"Secretul longevităţii mele în această funcţie are două componente: una de caracter, de atitudine comportamentală, iar a doua este cea de realizare a obiectivelor pe care le propui, le dezvolţi şi le finalizezi pentru oameni.

 Nu poţi lua la una dintre acestea o notă mai mică şi la cealaltă o notă mai mare pentru că nu o să reuşeşti niciodată. De aceea corespondenţa între aceste două componente este obligatorie. Altfel, votul te poate trimite foarte repede acasă!"

-Aţi realizat repede că cele două componente sunt obligatorii?

- Eu veneam dintr-o zonă pedagogică, psihologică, ce trebuia îmbinată armonios cu partea pragmatică. Să poţi să alegi pentru comunitate, într-o ordine prioritară ceea ce doreşte mai mult, ceea ce îi rezolvă doleanţele într-un mod eficient şi curent.

- Definiţi în două propoziţii primul mandat!

- Eu veneam dintr-o zonă mai aparte, mai sentimentală, mai cuminte. Veneam într-o lume în care se împărţeau animalele, se împărţea pământul… Dacă nu aveam această calitate în sufletul meu, în configuraţia mea spirituală, era foarte greu. Niciodată eu nu am căutat să nedreptăţesc pe unul în dauna celuilalt. Mi-am propus şi consider că am reuşit în mare măsură să asigur acea imparţialitate. Acest gând m-a urmărit mereu. A fost o perioadă în care libertatea de expresie era interpretată greşit, se plăteau poliţe, patimi renăscute, prăfuite erau scoase la suprafaţă… a fost greu dar eu am reuşit să duc lucrul la bun sfârşit, să-i calmez pe oameni, să-i orientez pe o direcţie bună. S-a creat o corespondenţă sufletească, frumoasă, între mine şi ei.

- Transformările de factură morală, la nivelul comunităţii, au dus, implacabil, la apariţia unor momente tensionate între cadrele didactice şi elevi-părinţi. Aţi fost tentat să ţineţi partea foştilor colegi?

- M-am implicat tot timpul în aceşti 27 de ani şi am fost aproape de cadrele didactice. Am mediat. Venea omul: „vezi că i-ai clipit greşit copilului”, apăreau tot mai des certuri la adresa cadrelor didactice. Dar, cu atenţie şi mai ales cu răbdare am reuşit să creez un echilibru şi să statuez o colaborare care să nu aibă amprente şi să nu aibă părţi contondente.

- Calităţile dumneavoastră, morale, v-au ajutat în rezolvarea unor chestiuni de ordin politic, nu neapărat în relaţiile cu partidul care vă susţinea?

- Să ştiţi că am făcut lucruri foarte frumoase chiar fiind în opoziţie. Am avut parte de un anume respect din partea liderilor politici ai vremii, pe care l-am căpătat datorită formaţiunii mele profesionale.

- Cum aţi rezistat atacurilor şi propunerilor de a trece în altă barcă politică?

-Am avut două mari cumpene politice, când am fost supus unor presiuni foarte puternice. Îmi amintesc cum, prin 2005, peste 40 de colegi primari au plecat, iar la partid bătea vântul. Încăpeam toţi într-o săliţă mică. Mai rămăseserăm vreo 10-11 primari. Un alt atac s-a petrecut mai devreme… Veneau delegaţii, veneau acasă, dar eu întotdeauna am considerat verticalitatea ca pe o floare rară.

- Cum l-aţi privit, văzut şi apreciat pe seniorul Corneliu Coposu?

- Un munte de seriozitate şi verticalitate. Aşa l-am văzut. L-a prins Revoluţia prea târziu, era prea în vârstă, altfel lucrurile ar fi arătat cu totul altfel. Dar cred că nici măcar o influenţă chiar venită din partea unui astfel de titan în ale politicii nu mi-ar fi clintit constituţia mea morală şi politică. Nici un „virus” politic nu m-ar fi putut contamina. Coposu a fost un model de om politic, dar nu cred că se putea vorbi de o compatibilitate, chiar dacă propunerile şi ademenirile erau foarte sus puse, sus de tot. Şi nu îmi pare rău că nu am cedat. Sunt mulţumit cu ce am realizat, până acum, şi pentru comunitate şi pentru mine.

- Să zicem că veţi fi la pian, ori sub cireşul din curte şi, la un moment dat, aţi ieşi la poartă: cum aţi vrea să arate comuna?

- Aş vrea să văd o lume civilizată, în care nu se mai aruncă oricum şi oricând nimic pe stradă, aş vrea să văd liniştea care vorbeşte, aşa ceva visez eu. Unul dintre fii mei spunea: „Tată, gradul de confort a fost ridicat destul de sus, dar trebuie ridicat şi gradul de civilizaţie, altfel discrepanţa creată va durea, la un moment dat”. Peste tot, nu numai la nivelul unei comune trebuie să fie întronat acel grad de civilizaţie care să placă ochiului.

- Condiţia de relativă izolare geografică a localităţii Boldu conferă, oarecum, un statut aparte intelectualilor care îşi desfăşoară activitatea profesională pe teritoriul comunei?

- Eu, cât am putut şi cât pot, alături de băieţii mei care muncesc tot în localitate, unul profesor, celălalt preot, am urmărit ca intelectualii să recâştige imaginea şi rolul pe care l-au avut în perioada interbelică. Aşa vreau, profesorul să fie respectat, medicul să fie respectat, preotul să fie respectat. Atunci cred eu că lucrurile vor fi pe făgaşul lor. Astfel de repere, câteva familii de intelectuali, pot fi identificate în Boldu, chiar mi-au fost aproape şi împreună am făcut lucruri bune pentru comunitate. Am întreţinut acel respect câştigat încă din copilărie şi pe care l-am adus până în aceste zile…