Share

gl1.jpgEtapa a V-a, din Liga 2, a adus prima înfrângere din actualul campionat pentru Gloria Buzău, în faţa unei formaţii mai slab clasate, dar care şi-a vândut scump pielea, CSM Reşiţa. Bănăţenii au arătat încă din debutul partidei că nu au venit doar la plimbare în Crâng,

 fostul mijlocaş al Goriei Cristian Danci încercăndu-I vigilenţa lui Stoian cu un şut de la 23 metri poziţie centrală, reţinut în doi timpi de portarul buzoian. Gloria ripostează în minutul 28, când la un corner de pe partea dreaptă bine executat de Toma Tucaliuc reia cu capul, însă experimentatul Cobrea respinge mingea de sub bară. Acelaşi Tucaliuc cade în careul oaspeţilor în finalul primei reprize solicitând penalty, însă centralul Amorăriţei nu îi acordă decât cartonaşul galben pentru simulare.

Penalty se dictează după numai două minute, însă în favoarea oaspeţilor, la un fault al lui Balgiu asupra lui Buş, mijlocaşul reşiţean transformând cu siguranţă pentru scorul pauzei 0-1. Repriza secundă debutează bine pentru elevii lui Ilie Stan, cu ocazia lui Huiban, care la cornerul executat de Tucaliuc de pe stânga reia bine cu capul însă mingea trece alături. Ceea ce a urmat însă nu a fost nici pe departe un iureş ofensiv al buzoienilor, ci un joc anost la mijlocul terenului, fără ocazii mari la nici una din cele două porţi. Schimbările făcute de tehnicianul gazdelor nu au mai avut efectul din partidele precedente cu Farul şi U Cluj, iar jocul defensiv, bine organizat al Reşiţei a constituit un adevărat baraj în calea unui eventual gol egalizator. Tucaliuc s-a zbătut în zadar pe atac, fără realizări tactice, iar Iurcu şi Chică Roşă nu au beneficiat de mingi bune pentru a fi transformate în gol. Partida s-a încheiat cu victoria la limită a ,,Milanului din Banat,, care şi-a exploatat la maxim şansa oferită şi urcă în clasament înaintea Gloriei, pănă pe locul opt cu şapte puncte. Buzoienii coboară până pe locul 11 cu şase puncte şi se vor deplasa etapa următoare la Timişoara pentru partida cu Ripensia.

gl2.jpg„Ăsta este fotbalul. Le-am spus chiar imediat după meciul cu Farul că ne va aştepta cel mai greu joc. Astăzi nu am reuşit să ne mobilizăm. Bine, este şi foarte greu să joci împotriva celor de la Reşiţa pentru că îl ştiam foarte bine pe Pelici, un antrenor care lucrează foarte bine la faza defensivă şi era foarte greu să desfaci o apărare foarte compactă. Nici noi nu am găsit soluţii, nu am avut prospeţime şi atunci când nu ai prospeţime nu ai posibilitatea să dezichilibrezi adversarul. Una peste alta, a mai fost şi acea fază la care dacă Balgiu dădea la poartă nu ar mai fi ieşit acel contraatac cu penalty şi gol pentru adversari. În alte condiţii, poate mergeam spre un 0 la 0 la pauză şi altfel ne-am fi prezentat în partea a doua a jocului”,a declarat Ilie Stan, antrenorul Gloriei, după meci.

SCM Gloria Buzău – CSM Reşiţa 0-1 (0-1)

A marcat:Laurenţiu Buş (43’ -  penalty)

SCM Gloria Buzău:Stoian – Pârvulescu, Ghinga, Perju, Toma – Balgiu, Paţurcă (60’ – Piftor), Tucaliuc – Ciobanu (46’ – Stoica), Iurcu (83’ – C.Petre), Huiban (60’ – Chică Roşă). Antrenor: Ilie Stan

CSM Reşiţa:Cobrea – Acka (66’ – Szijj), Dudea, Dumitraş, Lungu – Breşneni (36’ – Ene), Boboc (66’ – Brânzan), Danci – Dat, Bagherea (38’ – Raşoveanu), Buş (77’ – Chera). Antrenor: Alexandru Pelici

(Text: Cosmin CRĂCIUN / Foto: Adrian NEGRU)