Share
romi.jpgAstăzi se încheie vizita unei delegaţii suedeze, reprezentanţi ai Primăriei Goteborg şi ai unor ONG-uri, la Buzău, fiind discutată şi dezbătută problematica grupului de ţigani din Buzău, care constituie majoritatea emigranţilor în oraşul suedez.
Conştient de situaţia de la noi, prefectul de Buzău, George Sava, a transmis un mesaj delegaţiei suedeze din care aceştia să înţeleagă că o astfel de problemă nu ar putea fi rezolvată în termeni concreţi dacă tocmai ei nu se vor implica, înaltul funcţionar public buzoian făcând aluzie, evident, la condiţia financiară la nivelul celor două comunităţi. Iată mai jos şi comunicatul de presă transmis de Instituţia Prefectului Buzău.
 
 
Instituţia Prefectului – Judeţul Buzăuvă informează că, în data de 23.06.2015, la sediul instituţiei a fost primită vizita unei delegaţii din Goteborg, cel de-al doilea oraş ca mărime al Suediei. După întâlnirea de la Primăria municipiului Buzău, dupa vizita la Direcţia de Asistenţă Socială a municipiului Buzău şi vizita la Cantina de Ajutor Social Buzău,  delegaţia condusă de doamna viceprimar  Marina Johansson  a discutat cu prefectul George Sava situaţia romilor din Buzău care cerşesc în Goteborg, majoritatea provenind din muncipiul şi judeţul Buzău.
În cadrul întâlnirii s-au discutat aspecte legate de situaţia romilor la Buzau, aspecte sociale, locative, accesul la educaţie, aspecte legate de integrare şi discriminare.
Delegaţia suedeză, compusă din 5 directori ai principalelor departamente ale municipalităţii şi 2 reprezentanţi ai ONG-urilor cu care Primăria din Goteborg colaborează pe problematica romilor, încearcă să identifice, în urma unei vizite de 3 zile la Buzău, pe de o parte cauzele socio-economice ale migraţiei masive din ultima vreme a romilor în Suedia, cât şi soluţii concrete de colaborare cu instituţii şi ONG-uri locale, în vederea rezolvării cât mai rapide a acestei situaţii.
Prefectul George Sava a precizat, în cadrul discuţiilor cu delegaţia suedeză, că atât autorităţile publice locale, cât şi Instituţia Prefectului au capacitatea administrativă şi voinţa politică de a transforma aceste discuţii în fapte.
Până când nu vom avea o abordare constructivă a acestei situaţii nu se vor putea găsi soluţii eficiente pentru persoanele defavorizate din cadrul acestei comunităţi. Alături de administraţia publică locală vom identifica oportunităţi, metode, surse de finanţare, actori locali interesaţi, posibil în cadrul unor protocoale de colaborare cu partenerii suedezi, care să conducă la implementarea unor proiecte sociale pentru romii din municipiul şi judeţul Buzău” a declarat George Sava, prefectul Judeţului Buzău.
Delegaţia din Suedia şi-a continuat vizita cu o întâlnire cu liderii romilor din Buzău, cât şi cu comunitatea din zona Simileasca – Aleea Grădinilor.