimile noastre. Tânăra care a plecat prea devreme dintre noi a ştiut să-şi clădească veşnicia de mică, fiind cunoscută de comunitatea locală ca o adolescentă cuminte,care ajuta pe oricine, iubitoare, harnică, comunicativă şi credincioasă. Era un suflet bun, un om cald, o fată care îşi vedea viitorul strălucit în faţă, dar din păcate acest viitor a fost continuat în paradis.

În paradis, Dumnezeu a chemat-o prea devreme într-o zi sfântă, dar presărată ,la finalul ei, cu lacrimi ireversibile. În ziua tragicului accident, vremea era nemaipomenită. Soarele era nelipsit de pe cerul senin de mai iar nimeni nu se gândea că după o zi obişnuită de şcoală se va întâmpla această nenorocire. Imediat după acest eveniment rutier toată lumea a rămas marcată şi speranţe că Anca, va trăi erau presărate pe chipurile şi sufletele noastre, dar inima ei firavă a încetat să mai bată. Cele trei zile de priveghi au adus cu ele o natură care s-a dezlănţuit, un cer care a plâns, un Dumnezeu care a trimis ploaie împletită cu vânt, să reliefeze regretul tinerei ucise că a plecat prea timpuriu dintre noi, dar şi durerea cunoscuţilor. Aceste zile de suferinţă şi regret au adus în sufletele părinţilor, bunicilor, rudelor, colegilor şi prietenilor jale şi plângere amară. Atmosfera din curtea fetei răposate era foarte apăsătoare constituită din mulţimea elementelor funerare (coroane, lumânări, flori, etc.). Colegii împreună cu profesorii au venit să-i aducă un ultim omagiu celei care a fost Anca Bereveanu, îmbrăcaţi cu tricouri albe inscipţionate cu poza sa alături de următorul mesaj emoţionant: ,,Aş vrea să dau timpul înapoi /Doar ca să-ţi spun,/Cât de mulţi sunt cei care te iubesc,/ Cât le lipseşti acum,/Dar nici o lacrimă in plus,/ Nu te poate aduce înapoi.” Totul a culminat cu săvârşirea slujbei Panihidei din casa tinerei ucise.

Plecarea cortegiului funerar din casa Ancăi către biserica din sat a fost una dureroasă pentru mama şi bunicii săi care au strigat-o tot timpul „ultimului său drum” din această lume. Înainte să ajungă la cimitir, cortegiul funerar cu sicriul în care unicul copil al familiei parcă zâmbea, îmbrăcată în rochie de mireasă, a străbătut toate uliţele satului, poposind atât la locul accidentului, cât şi la şcoala unde învăţa. A fost o mireasă fără mire care în locul brazilor frumos împodobiţi a avut parte de coroane, în loc de imne de bucurie i s-au cântat cântece funebre. Dar suferinţa continuă şi în momentul când sicriul alb cu trupul neînsufleţit al Ancăi  Bereveanu a fost introdus în pridvorul bisericii, această atmosferă fiind descrisă şi în una dintre poeziile făcute de către unul dintre prietenii  săi, Bogdan-Gabriel Caloian : „Anca a ajuns uşor / La biserică-n pridvor,/Când mama sa a strigat:/„Anca, de ce ai plecat?” ” ”Tabloul din timpul slujbei înmormântării, era unul de linişte, de meditaţie şi nu în ultimul rând de jale, preotul ţinând o predică pentru a alina durerea din sufletul familiei îndoliate. Dar veni şi clipa când cei prezenţi trebuiau să-şi ia adio, unii au sărutat-o, alţii au făcut mici gesturi de la cea care a fost timp de cincisprezece ani fiică, colegă, elevă, nepoată, verişoară, prietenă. Uşor, uşor, slujba a luat sfârşit, iar mulţimea de oameni au însoţit catafalcul cătrelocul de unde Anca ăşi va dormi somnul de veci. Coborârea sicriului în mormânt, a fost picătura care a umplut paharul necazului familiei, mama sa simţindu-se prin gesturile sale, sfâşiată de durerea unui destin plecat prea devreme dintre noi.

Această durere se continuă şi astăzi în sufletele celor care au cunoscut-o pe tânăra Anca Bereveanu fiind întruchipată în versurile poeziei  „DESTIN CURMAT...”  scrisă de Bogdan-Gabriel Caloian:

Putem vorbi de îngeraşi, de copilaşi care-au plecat, poate prea devreme

În lumea cea fără de dor, de unde nu se vor întoarce fizic !

Cel mult, se vor întoarce-n vise, ce stau ascunse în culise,

TU, ai plecat subit şi ne-ai lăsat durerea cea plină de-un foc nestins,

O floare-atunci s-a ofilit şi parcă totul s-a curmat...

