Buzoianul Nicolae Pogonaru a fost distins de către Uniunea Scriitorilor din România cu „Premiul pentru poezie”. Premiul vine pentru volumul „Orașul din camera web” și a fost oferit la Bacău cu ocazia Festivalului „Toamna bacoviană”.
Evenimentul, organizat în perioada 9-10 octombrie a fost dedicat aniversării a 133 de ani de la nașterea poetului George Bacovia și sărbătoririi revistei „Ateneu”-50 de ani (serie nouă).
Au participat scriitori din țară și din străinatate, critici literari, academicieni, profesori universitari. Premiul primit de Nicolae Pogonaru din partea Uniunii Scriitorilor din România-Filiala Bacău a fost stabilit în baza deciziei luate de membrii juriului: Ovidiu Genaru (președinte), Calistrat Costin, Dan Bogdan Hanu, Dan Perșa, Constantin Călin.
„Aparțin generației postmoderniste și preocuparea mea permanentă este depășirea canoanelor « poeziei mercenare », « poeziei cabotinilor », sau «poeziei farsorilor» cum zicea poetul Al. Mușina. Componentele tematice ale creației mele sunt cartierele mărginașe, mahalaua, blocul, strada, municipiul, piața, familia, obsesiile naționale, școala și evenimentele notorii. Abordarea lor se face printr-un limbaj simplu, direct ironic sau grav, și urmărește demascarea clișeelor vieții cotidiene și a automatismelor comportamentale care duc în final la alienarea individului. Poemele scrise constituie laboratorul de investigare a banalului citadin și subcitadin pe care îl trec prin retortele deriziunii, ale râsului nervos sau ale umorului negru, folosindu-mă de notația seacă descriptivist-reportericească, sau obiectuală. Sunt un poet al cetății care își asumă și își amplifică trăirile alături de semeni, nominalizând urâtul existențial printr-un discurs parodic și autogenerator, fiind fanul celor numeroși și umiliți care și-au pierdut reperele catalizatoare într-o societate de consum vulgară, destructurată și manelizată la maxim, în care nonvaloarea trece drept valoare”, se autocaracterizează Nicolae Pogonaru.