Finul preşedintelui suspendat al CJ Buzău, Cristi Bîgiu, nu va merge la închisoare, pentru că la Curtea de Apel Bucureşti a fost desfiinţată sentinţa dată în luna mai a acestui an de
Tribunalul Călăraşi, prin care Florin Colgiu fusese condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare. Colgiu încheiase un acord cu procurorii prin care şi-a recunoscut faptele, cu condiţia să-l înfunde pe naşul său.
Instanţa îl va obliga pe inculpatul Colgiu să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 100 de zile la DGASPC Buzău şi AJOFM Buzău. Cu siguranţă, el nu va da cu mătura pe scările instituţiilor respective şi nici nu va spăla grupurile sanitare. Timp de trei luni şi zece zile, lucrătoare, acesta va sta la un birou opt ore pe zi!
În ce-l priveşte pe naşul Cristi Bîgiu, acesta este judecat în stare de libertate, sub control judiciar, măsură care nu-l împiedică pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău să vină aproape zilnic să se destindă câteva ore la o masă la restaurantul său din imediata apropriere a Sălii Sporturilor, locaţie ce a fost construită pe spaţiul verde fără ca cineva să-şi facă probleme!
Cum şi el a avut acelaşi statul ca şi finul său, adică de turnător, tot ce este posibil ca pedeapsa să fie la fel, adică să o ispăşească la locul de muncă. Probabil că nu în acelaşi birou din care a fost ridicat de procurorii DNA! Mai mult, pentru că Bîgiu s-a dovedit extrem de silitor şi de complet în declaraţii, nu ne-ar surprinde ca pedeapsa lui să fie cu… suspendare! După cum se ştie, Bîgiu la turnat pe fostul ministru David, pe fostul deputat Scutaru, dar a oferit relaţii importante într-un alt caz, mai puţin mediatizat, deocamdată, în dosarul ASF, unde ar fi implicat un alt demnitar buzoian, tot liberal, senatoarea Doina Tudor.
(Gigi Manole)