SUSŢIN COMPETENŢA, INTELIGENŢA, DECENŢA NU ÎL SUSŢIN PE BÎGIU

Publicat: Miercuri, 25 Noiembrie 2015 10:26 |

Multithumb found errors on this page:

There was a problem loading image 'images/52bis12/Tanase_1.jpg'
There was a problem loading image 'images/52bis12/Tanase_1.jpg'

Dacă mă gîndesc la sloganul afişat obsesiv în campania electorală de la alegerile locale din 2012, nu ştiu care au fost cu adevărat motivele pentru care PSD Buzău l-a adoptat pe domnul Bîgiu,

dar îmi vin în minte două lucruri: ori domnul Bîgiu a devenit competent, inteligent şi decent, ori PSD Buzău şi-a dat seama că opusul însuşirilor pe care domnul Bîgiu nu le avea i-ar putea aduce avantaje mari.

Analizând evoluţia domnului Bîgiu în ultimii ani, începând cu campania electorală din 2012 şi până la demisia sa, am reconfigurat tranformările domnului Bîgiu, începând cu frica convulsivă din campania electorală, continuând cu aroganţa unui stăpân absolut peste judeţ în anii de conducere a CJ Buzău şi culminând cu dispreţul total la adresa locuitorilor judeţului (incluzând aici şi oamenii normali la care face referire, şi consilierii judeţeni ori angajaţii CJ Buzău, şi presa locală). Şi îmi revin în minte vorbele lui Abraham Lincoln care spunea că dacă vrei să vezi caracterul unui om atunci dă-i puterea. Şi domnului Bîgiu i s-a dat putere. Şi am văzut de fapt caracterul pe care domnul Bîgiu reuşise să-l ascundă destul de bine până când a devenit preşedinte al CJ Buzău.

Prelegerea pe care a ţinut-o domnul Bîgiu cu ocazia demisiei din funcţia de preşedinte al CJ Buzău a fost de fapt o încercare arogantă şi nereuşită de a nu-şi imputa nicio vină pentru întreaga situaţie creată de el, încercare mascată într-un atac mârşav direct la adresa consilierilor care până ieri au fost slugile sale şi care executau comenzile date de el, dar şi o sfidare a oamenilor normali şi a bunului simţ. Domnul Bîgiu a încercat să pună cât mai bine în practică cuvintele lui Umberto Eco care afirmă că Prostia este infinit mai fascinantă decât inteligenţa. Inteligenţa are limitele ei. Prostia, nu.

Neputând acuza un întreg judeţ pentru îndrăzneala de a avea o altfel de moralitate decât a sa, domnul Bîgiu a încercat să se răzbune pe foştii susţinători care azi îi sunt adversari. Adversari în politică dar şi în gândire şi caracter. Adversari pentru că tocmai domnul Bîgiu a vrut asta când i-a părăsit, în semn de respect pentru tot ajutorul dat, ajutor fără de care nu ar fi ajuns niciodată în funcţiile pe care le-a deţinut. Discursul de adio al domnului Bîgiu, pentru toţi locuitorii judeţului, a fost unul plin de aroganţă. Iar aroganţa este un monstru. Ea nu are simţuri, ci numai o limbă ascuţită şi un deget arătător.

