booked.net

Share

Crang1.jpgConsilierii judeţeni au tranşat lucrurile în ce priveşte viitorul Crângului buzoian şi au votat în favoarea unui proiect iniţiat de Primăria Municipiului Buzău, prin care în Pădurea Crângului se vor face mai multe intervenţii/lucrări în regim silvic, pentru

 salvarea speciilor de arbori care l-au legitimat ca şi vestigiu natural al foştilor Codrii ai Vlăsiei (fag, stejar, frasin pufos, ulm), iar la final titulatura acestuia va fi „Pădure – Parc”. Consilierii liberali şi cei ai Forţei Dreptei şi PMP s-au abţinut de la vot, motivând că studiul tehnic comandat de Primăria Buzău, în baza căruia vor fi executate toate lucrările pentru reabilitarea Pădurii Crâng, nu este finalizat, drept pentru care au propus amânarea votului.

Până la data votului în plenul Consiliului Judeţean, proiectul de hotărâre pentru scoaterea Pădurii Crâng de sub titulatura de „arie protejată” a fost lansat în dezbatere publică, în conformitate cu reglementările în vigoare. Pentru că observaţiile pe tema ariilor protejate pe teritoriul judeţului Buzău s-au referit doar la viitorul regim de existenţă a Pădurii Crâng, acesta a fost şi principalul punct pus în discuţie de preşedintele Petre Neagu, în calitate de iniţiator al proiectului.

„Opiniile exprimate (n.r.- pe durata dezbaterii publice) au avut, exclusiv, în vedere regimul Pădurii  – Parc Crâng Buzău, care nu mai figurează nici ca arie protejată de interes național (conform anexei nr. 1 la Legea nr. 5/2000) și nici de interes județean, motivat de :1. – prevederile art. 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2007 conform cărora parcurilor publice care nu au elemente cu valoare de patrimoniu natural nu au un regim de zonă protejată; 2. – conform prevederilor Legii nr. 220/2018 și în baza art. 1 alin. (2) lit. <a> din Hotărârea Guvernului nr. 100/2022 suprafața de 177,7985 ha, fond forestier, – păduri constituite în zone verzi în jurul localităților incluse în intravilan, a fost transmisă cu titlu gratuit din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor – prin  ROMSILVA în domeniul public al municipiului Buzău”.

La punctul 2 este vorba despre iniţiativa primarului Municipiului Buzău, Toma Constantin, care încă din 2016 a solicitat readucerea Pădurii Crâng în proprietatea Municipiului, în baza unei legi publicată în Monitorul Oficial din data de 3 mai 1881, când la „Art.1. Statul recunoaşte Primăriei urbei Buzău dreptul de proprietate asupra pădurii numită Crângul, situată în marginea oraşului Buzeu, cu condiţiunea ca pentru totdeauna să însemne ca loc de preumblare şi înfrumuseţare a oraşului”. Doi ani mai târziu, promulgarea Legii 220/2018 de transformare a pădurii Crâng în pădure parc, oferă posibilitatea Primăriei Buzău să demareze proiectul pentru reabilitarea Crângului, în colaborare cu Romsilva. Această lege va fi pusă în aplicare de factorii de decizie de la Buzău şi în baza unei Hotărâri de Guvern 100/2022, obţinută în baza unui Ordin de Ministru. În ce priveşte implicarea şi răspunderea Consiliului Judeţean Buzău, preşedintele Neagu a pus la dispoziţia consilierilor judeţeni, în cadrul comisiilor de lucru, răspunsurile la interpelarea instituţiei judeţene, adresată Ministerului Mediului, privind scoaterea Pădurii Crâng de pe lista ariilor protejate, cu scopul de a se permite intervenţiile presupuse de implementarea proiectului de reabilitare. Astfel, Ministerul mediului „recunoaște competența Consiliului Județean de revizuire a hotărârii nr. 13/1995, şi afirmă că este corectă determinarea ariilor naturale protejate de interes național aflate pe teritoriul Județului Buzău”.

Crang2.jpg

În schimb, „se recomandă menținerea Pădurii – Parc Crâng ca arie naturală protejată în baza unui studiu de fundamentare avizat de Comisia tehnică de avizare pentru silvicultură, în sensul schimbării încadrării funcționale a arboretului din grupa 1 <Păduri cu funcții speciale de protecție> subgrupa și categoria funcțională 4B în subgrupa 4A – păduri supuse regimului de conservare deosebită”, opinie pe care toţi consilierii judeţeni nu au împărtăşit-o, la nivelul comisiilor de lucru, pentru ca la votul în plen, pe considerente politice, consilierii liberali şi cei ai Forţei Dreptei să declare abţinerea!

