Multithumb found errors on this page:

There was a problem loading image 'images/sfintes/citit-copii_1.jpg'
There was a problem loading image 'images/sfintes/citit-copii_1.jpg'
There was a problem loading image 'images/sfintes/materii-optionale-2014_4599.jpg'
There was a problem loading image 'images/sfintes/materii-optionale-2014_4599.jpg'
Share

citit-copii_1.jpg   La intrarea în grădiniţă, copilul de trei ani este încă tributar, în cea mai mare măsură, zestrei ereditare şi mediului familial, fapt ce explică diversitatea comportamentală a copiilor. De aceea, grădiniţei îi revine sarcina de a stimula dezvoltarea intelectuală şi psihică a copiilor prin asamblul de activităţi instructiv-educative specifice învăţământului preşcolar.

La această vârstă se observă o dezvoltare intensă a sensibilităţii tuturor analizatorilor şi pe această bază o perfecţionare a capacităţii de reflectare a sistemului nervos. În măsura în care percepţia devine mai cuprinzătoare, mai exactă şi mai variată, reprezentările copiilor sunt mai precise, mai clare, mai bogate în conţinut. Dezvoltarea capacităţii copiilor de a opera cu reprezentările, le dezvoltă şi capacitatea de a opera cu noţiuni. Treptat, pe măsura îmbogăţirii volumului de cunoştinţe şi a dezvoltării limbajului, copilul va trece de la cunoaşterea senzorială (concretă) la cunoaşterea abstractă (noţiuni, judecăţi, raţionamente). Dezvoltarea limbajului la vârsta preşcolară impune adoptarea unei metodologii adecvate care să permită înţelegerea modului cum se manifestă, cum se organizează, se structurează şi se dezvoltă limbajul şi implicaţiile acestuia asupra personalităţii.

   La vârsta preşcolară, limbajul prezintă o serie de particularităţi generate de dezvoltarea  insuficientă a aparatului fono-articulator, de mediul social din care provine copilul şi de dezvoltarea psihică individuală. Datorită particularităţilor aparatului fono-articulator, a analizatorului verbo-motor şi a auzului fonematic, limbajul copiilor prezintă următoarele trăsături privind:

  1. pronunţia sunetelor şi cuvintelor;
  2. bogăţia vocabularului;
  3. structura gramaticală;
  4. expresivitatea şi cursivitatea limbajului.

   La 3 ani, pronunţia este defectuoasă, cuvintele sunt articulate greşit, sunt foarte frecvente omisiunile, inversiunile, substituirile unor sunete sau grupuri de sunete.

Spre exemplu:

-          lacîn loc de rac;

-          tapteîn loc de lapte;

-          fumosîn loc de frumos;

-          capăîn loc de capră;

-          fafieîn loc de farfurie;

-          fuciulitîn loc de ciululit;

-          cribitîn loc de chibrit;

-          crapăîn loc de capră.

 

  La trei ani, vocabularul copiilor cuprinde circa 800-1000 cuvinte uzuale, la patru ani 1600-2000 iar la cinci-şase ani cuprinde peste 3500 de cuvinte. Spre sfârşitul preşcolarităţii se îmbunătăţeşte substanţial pronunţia, aproape dispar omisiunile, inversiunile şi substituirile. În ceea ce priveşte vocabularul, se remarcă o evoluţie calitativă cât şi cantitativă. Sub aspect numeric predomină substantivele, verbele au o valoare funcţională, fiind foarte des utilizate de copii în exprimare, conjuncţiile şi prepoziţiile sunt corect folosite în realizarea raporturilor logice pe planul propoziţiei. În ceea ce priveşte sensul cuvintelor, trebuie subliniat că la trei ani, copiii folosesc cuvinte fără să le înţeleagă sensul, fiind atraşi de sonoritatea acestora sau le folosesc din spirit de imitaţie. Începând cu 4-5 ani, concomitent cu îmbogăţirea volumului de cunoştinţe, cu formarea unei sfere mult mai ample de reprezentări despre lumea înconjurătoare, copiii înţeleg sensurile proprii ale cuvintele, ajungând la 6 ani să folosească cu uşurinţă în exprimare atât sensul propriu cât şi sensul figurat al cuvintelor. Referitor la însuşirea structurii gramaticale de către copiii de 3 ani (grupa mică), se remarcă faptul că propoziţiile sunt eliptice de una din părţile principale, cuvântul are valoare de propoziţie.