Mai spune domnul Bîgiu că motivul pentru care şi-a dat demisia este că oameni normali i-au cerut în stradă demisia. Dacă acesta este un criteriu pentru domnul Bîgiu, sunt curios care este punctul de vedere al celorlalte persoane ale căror demisii au fost solicitate de aceeaşi oameni normali. Deci era nevoie pentru domnul Bîgiu ca oameni normali să îi ceară demisia. Concluzia este că dacă nu i s-ar fi cerut demisia de către oameni normali, nu ar fi demisionat niciodată. Conştiinţa sa unde era oare? Este nevoie oare să îţi spună cineva că ai depăşit măsura când ar trebui să îţi dai tu însuţi seama? Ideea domnului Bîgiu este că după ce bei de abia te mai poţi ţine pe picioare te urci băut la volan, comiţi un accident, dar nu-ţi pasă şi pleci, ba mai conduci şi alte dăţi băut după aceea şi abia când eşti luat la întrebări cu privire la accident spui că nu ţi-ai dat seama că eşti beat, dar nu vei mai conduce băut. Trebuie, cumva, să-ţi spună cineva că eşti beat ca să-ţi dai seama că ai băut? Când şi-a dat seama domnul Bîgiu că există două categorii de oameni: normali şi cei trimişi de la partid cu lecţiile învăţate? Când partidul, pe care l-a părăsit, nu s-a mai identificat cu interesul personal al domnului Bîgiu? Cum facem diferenţa între aceştia? Toţi oamenii din orice partid au lecţiile învăţate? Nu este niciun om normal între toţi aceşti oameni care fac parte dintr-un anumit partid? Cum a putut totuşi domnul Bîgiu să lucreze până acum cu astfel de oameni şi, mai ales, cum a ţinut cu dinţii să rămână preşedinte de CJ când ştia că este înconjurat de astfel de oameni? Domnul Bîgiu ce lecţii avea învăţate de la partid sau pe cine învăţa el lecţii? Şi spre cine arată domnul Bîgiu când se referă la partid? Pentru că şi partidul se raportează la oameni. Care sunt persoanele din partid care trimit oameni prin diverse locuri cu lecţiile învăţate? Dacă nu ieşeau oamenii în stradă nu mai era moral pentru domnul Bîgiu să îşi dea demisia? Nici presa care a scris despre situaţia jenantă a domnului Bîgiu, cu mult îainte de a se pune în discuţie oficială demiterea acestuia, nu era formată din oameni normali? Sau nu se adresa unor oameni normali? Domnul Bîgiu are sau nu conştiinţă? Ce îi spune aceasta? A uitat domnul Bîgiu totuşi cel mai important lucru: să-şi ceară scuze acestor oameni normali pentru postura jenantă în care a pus judeţul Buzău şi pentru dispreţul pe care l-a arătat acestor oameni. Dar asta ţine de caracter. Pentru că domnul Bîgiu, în loc să-şi ceară scuze a adus acuze şi a înfierat grupul de consilieri judeţeni care au îndrăznit să-i ceară demisia.

În ceea ce priveşte moralitatea, aceasta depinde de cine o invocă. În cazul domnului Bîgiu moral este atât omul care-l urmează slugarnic fără să crâcnească cât şi omul care-l scuipă şi apoi îi dă mâna. Este totuşi dreptul meu, rezultat din alte principii, să văd moralitatea total opus domului Bîgiu. Pentru că, în timp ce pe domnul Bîgiu şi pe prietenii de ocazie ai dânsului îi conduc ambiţia, lăcomia şi dispreţul faţă de cei diferiţi de ei, pe mine mă opresc principiile. Iar unde nu sunt principii nu este loc nici de moralitate.

Faptul că toţi consilierii judeţeni au dat dovadă de excesiv de multă decenţă în cazul domnului Bîgiu, i-a distorsionat acestuia percepţia reală cu privire la situaţia penibilă în care se află şi la poziţia ingrată în care pune instituţia CJ Buzău. Nu era cazul să arate cu degetul spre colegii săi din consiliu, care i-au votat în proporţie de 99% proiectele iniţiate de dânsul chiar în forma propusă. Iar încercarea de intimidare a domnului Bădulescu, de care spune că îl leagă o relaţie de peste 17 ani, prin ameninţări voalate, mi se pare degradantă. Nu astfel te comporţi cu un fost coleg căruia tu i-ai întors spatele şi care nu te-a urmat când ai călcat în picioare partidul care te-a adus în poziţia asta. Nici atunci când i-au votat proiectele foştii colegi de partid ai domnului Bîgiu nu s-au ţinut de cuvânt? Cum rămâne cu foştii colegi PSD care l-au atacat impardonabil în campania electorală din 2012 şi către care s-a îndreptat spre finalul mandatului?

Mai afirmă domnul Bîgiu că nu şi-a dat demisia mai devreme pentru ca oamenii să nu creadă cumva că ar fi vinovat. Dar acum, când a fost constrâns să-şi dea demisia, oamenii vor crede altceva? Care e logica domului Bîgiu? Dacă-mi dădeam mai devreme demisia când nu s-a cerut demiterea mea şi nici oamenii normali nu-mi ceruseră asta oamenii ar fi crezut că sunt vinovat, dar dacă îmi dau acum demisia, când nu mai am încotro, oamenii vor fi convinşi că sunt nevinovat.

Privind la violenţa limbajului domnului Bîgiu, cu ocazia demisei sale din funcţia de preşedinte al CJ Buzău, îmi vin în minte cuvintele lui Isaac Asimov care spunea că violenţa este ultimul refugiu al incompetenţei.

Consilier judeţean,

Valentin TĂNASE

SUSŢIN COMPETENŢA, INTELIGENŢA, DECENŢA NU ÎL SUSŢIN PE BÎGIU

Ultimile ştiri

... de la Politie