booked.net

Multithumb found errors on this page:

There was a problem loading image 'images/59bis10/panatau1.jpg'
There was a problem loading image 'images/59bis10/panatau1.jpg'
Share
panatau1.jpgSăptămâna trecută a fost încheiată, în localitatea buzoiană Pănătău, într-un mod inedit. Autorităţile publice locale, alături de reprezentanţii unui o.n.g. local şi a unui Centru de zi au organizat, pentru prima dată în această zonă, un concurs de ciclism pentru toate vârstele.
 Primarul localităţii, Nicolae Stoica, a dat tot concursul organizaţiilor amintite şi a promis că o astfel de acţiune va fi repetată anual, cu menţiunea că va fi ales un traseu mult mai adecvat, care deocamdată rămâne o surpriză. Încântat că acţiunea de duminică, 6 septembrie a.c. a fost un succes, primarul Stoica a promis tinerilor din localitate, dar nu numai, încă o întrecere sportivă, în cel mult două luni urmând să fie organizat un concurs de tenis de masă.
Concursul de ciclism rural de la Pănătău a fost sponsorizat de Consiliul Judeţean Buzău, dar cum costurile totale au depăşit cu mult alocările, primarul Nicolae Stoica a fost de acord să suplimenteze cu sume de la bugetul local. Startul s-a dat cu două ore înaintea prânzului, cei 45 de concurenţi, grupaţi pe categorii de vârstă, parcurgând cei aproximativ 2,5 kilometri de la intersecţia spre comuna Colţi (dinspre oraşul Pătârlagele) până la primăria Pănătău.
panatau3.jpgDe menţionat că cicliştii peste 18 ani au avut de parcurs un traseu mai lung cu aproximativ un kilometru, aceştia având de făcut faţă unui traseu mai greu, cu pantă de 5-6 grade. La rândul lor, concurenţii mai mici au depus eforturi serioase pentru depăşirea porţiunilor de traseu cu pantă de 2-3 grade. Unii copii chiar au dat dovadă de tenacitate, mai ales că neavând bicicletele pregătite pentru trasee în pantă nu s-au dat înapoi să alerge porţiunile în pantă pe lângă vehicule şi chiar dacă erau depăşiţi de ceilalţi concurenţi la linia de sosire au spus că importantă a fost participarea şi că viitoarea competiţie nu-i va mai lua prin surprindere.
O categorie aparte de concurenţi au format-o adulţii de peste 40 de ani, care au convenit cu organizatorii să elimine din traseu porţiunile de pantă cu înclinare de 6 grade, ei preferând traseul picilor şi tinerilor de până la 15 ani. Mai mult, ei au fost protagoniştii unui moment special, pentru că pe traseu cei cinci concurenţi de peste 40 de ani, între care şi o femeie, şi-au dozat în aşa fel eforturile ca la linia de sosire să ajungă toţi în acelaşi timp. La adăpost de privirile copiilor, grupul de concurenţi adulţi, mai puţin partea feminină, a decis că reglarea normală a respiraţiei nu s-ar putea face mai bine decât savurând o ţuică din zonă care, aveam să aflăm, fusese adusă de la Cislău, de doi dintre concurenţi.
panatau2.jpgPremierea concurenţilor a scos în evidenţă emoţiile dar şi bucuria primarului Nicolae Stoica, acesta fiind în multe momente mai entuziasmat chiar decât copii de pe podium, declarându-se mai mult decât mulţumit de reuşita evenimentului şi promiţând că vor exista ediţii viitoare, mult mai bine susţinute financiar, care să se desfăşoare într-un cadru mult mai adecvat. Chiar dacă la premiere primarul Stoica s-a abţinut să povestească despre noul traseu pe care şi-l imaginează la viitoarele concursuri de ciclism din localitate, noi am aflat că ar fi vorba despre un drum ce urmează să fie modernizat, în cadrul unui proiect cu finanţare europeană, care are un traseu paralel cu albia râului Buzău şi care va trece prin multe zone cu păduri şi livezi.
 
Proiectul, transformat în eveniment sportiv, a fost pus în practică de funcţionarii publici de la Centrul de Zi Pănătău, de Asociaţia umanitară „Amurtel”, dar şi cu sprijinul voluntar al unui grup de elevi de la Liceul „Radu Vlădescu”, din Pătârlagele. La ediţia din acest an, fiecare dintre participanţi a primit câte o diplomă de participare şi dulciuri, iar concurenţii de podium au primit medalii.
(Gigi Manole)

 