 materii-optionale-2014_4599.jpg   „Se întâlnesc de asemeni, construcţii gramaticale defectuoase în care apar cuvinte de creaţie proprie ce dau forme forme comune limbajului. Astfel am reţinut „cioare” în loc de „ciori”, „picturăm” în loc de „pictăm”, „doi beci” în loc de „două becuri”, „bătăreţ” în loc de „bătăuş”, „poliţian” în loc de „poliţist”. La această vârstă, imitaţia joacă un rol deosebit. Copiii imită pe adulţi în preocupări, în gesturi, în mimică şi inevitabil în limbaj. Se întâlnesc frecvent în limbajul copiilor expresii şablon pe care le utilizează părinţii sau expresii şi cuvinte însuşite de la bunici. Exemplific în acest sens: „ghiţel” în loc de „viţel” , „ciobote” în loc de „ciubote”, chiele, ţoală, oghial etc. tot acum se întâlnesc şi numeroase confuzii în recunoaşterea şi denumirea unor obiecte, ceea ce denotă că percepţia şi integrarea unor imagini la nivelul sistemului nervos central nu se realizează în mod corespunzător:

-          asocierea în fapt a obiectelor respective: ciocane pentru cuie,

-          asemănarea dintre obiecte sau fiinţe: găină pentru cocoş;

-          struguripentru cireşe;

-          coşpentru găleată;

-          castelpentru vapor.

 

    La grupa mijlocie se constată o evoluţie în ceea ce priveşte structura gramaticală: propoziţiile au sens logic, conţin şi părţi secundare, conjuncţiile şi prepoziţiile sunt folosite corect pentru a reda raportul de subordonare.

Copiii de 6 ani folosesc cu uşurinţă cuvintele, construiesc propoziţii dezvoltate şi chiar  fraze. De remarcat faptul că, la această vârstă, apare limbajul contextual. Gradul de generalitate a cuvintelor noţiuni creşte. De exmplu: mijloace de transport, animale domestice, floră, etc. Urmărind expresivitatea şi cursivitatea limbajului se remarcă faptul că preşcolarul de trei ani, are o pronunţie inegală a sunetelor sau prelungirea nejustificată a unor sunete, redarea cântată a textului sau insuficienta accentuare a unor sunete în cuvânt. Începând cu vârsta de 5 ani, se dezvoltă intens la copii întreaga activitate psihică (percepţia, gândirea, memoria, limbajul, imaginaţia, atenţia) ceea ce determină îmbogăţirea reprezentărilor despre lumea înconjurătoare şi trecerea spre noţiuni abstracte cu care operează în timpul comunicării cu cei din jur sau în timpul activităţii sale. Apare acum limbajul interior, care este mecanismul de bază al gândirii, al operaţiilor intelectuale interiorizate, intensificându-se acum această funcţie importantă a limbajului; funcţia intelectuală care constă în planificarea mentală şi reglarea activităţilor practice.

    „Datorită faptului că la copiii de 6 ani, conţinutul vorbirii nu mai este legat nemojlocit de situaţia prezentă, se accentuează caracterul diferenţial al cuvântului şi propoziţiei. Prin aceasta se dă independenţă vorbirii, se creează posibilitatea alegerii cuvintelor folosite, se înlesneşte dezvoltarea activităţii intelectuale şi, în genere, se aduce o contribuţie la formarea unor trăsături de personalitate..” Verza Emil, Limbaj, învăţare şi personalitate la preşcolari.

Acumularea  treptată a experienţei verbale duce treptat la formarea unor generalităţi empirice lingvistice, a aşa-numitului „simţ al limbii”.