Şi-o lume plină de păcat... a amuţit.

O viaţă ai avut, răpită de-o maşină,

O maică ai avut, ce plânge şi suspină

Un tată cu durere tot merge la mormânt

Şi toată lumea cu tine-acum stă-n gând.

O tinereţe frântă şi un destin prea crunt

Aşa de repede, TU, Anca nostră ai intrat

Spre veşnicie, în mormânt !

Auzi-ne-a noastră strigare

O facem către tine, un îngeraş pierdut,

O stea ce străluceşte pe cerul albăstrui

Ce ne veghează-n taină şi o simţim aproape,

Ne-mplineşti dorinţe, ne apără în toate.

Un îngeraş ascuns sub o lumină mare,

Cu haine argintii, dar şi strălucitoare

În cimitir odihna-ş face cam sfios

Spre slava lumii dragi şi-a Domnului Hristos.

Te rog ceva!

Tu să ne ierţi pe noi cei care câteodată

Ţi-am greşit cu voie, fără voie,

Noi ne rugăm fierbinte pentru odihna ta,

Să fii tu fericită, lângă îngeraşi

Pe care tu-i consideri doar nişte drăgălaşi.

Alungă şi durerea din suflet părintesc

De la prieteni , rude, din neamul bătrănesc,

Şi ne gândim la tine cu lacrimile reci

TU, Anca, nu ne laşi la greu, ci ne iubeşti.

Cu totul c-a trecut doi ani de suferinţă

Doi ani de pomenire, doi ani de grea voinţă

Am stat cu gându-n stăruinţă

Şi stăm acum şi ne-ntrebăm

De ce Domnul te-a luat,

Acolo, lângă El ?

Să fii mereu cu noi, să ne priveşti mereu

Din poze şi din cer,

Şi să ne-ajuţi la greu.

O rugăciune mare o facem pentru tine

Ca Domnul să-ţi ierte, păcatele puţine,

Să te gândeşti la noi şi să te veseleşti

TU, îngere prea bun, mereu să ne zâmbeşti.

Moartea victimei primarului comunei Cernăteşti a stârnit în rândul locuitorilor satului Potoceni atât durere, cât şi o puternică revoltă. Durerea este normală în acest caz pentru că tânăra Anca era iubită de întreaga comunitate, fiind unicul copil al părinţilor săi, George şi Nicoleta, şi nepoata care i-a ajutat întotdeuna pe bunicii materni, nea Gheorghe şi tanti Leana. Plecarea ei din această lume a însemnat pentru rudele victimei o lovitură care a fost aplicată pe sufletele şi trupurile lor. Nu credem că o durere mai mare ca aceasta există în lume, să-ţi pierzi doar într-o clipită unicul tău copil într-un tragic accident. De aici a pornit şi revolta comunităţii din Potoceni datorită faptului că în ţara noastră inconştienţa se află la orice pas. De aceea pentru prevenirea acestor tipuri de evenimente rutiere ar trebui ca populaţia să fie atentă când se angajează în traficul rutier, să-şi verifice starea de sănătate şi de dispoziţie, poliţia rutieră să monitorizeze constant principalele drumuri naţionale şi judeţene, dar şi orice instituţie publică ar trebui să se mobilizeze şi să organizeze simulări de accidente şi activităţi de prevenire a acestora, prin lipirea de postere, prin împărţirea de pliante etc. Sperăm ca accidentul tinerei din localitatea noastră să fi tras un semnal de alarmă autorităţilor statului pentru a lua atitudine asupra poiliţei rutiere prevenind asemenea nenorociri.

De aceea păstrăm în minte amintirile frumoase, ne rugăm pentru odihna sufletului ei, alinăm durerea familiei, împodobim mormântul ei şi crucea din acel loc blestemat cu flori şi cu lumânări, dar şi o rugăm să mijlocească pentru noi în faţa tronului Sfintei Treimi. Rugile înălţate către ea sunt pe dată îndeplinite, deoarece Anca este un îngeraş care luminează continuu în ceruri şi ne oferă nouă putere să trecem peste toate povârnişurile vieţii.

Pentru a păstra vie amintirea Ancăi Bereveanu, noi împreună cu alţi tineri din Potoceni, am decis ca sâmbătă, 23. mai. 2015, în colaborare cu IJP Buzău, ne-am hotărât să organizăm o activitate de prevenire a accidentelor. Aceasta va începe în jurul orei 12 la mormântul Ancăi Bereveanu din cimitirul parohial Potoceni şi se va continua la locul tragediei, unde cu ajutorul poliţiei vom împărţi pliante pentru prevenirea acestor tipuri de evenimente rutiere.

Material realizat de Bogdan-Gabriel Caloian şi Ana-Maria Tudorie.