 

,,Eu salvez!", proiectul prin care profesorii şi elevii Şcolii Gimnaziale ,,Constantin Ivănescu” din Poşta Câlnău învaţă să acorde primul ajutor
Joi, 18 aprilie 2024, în sala de festivităţi a Şcolii Gimnaziale ,,Constantin Ivănescu” din Poşta Câlnău, s-a desfăşurat prima activitate din cadrul proiectului ,,Eu salvez!”, conceput din necesitatea de a forma şi dezvolta, în rândul elevilor și al cadrelor didactice, abilităţi de acordare a primului ajutor.
...................................
Deputatul buzoian
Andi Cristea
îşi menţine
activitatea politică
la standarde europene
Andi Cristea, fost europarlamentar din partea social democraţilor, actualmente deputat în Parlamentul României din partea electoratului buzoian, are o activitate susţinută, fiind prezent cu teze proprii în diverse comisii de lucru, cele mai multe angrenând teme de interes european, dar şi internaţional.
.......................................
Răzvan Stoica şi
vioara Stradivarius 1729,
un nou eveniment
din turneul baroc la Buzău
Joi, 11 iunie 2023, de la ora 18.00, la sala „Amfiteatru” a Muzeului Judeţean din Buzău va avea loc un nou eveniment muzical de excepţie!
Răzvan şi Andreea Stoica revin în atenţia publicului din România cu un prim turneu naţional dedicat repertoriului baroc.

..................................

Marcel Ciolacu

ţinteşte parteneriate
pentru revitalizarea
industriilor româneşti
În aşteptarea momentului în care PSD va prelua guvernarea, conform protocolului în cadrul alianţei cu PNL, deputatul buzoian Marcel Ciolacu, liderul social democraţilor la nivel naţional, deja lucrează pentru România ca un premier. Într-una dintre ultimele sale postări pe pagina personală de socializare, social democratul anunţă primele semne de concretizare a discuţiilor pe care le-a avut în Coreea de Sud (n.r.- în preajma Sărbătorilor de Iarnă 2022, în postura de şef al unei delegaţii economice, în care au fost şi miniştri din Guvernul României) pentru revitalizarea unui parteneriat strategic cu această ţară.
...........................................
Variantă de ocolire
pentru
decongestionarea
traficului rutier
în comuna Verneşti,
Buzău
Deputatul social democrat, Romeo Lungu, şi-a propus să monitorizeze parcursul birocratic al proiectului 
„Ideea construirii unei variante ocolitoare în comuna Vernești va rezolva, cu siguranță, problema traficului din zonă. Am găsit această soluție împreună cu secretarul de stat PSD, Bogdan Mîndrescu, căruia îi mulțumim pentru propunerea de parteneriat între Consiliul Județean Buzău și Primăria Vernești”.Acesta este mesajul deputatului buzoian social democrat, Romeo Lungu, pe pagina personală de socializare.
...........................................
Supraimpozitarea
pensiilor speciale

*Propunerile PSD pentru un nou sistem fiscal bazat pe echitate și solidaritate socială
Având în vedere principiile de echitate și solidaritate socială care trebuie să fundamenteze reforma sistemului fiscal din România, în viziunea PSD este necesară o diferențiere a regimului fiscal aplicat contribuabililor în funcție de veniturile acestora. Prin urmare, noul model fiscal trebuie să introducă impozite mai mari pentru cei cu venituri mari și impozite mai mici pentru cei cu venituri mici.

.......................................

ACHIZIŢII DE EXCEPŢIE - Cioran şi Eliade pentru Biblioteca Naţională

"Azi, 25 martie 2022, de ziua sfântă a Buneivestiri, am reuşit, împreună cu echipa din
Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

.............................................

Daţi copiilor aripi
În luna aprilie a fiecărui an, alegem cu bucurie să omagiem pe unul dintre cei mai iubiţi autori de basme pentru copii, Hans Chriastian Andersen. Scriitorul danez, născut pe 2 aprilie, 1805 la Odense, a oferit generaţiilor de copii multe povestiri precum Răţuşca cea urâtă, Fetiţa cu Chibrituri, Crăiasa Zăpezilor şi Micuţa Sirenă. Ziua Internaţională a Cărţii pentru copii a fost iniţiată de Consiliul Internaţional al Cărţilor pentru Tineret, IBBY, International Board on Books for Young People, pentru a promova schimbul de cărţi pentru copii, a uşura accesul copiilor la carte şi a publica şi distribui cărţi pentru copii, de bună calitate.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)