,,Eu salvez!", proiectul prin care profesorii şi elevii Şcolii Gimnaziale ,,Constantin Ivănescu” din Poşta Câlnău învaţă să acorde primul ajutor
Joi, 18 aprilie 2024, în sala de festivităţi a Şcolii Gimnaziale ,,Constantin Ivănescu” din Poşta Câlnău, s-a desfăşurat prima activitate din cadrul proiectului ,,Eu salvez!”, conceput din necesitatea de a forma şi dezvolta, în rândul elevilor și al cadrelor didactice, abilităţi de acordare a primului ajutor.
...................................
Deputatul buzoian
Andi Cristea
îşi menţine
activitatea politică
la standarde europene
Andi Cristea, fost europarlamentar din partea social democraţilor, actualmente deputat în Parlamentul României din partea electoratului buzoian, are o activitate susţinută, fiind prezent cu teze proprii în diverse comisii de lucru, cele mai multe angrenând teme de interes european, dar şi internaţional.
.......................................
Răzvan Stoica şi
vioara Stradivarius 1729,
un nou eveniment
din turneul baroc la Buzău
Joi, 11 iunie 2023, de la ora 18.00, la sala „Amfiteatru” a Muzeului Judeţean din Buzău va avea loc un nou eveniment muzical de excepţie!
Răzvan şi Andreea Stoica revin în atenţia publicului din România cu un prim turneu naţional dedicat repertoriului baroc.

..................................

Marcel Ciolacu

ţinteşte parteneriate
pentru revitalizarea
industriilor româneşti
În aşteptarea momentului în care PSD va prelua guvernarea, conform protocolului în cadrul alianţei cu PNL, deputatul buzoian Marcel Ciolacu, liderul social democraţilor la nivel naţional, deja lucrează pentru România ca un premier. Într-una dintre ultimele sale postări pe pagina personală de socializare, social democratul anunţă primele semne de concretizare a discuţiilor pe care le-a avut în Coreea de Sud (n.r.- în preajma Sărbătorilor de Iarnă 2022, în postura de şef al unei delegaţii economice, în care au fost şi miniştri din Guvernul României) pentru revitalizarea unui parteneriat strategic cu această ţară.
...........................................
Variantă de ocolire
pentru
decongestionarea
traficului rutier
în comuna Verneşti,
Buzău
Deputatul social democrat, Romeo Lungu, şi-a propus să monitorizeze parcursul birocratic al proiectului 
„Ideea construirii unei variante ocolitoare în comuna Vernești va rezolva, cu siguranță, problema traficului din zonă. Am găsit această soluție împreună cu secretarul de stat PSD, Bogdan Mîndrescu, căruia îi mulțumim pentru propunerea de parteneriat între Consiliul Județean Buzău și Primăria Vernești”.Acesta este mesajul deputatului buzoian social democrat, Romeo Lungu, pe pagina personală de socializare.
...........................................
Supraimpozitarea
pensiilor speciale

*Propunerile PSD pentru un nou sistem fiscal bazat pe echitate și solidaritate socială
Având în vedere principiile de echitate și solidaritate socială care trebuie să fundamenteze reforma sistemului fiscal din România, în viziunea PSD este necesară o diferențiere a regimului fiscal aplicat contribuabililor în funcție de veniturile acestora. Prin urmare, noul model fiscal trebuie să introducă impozite mai mari pentru cei cu venituri mari și impozite mai mici pentru cei cu venituri mici.

.......................................

ACHIZIŢII DE EXCEPŢIE - Cioran şi Eliade pentru Biblioteca Naţională

"Azi, 25 martie 2022, de ziua sfântă a Buneivestiri, am reuşit, împreună cu echipa din
Băcănia Tradiţională
la Maria şi Ion
Berca – La ROND

Vă aşteptăm cu drag!
Program 9.30-18.00
Tel.: 0765.010.200
Email:

..........................................

.............................................

Daţi copiilor aripi
În luna aprilie a fiecărui an, alegem cu bucurie să omagiem pe unul dintre cei mai iubiţi autori de basme pentru copii, Hans Chriastian Andersen. Scriitorul danez, născut pe 2 aprilie, 1805 la Odense, a oferit generaţiilor de copii multe povestiri precum Răţuşca cea urâtă, Fetiţa cu Chibrituri, Crăiasa Zăpezilor şi Micuţa Sirenă. Ziua Internaţională a Cărţii pentru copii a fost iniţiată de Consiliul Internaţional al Cărţilor pentru Tineret, IBBY, International Board on Books for Young People, pentru a promova schimbul de cărţi pentru copii, a uşura accesul copiilor la carte şi a publica şi distribui cărţi pentru copii, de bună calitate.

.........................................

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani.

Citeşte mai departe...

... de la Politie

Atenţie la escroci! În ziua de 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.00 – 13.00, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii...
Prinşi la pescuit cu plase monofilament Marţi după-amiază, în jurul orei 18.00, un echipaj din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au surprins doi bărbaţi din comuna Săpoca, în vârstă de 40 şi 42 de ani, care...
Dezbateri pe teme preventive cu elevi de diferite vârste      În ziua de 11 iunie a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului...
Flagrant în curtea unei societăți comerciale În ziua de 11 iunie a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Vintilă Vodă au surprins un bărbat de 28 de ani din judeţul Prahova care,...
Bănuit de furtul unui telefon mobil, identificat de poliţişti Multithumb found errors on this page: There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' There was a problem loading image 'images/furt-telefon-cluj.jpg' În...

Copyright © 2014 SC MUNTENIA PRINT SRL



Some informations of script : //disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body //disableSelection(document.getElementById("mydiv")) = Disable text selection on element with id="mydiv" disableSelection(document.body) = Disable text selecting on the entire body of page(s)