     Mecanismul fiziologic al simţului limbii îl constituie stereotipul dinamic, care se elaborează la nivelul celui de-al doilea sistem de semnalizare, în procesul vorbirii. Stereotipurile dinamice se formează pe baza „schemelor gramaticale” care prezintă o anumită stabilitate, independent de elementele lingvistice concrete. Generalizarea relaţiilor gramaticale îl ajută pe copil să vorbească din ce în ce mai corect. Uneori însă, generalizarea excesivă, neînsoţită de o suficientă diferenţiere a unor relaţii gramaticale duce la apariţia unor greşeli caracteristice vorbirii copiilor preşcolari.

„Greşelile lingvistice” specifice vârstei preşcolare nu sunt altceva decât „greşeli” (disgramatisme) apărute în urma unor generalizări excesive. Exemplu:

-          am puiatîn loc de am pus;

-          am iiatîn loc de am luat;

-          am ascundatîn loc de am ascuns;

-          am scriitîn loc de am scris;

-          m-am tundatîn loc de m-am tuns;

-          am frocodifaiatîn loc de am fotografiat;

-          am făcut dâs în loc de am aruncat.

 

    Generalizarea „relaţiilor gramaticale” îl ajută pe copil să se exprime din ce în ce mai corect. Dacă copilul de 3-4 ani formulează spontan sau provocat propoziţii din 2-3 cuvinte, descrie imagini, tablouri în propoziţii simple, copilul de 4-5 ani este capabil să folosească corect categoriii gramaticale flexionare, să exprime judecăţi mai complexe. După această vârstă, gândirea copilului se organizează dându-i posibilitatea să reflecte mai mult asupra expresiei respective.

    Copilul de 6 ani foloseşte în vorbirea curentă:

-          pluralul substantivelor corect (mese, linguri);

-          apar fraze coordonate şi subordonate organizate prin conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale;

-          creşte lungimea şi complexitatea propoziţiilor şi frazelor;

-          intonaţia şi expresivitatea în redarea unor fragmente sau recitarea poeziilor este superioară.

„Dezvoltarea normală a limbajului copilului se realizează numai sub influienţa adultului, prin audiţia pronunţiei corecte, comunicării de zi cu zi, exerciţiului verbal prin verbalizarea activitrăţii prezente şi trecute dar mai ales pe calea însuşirii cuvântului în perceperea directă a situaţiei sau a obiectului”. - Ursula Şchiopu, Psihologia copilului preşcolar,

O altă caracteristică a vârstei preşcolare o constituie greşelile în pronunţarea unor sunete ale limbii, alterarea lor, dificultăţi fonematice, tulburări de vorbire generate de cauze organice, funcţionale sau psihosociale care îngreunează sau împiedică dezvoltarea normală a limbajului. Tulburările de vorbire specifice vârstei preşcolare: dislalia, bâlbâiala, tahilalia, rinolalia, bradilalia, alalia, afazia, care constă în alterarea unor sunete ale limbii, înlocuirea, inversarea, pronunţarea incompletă, vorbireea neclară, necesită organizarea unor activităţi sistematice de corectare pentru a preveni transformarea lor în defecte de vorbire.

    „Educarea vorbirii corecte nu trebuie privită ca o problemă aparte, specială; ea trebuie integrată perfect în înttreg sistemul de influienţare pozitivă a limbajului preşcolarilor şi înţeleasă ca o parte a acestui sistem” .

     Referitor la cultivarea limbii, Tudor Vianu face precizarea  „...o greşeală de limbă nu este numai o încălcare a oricăreia dintre regulile precise de gândire logică, de simţ literar, de civilizaţie în raporturile sociale. O formulare incorectă, confuză, improprie sau trivială alcătuieşte o abatere de la norma limbii literare tot atât dacă nu mai mult decât o greşeală de acord sau decât o formă coruptă de limbă” (Va urma)

     Profesor Buga-Sfinteş Cameluţa